Un film de doar câteva minute cu primele momente ale aselenizării modulului spaţial Apollo 11 pe Luna a fost găsit şi restaurat şi va fi prezentat publicului la Sydney, Australia, începând cu 6 octombrie 2010.
Şeful proiectului australian, astronomul John Sarkissian, a fost cel care a coordonat echipa care a reuşit să restaureze pelicula originală, precizează cotidianul Le Monde, citat de ziare.com.
Imaginile originale cu misiunea Apollo 11 şi primii păşi ai omului pe Luna, la 21 iulie 1969, au putut fi salvate şi stocate în format digital, urmând a fi date publicităţii.
La vremea respectivă, imaginile transmise de la bordul modulului spaţial au fost captate şi stocate pe Terra de trei centre specializate: Goldstone – California, Honeysuckle Creek, şi Observatorul Parkes din Australia. Radiotelescoapele din Australia au captat acum 40 de ani semnalele acustice şi imaginile înaintea celor două centre din Statele Unite.