Perechea Horia Tecău-Jean-Julien Rojer (România/Olanda), cap de serie numărul 2, a învins, luni, cuplul Marcin Matkowski-Nenad Zimonjici (Polonia/Serbia, nr. 7), în primul meci din cadrul Grupei B a Turneului Campionilor de la Londra, cu scorul de 6-2, 6-4, informează Mediafax.
Campionii de la Wimbledon s-au impus fără probleme, într-o oră şi şapte minute. Învingătorii au avut un singur moment dificil, în setul al doilea, când Rojer şi-a pierdut serviciul, iar adversarii au revenit de la 0-2 la 3-2. Cu toate acestea, Tecău a readus echilibrul, apoi el şi olandezul au făcut break pe serviciul lui Zimonjici.
Tecău s-a ciocnit cu coechipierul său şi s-a accidentat la mâna stângă, în ghemul al optulea al setului secund, ceea ce a solicitat intervenţia fizioterapeului, însă problema nu a fost gravă, iar românul a dus meciul la bun sfârşit.
Participarea în grupe la competiţia de dublu de la Turneul Campionilor este recompensată cu 82.000 de euro, iar o victorie în această fază cu 32.000 de euro, astfel că învingătorii şi-au asigurat un cec în valoare totală de 114.000 de euro. De asemenea, fiecare succes în grupe este premiat cu 200 de puncte ATP.
Citește și: Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer au ratat calificarea în semifinalele de la Paris
Tecău este pentru a patra oară calificat la Turneul Campionilor, în 2011 şi 2012, cu suedezul Robert Lindstedt, şi în 2014 cu Rojer. Horia Tecău nu a trecut niciodată de faza grupelor.
Tot luni, de la ora 20.00, în Grupa B, se vor întâlni perechile Ivan Dodig/Marcelo Melo (Croaţia/Braizlia), cap de serie numărul 3 şi Pierre-Hugues Herbert/Nicolas Mahut (Franţa), cap de serie numărul 6.
Duminică, în prima zi a turneului, celălalt român participant, Florin Mergea, şi partenerul său, indianul Rohan Bopanna, i-au învins, tot în două seturi, scor 6-4, 6-3, pe fraţii Bob şi Mike Bryan.