Perechea formată din jucătoarele române de tenis Irina Begu și Raluca Olaru a fost învinsă cu 6-7 (5), 6-4, 6-3 de cuplul Jelena Ostapenko (Letonia)/Andrea Petkovic (Germania), joi, la New York, în runda inaugurală a probei feminine de dublu din cadrul turneului US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, informează Agerpres.
Begu și Olaru au câștigat cu 7-6 primul set, iar în al doilea erau conduse cu 4-3, când jocul a fost întrerupt din cauza ploii. Pauza nu a fost una de bun augur pentru reprezentantele noastre, care, la reluarea jocului au pierdut setul al doilea și apoi au cedat și manșa decisivă, după două ore și 33 de minute de joc efectiv.
Româncele au comis nu mai puțin de 8 duble greșeli în acest meci, față de 4 ale adversarelor. Ele vor primi 15.141 dolari și 10 puncte WTA pentru participare.
Begu și Olaru au făcut pereche la US Open și la ediția de anul trecut, când au ajuns până în optimile de finală.
România o mai are la dublu feminin doar pe Monica Niculescu, aceasta urmând să joace, sâmbătă, alături de americanca Vania King în turul al doilea contra ucrainencelor Liudmila și Nadia Kicenok.