-2 C
București
duminică, 5 ianuarie 2025
AcasăSpecialToronto Premier 5: Begu și-a aflat adversara din primul tur

Toronto Premier 5: Begu și-a aflat adversara din primul tur

Irina-Camelia Begu, locul 30 WTA, va juca în primul tur al turneului Premier 5 de la Toronto împotriva Olgăi Govorțova (Belarus), 77 WTA, venită din calificări.

În timp ce Begu, care a cazăut un loc în clasament săptămâna aceasta, a fost acceptată direct pe tabloul principal, Govorţova a acces după ce a trecut de calificări. Begu și Govorțova s-au mai întâlnit o singură dată, în 2014, la 's-Hertogenbosch. Atunci, bielorusa se impunea cu scorul de 6-3, 7-6 (9).

Tot la Toronto va juca și Simona Halep, a doua favorită și locul 3 mondial, care va avea acces liber direct în turul al doilea, unde va întâlni câștigătoarea meciului dintre Jelena Jankovici (Serbia) – Caroline Garcia (Franţa).

La dublu, Irina-Camelia Begu evoluează alături de Raluca Olaru.

Begu a mai evoluat într-un singur turneu de la Wimbledeon, în cel de la Washington, de categorie WTA International, de săptămâna trecută. A fost eliminată în sferturi, de Ekaterina Makarova, 12 WTA.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă