2.6 C
București
joi, 5 decembrie 2024
AcasăSpecialȚiriac irită lumea tenisului cu zgura albastră. Mari jucători au protestat împotriva...

Țiriac irită lumea tenisului cu zgura albastră. Mari jucători au protestat împotriva deciziei omului de afaceri român

Ion Ţiriac vrea să reintroducă zgura albastră ca suprafață pentru turneul de tenis de la Madrid pe care-l patronează. Soluția a mai fost aplicată și în 2012, dar atunci a stârnit critic aprige din partea unor jucători precum Rafael Nadal sau Novak Djokovic, scrie Prosport.

Omul de afaceri a explicat, într-un interviu pentru cotidianul "El Espanol", că are motive temeinice să reimplementeze zgura albastră la turneul câştigat de Simona Halep şi Novak Djokovic în 2016: "Mingea se vede mult mai bine! Singura problemă a fost că jucătorii alunecau, dar ei nu s-au plâns niciodată de culoarea albastră. Televiziunile şi sportivii au admis că poţi urmări mingea mai bine decât pe zgură roşie. Sper să avem din nou zgură albastră, toată lumea vrea asta", a precizat Ion Țiriac.

În 2012, Rafael Nadal a părăsit prematur turneul de la Madrid, după ce a fost învins de conaţionalul său Fernando Verdasco, iar eșecul l-a pus pe seama zgurei albastre. 

Nadal a anunţat că nu mai are de gând să vină să joace la Madrid atât timp cât nu se va reveni la zgura clasică, pentru a nu risca o accidentare.

Antrenorul jucătorului a avut o reacţie şi mai dură la adresa condiţiilor de joc.

"E o barbarie că ATP a acceptat să se întâmple aşa ceva. Eu i-am spus de mai multe ori lui Rafa să nu vină să joace aici, dar pentru el e un vis să participe la acest turneu şi uite că acum avem de pătimit. Jucătorii spanioli sunt cei mai prejudiciaţi de această schimbare, pentru că ei sunt crescuţi pe zgură.  El a zis că vrea să joace la Madrid, dar nu cu preţul unei accidentări.

Ce putere trebuie să aibă acest om dacă i se permite să schimbe tot?!  Am văzut că după meci Ţiriac i-a cerut scuze lui Rafa, dar Rafa nu a răspuns cu nimic. Nu a contestat nimic. Responsabilitatea o poartă ATP. El poate face cum vrea el la el acasă, dar ATP nu-i mai poate permite să facă acelaşi lucru aici şi anul viitor", a declarat Toni Nadal, citat de Marca.

Cele mai citite

Călin Georgescu vrea schimbarea Constituției

Candidatul independent la prezidenţiale, Călin Georgescu, a afirmat, miercuri, că în cazul în care ar deveni şef al statului, ar lua în calcul un...

Israel: Liderul opoziției îngrijorat de restrângerea libertății presei

Liderul opoziţiei israeliene, Yair Lapid, şi-a exprimat miercuri temerile cu privire la o serie de propuneri guvernamentale despre care crede că vor restrânge şi...

Călin Georgescu vrea schimbarea Constituției

Candidatul independent la prezidenţiale, Călin Georgescu, a afirmat, miercuri, că în cazul în care ar deveni şef al statului, ar lua în calcul un...
Ultima oră
Pe aceeași temă