Jucătoarea română de tenis Simona Halep a povestit, într-un interviu, că a avut parte de o experiență neplăcută când a zburat cu un avion de mici dimensiuni între orașul canadian Toronto și orașul american Cincinnati, informează Agerpres.
Halep a jucat săptămâna trecută la turneul de la Toronto, de unde a plecat cu un avion privat, însă nu şi-a dus călătoria la bun sfârşit cu aeronava respectivă, din cauză că s-a speriat.
„Darren mi-a spus că e complicat să luăm o cursă normală şi m-a întrebat dacă mi-ar plăcea un avion privat. Am spus OK, era pentru prima oară în viaţa mea. El a aranjat totul. Am ajuns acolo cu cinci minute înainte, totul era în regulă, niciun control, nimic, dar prima oară când am văzut avionul am fost speriată. Mi-a spus să mă calmez, că totul va fi bine. A trebuit să oprim în Buffalo şi am spus că e suficient. Nu voi mai merge în acel avion. Am luat o maşină şi am făcut şase ore. Simţeam că nu am aer. Eram albă la faţă, rece şi am spus că e prea mult pentru mine. Băieţii, preparatorul fizic şi partenerul de antrenament, au venit aici cu avionul privat. Eu am venit cu Darren. Bietul Darren! Îmi pare rău pentru el, dar a fost amuzant şi relaxant pentru mine. Eu am condus două ore, iar el, patru. Priveliştea a fost frumoasă şi a fost linişte. Era în regulă. Avionul se mişca prea mult. Eram în siguranţă pe pământ", a declarat Simona Halep, conform site-ului wtatennis.com.
A doua jucătoare a lumii a precizat că nu va mai zbura într-un avion privat: „Nu cu acela. Niciodată din nou cu unul atât de mic".