5.4 C
București
luni, 11 noiembrie 2024
AcasăSpecialIon Țiriac: Nu știu de ce politicienii ascund că joacă tenis. Ce...

Ion Țiriac: Nu știu de ce politicienii ascund că joacă tenis. Ce spune despre Iohannis

Fostul jucător de tenis Ion Ţiriac a declarat că nu știa că noul președinte al României, Klaus Iohannis, joacă tenis. Prezent la Balul Natației Țiriac a spus că tenisul s-a lipit întotdeauna de politicieni și că nu știe de ce aceștia ascund că practică acest sport.

"Nu ştiam că Iohannis joacă tenis. Extraordinar. Nu ştiu dacă acest sport crează lideri, dar ştiu că întotdeuna tenisul s-a lipit de clasa superioară. Politicienii toţi au jucat tenis, şi pe vremea aia şi pe vremea asta. Dacă luaţi guvernul de azi, cred că 50 la sută dintre ei joacă tenis. Nu ştiu de ce se ascund, să joace prin nu ştiu ce baloane, pentru că în fond sunt oameni, cu două picioare, cu două mâini, unii cu cap, alţii fără. Ar putea juca cu oricine", a spus Ţiriac, conform Mediafax.

Omul de afaceri l-a dat drept exemplu de om politic pasionat de tenis pe fostul cancelar al Germaniei, Gerhard Schroder. "Cancelarul Schroder (n.r. – fostul cancelar federal al Germaniei, Gerhard Schroder) a încercat terenul de la Hanovra, când au făcut ăia patru ani de Masters acolo. A venit la ora 6 dimineaţa să joace tenis cu Năstase. L-am lăsat pe Năstase, i-am zis «Mă Ilie, ai grijă, e cancelarul Germaniei, uită-te la mine». Când m-am dus să le duc apă, după numai trei minute, Ilie îi zicea cancelarului: «Gerhard, nu e posibil aşa ceva». I-am zis: «Mă Ilie, ăsta e cancelar, nu poţi să vorbeşti aşa». Iar el mi-a răspuns: «Mă, el mi-a zis Ilie, eu ce să-i spun? Dacă vrei, îi zic Vasilică». Ăsta e Ilie", a afirmat Ion Ţiriac.

Întrebat dacă ar accepta o invitaţie a preşedintelui ales de a disputa o partidă de tenis, Ţiriac a spus că ar refuza, dar ar putea paria pe o victorie a prietenului său Ilie Năstase: "Categoric aş refuza, nu am mai jucat de 35 de ani. Cu tot respectul însă, nu l-am văzut pe domnul Iohannis pe teren, dar pariez acum că îl bate Ilie de îi sună apa în cap".

Foştii sportivi Ion Ţiriac, Nadia Comăneci, Camelia Potec şi Gabriela Szabo au participat, miercuri, la prima ediţie a Balului Nataţiei, care a avut loc în Sala de Marmură a Cercului Militar.

La eveniment au mai participat printre alţii Elisabeta Lipă, Mihai Leu, Diana Mocanu şi Andreea Răducan.

În cadrul balului a avut loc o licitaţie care a avut ca scop strângerea de fonduri necesare pregătirii sportivilor din nataţie în vederea Jocurilor Olimpice de vară din 2020, de la Tokyo. S-a licitat un meci de tenis de dublu mixt în compania Simonei Halep şi a lui Ilie Năstase, o rachetă cu semnătură a fostului tenisman german Boris Becker, echipamentul şi o rachetă a Simonei Halep, un sejur la Raliul Aradului alături de Mihai Leu, o cină la masa campionilor alături de foşti mari sportivi români, precum şi alte obiecte.

Cele mai citite

Un nou mandat Trump, o nouă șapcă pentru România

Victoria din 2016 al lui Trump s-a datorat parte și valului conservator aflat în creștere de ani buni în SUA, ca reacție la ingineria...

Salariaţii care aduc cei mai mulţi bani pentru companii sunt şi cel mai bine plătiţi

Angajații din HoReCa, textile şi din call-center sunt codaşi la câştig şi la productivitate Performanța pe sectoare a fost evaluată în funcție de codurile CAEN...

SCM Râmnicu Vâlcea, aproape de grupele European League după o victoria împotriva echipei maghiare DVSC Schaeffler!

SCM Râmnicu Vâlcea a obținut o victorie importantă în prima manșă a turului al treilea preliminar al EHF European League, impunându-se cu 33-31 în...
Ultima oră
Pe aceeași temă