Turneul de la Indian Wells ar putea avea confruntări de cinci stele și în semifinalele masculine, asta după ce Novak Djokovic, Roger Federer și Rafael Nadal au obținut deja calificarea în sferturile de finală.
Cei trei favoriți ai turneului mai au de făcut un singur pas până în fața unor confruntări de vis, mult așteptate de fanii din întreaga lume.
Djokovici a trecut, în optimi, cu scorul de 6-4, 7-6 (5), de americanul John Isner, cap de serie numărul 18, şi va juca în sferturi cu australianul Bernard Tomici, al 32-lea favorit al competiţiei.
Federer l-a învins, cu scorul de 6-3, 6-2, pe americanul Jack Sock. În sferturi îl va întâlni pe cehul Tomas Berdych, cap de serie numărul 9, care a trecut, cu scorul de 6-2, 4-6, 6-4, de conaţionalul său Lukas Rosol, favorit 27.
Nadal l-a învins, cu scorul de 6-2, 6-4, pe francezul Gilles Simon, cap de serie numărul 13 (triplu campion la București), iar în sferturi va juca împotriva canadianului Milos Raonici, al şaselea favorit al competiţiei.
Tot în sferturi s-a calificat și al patrulea favorit al turneului, britanicul Andy Murray, care a trecut de Adrian Mannarino, locul 38 ATP, cu 6-3, 6-3. Următorul său adversar va fi Feliciano Lopez, cap de serie numărul 12.
La feminin cel mai puternic duel al turneului va avea loc, vineri noapte, în semifinale, între Serena Williams, lider mondial și Simona Halep, a treia favorită.