10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialCSU Asesoft s-a calificat în Top 32 al EuroCup

CSU Asesoft s-a calificat în Top 32 al EuroCup

Emoţii la cote maxime pentru CSU Asesoft care a reuşit să se califice, în premieră, în Final 32 EuroCupă.Campioana României a învins, în deplasare,  după două reprize de prelungiri, pe Hapoel Ierusalim, scor 112-110, şi merge mai departe în competiţia europeană.

Campioana României, care trebuia să nu piardă la mai mult de nouă puncte pentru a obține calificarea în faza următoare a competiției înainte de ultimul său meci din grupă, a reușit în cele din urmă succesul, după un meci dramatic. Meciul a fost unul echilibrat, dar uşor dominat de ploieşteni. Echipa din Ierusalim a trimis meciul în prelungiri cu 10 secunde înainte de final.

“Suntem foarte dezamăgiți de faptul că nu ne-am calificat mai departe. În prima repriză, presiunea și-a pus amprenta asupra evoluției noastre, dar actul secund, incluzând aici și prelungrile, a însemnat o cu totul altă poveste. Echipa a dat totul pentru o victorie care să ne mențină în cursa calificării, am condus la un moment dat cu 106-100, dar nu am fost capabili să ne îndeplinim obiectivul”, a spus Danny Franco, antrenorul lui Hapoel Ierusalim.

 “Am controlat jocul în marea majoritate a timpului, chiar dacă am făcut unele greșeli în sfertul 4. Hapoel și-a dorit să ajungă în prelungiri pentru a da lovitura, dar noi am dat dovadă de caracter și de spirit de sacrificiu. A fost un meci absolut senzațional și sunt fericit că ne-am calificat în fazele superioare”, a declarat Vladimir Arnautovic, antrenorul lui  CSU Asesoft, la finalul partidei.

CSU Asesoft: Michalis Pelekanos 3 puncte, 2 recuperări, 2 pase decisive, Dragan Labovic15 p, 1 rec, 1 pd, Dee Brown 21 p, 3 rec, 6 pd, Alhaji Mohammed 5 p, 7 rec, 5 pd, Gerald Lee 24 p, 5 rec, 1 pd, Christopher Cooper 2 p, 5 rec, Jonte Flowers 10 p, 3 rec, 4 pd, Marius Runkauskas 16 p, 2 rec, 1 pd, Jarvis Hayes 15 p, 11 rec, 7 pd. Antrenor: Vladimir Arnautovic.

Hapoel: Tony Gaffney 8 p, 6 rec, 1 pd, Adam Ariel , Derwin Kitchen 12 p, 9 rec, 3 pd, Lior Eliyahu 17 p, 3 rec, 1 pd, Joseph Jones 7 p, 1 rec, Yotam Halperin 1 rec, Bar Timor 10 p, 1 rec, 1 pd, Bracey Wright 24 p, 2 rec, 3 pd, Donta Smith 16 p, 12 rec, 13 pd, Pops Mensah-Bonsu 15 p, 1 rec. Antrenor: Danny Franco.

În celelalte meciuri din Grupa E, Lietuvos Rytas Vilnius (Lituania) a dispus de Banvit Bandirma (Turcia), în deplasare, cu 71-66, iar Partizan NIS Belgrad a învins formația rusă Krasnîi Oktiabr Volgogradcu 84-70.

În clasament, pe primul loc se află Lietuvos Rytas Vilnius 16 puncte, urmată de Banvit Bandirma, 15 p, CSU Asesoft Ploiești, 14 p (+1), Krasnîi Oktiabr Volgograd, 14 p (-18), Hapoel Bank Yahav Ierusalim, 11 p (-11), Partizan NIS Belgrad, 11 p (-60). CSU Asesoft Ploiești va juca ultimul meci pe teren propriu, cu Partizan NIS Belgrad, în data de 17 decembrie. 

 

Cele mai citite

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...
Ultima oră
Pe aceeași temă