22.8 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialCE Handbal: România întâlnește naționala lui Vestergaard. Cu cine ține danezul

CE Handbal: România întâlnește naționala lui Vestergaard. Cu cine ține danezul

România dispută, marți, de la ora 19.15, împotriva Danemarcei, cel de-al doilea meci din cadrul Campionatului European de handbal feminin din Ungaria și Croația. Cele două naționale sunt cunoștințe mai vechi, handbalul din România și cel din Danemarca, având de altfel un numitor comun – Jakob Vestergaard.

Elevele lui Gheorghe Tadici întâlnesc, în grupa B, o echipă, a lui Jan Pytlick, în creștere de formă, care a debutat cu o victorie la acest turneu. În timp ce România a fost învinsă, în primul meci al grupei, de Norvegia, scor 27-19, Danemarca a învins Ucraina, cu scorul 32-23.

Directorul tehnic al CSM București și fostul antrenor al CS Oltchim Râmnicu Vâlcea, danezul Jakob Vestergaard, a declarat înaintea meciului că "inima lui este împărțită". Vestergaard, care a dus Oltchimul până în semifinalele Ligii Campionilor, declară că deși sunt jucătoare bune în ambele naționale, crede că Pytlick reacționează mai bine decât Tadici în momentele cheie. Danezul a mai spus că România va avea totuși o echipă mai puternică, Neagu fiind "probabil cea mai bună din lume la ora actuală".

România are nevoie de o victorie cu Danemarca, după eșecul în fața Norvegiei. După prima etapă naționala feminină a României ocupă locul 3 în grupă. Tot marți, Ucraina va întâlni Norvegia, liderul grupei.

Vezi acici rezultatele, programul și clasamentul grupei României

Cele mai citite

Sophia Loren, actrița considerată o legendă a cinematografiei mondiale, împlinește 90 de ani

Actrița legendară Sophia Loren va celebra vineri seară, la Roma, împlinirea vârstei de 90 de ani, într-o petrecere privată organizată într-un hotel de lux...

Dialog satiric, partidul Piraților – Academia Catavencu

– Frumos te-ai mai potcovit, prietene! Cum ai făcut rost de piciorul de lemn? – Într-o luptă cu olandezii care nu voiau să mă...

Dialog satiric despre cum să îngropi afacerile românești

– Mata urlai așa? A murit răposatul? – Aș! Făceam vocalize. Repetam pentru înmormântarea de mâine. Client sau rudă? – Îmi dai voie! Pafta Viorel!...
Ultima oră
Pe aceeași temă