Britanicul Bradley Wiggins a câştigat, azi, medalia de aur, la contratimp, la Campionatele Mondiale de ciclism din Spania.
Românii Serghei Tvetcov şi Andrei Nechita s-au clasat pe locurile 44, respectiv 52. Tvetcov a terminat cu o întârziere de trei minute şi 56 de secunde faţă de învingător, în timp ce Nechita a sosit cu întârziere de cinci minute şi 33 de secunde.
Wiggins, câştigător al Turului Franţei în 2012, i-a devansat pe germanul Tony Martin, neînvins în această probă din 2011, şi pe olandezul Tom Dumoulin, potrivit Mediafax.
Bradley Wiggins, în vârstă de 34 de ani, a mai câştigat medalia de aur în proba de contratimp la Campionatele Mondiale din 2012, ediţie la care Martin nu a participat.
Primele zece locuri au fost ocupate de următorii ciclişti:
1. Bradley Wiggins (Marea Britanie) 56:25
2. Tony Martin (Germania) la 26 de secunde
3. Tom Dumoulin (Olanda) la 40 de secunde
4. Vasil Kirienka (Belarus) la 47 de secunde
5. Rohan Dennis (Australia) la 57 de secunde
6. Adriano Malori (Italia) la 1:11
7. Nelson Oliveira (Portugalia) la 1:21
8. Anton Vorobiev (Rusia) la 1:29
9. Jan Barta (Cehia) la 1:43
10. Jonathan Castroviejo (Spania) la 1:44.