Simona Halep, cap de serie numărul 1, și-a aflat adversara din meciul din sferturile de finală ale turneului Premier de la Birmingham, de vineri. Românca va disputa un meci al revanșei.
Kristina Mladenovic (Franța), 43 WTA, în vârstă de 22 ani, este următoarea adversară a Simonei Halep. Franțuzoaica, o jucătoare în creștere de formă, din noua generație, s-a impus în singurul duel disputat cu românca până acum. Halep era învinsă, la Paris (2014), într-un turneu de hard, cu scorul de 7-6(7/1), 6-4.
Partida din sferturi, de la Birmingham, nu este doar una a revanșei pentru româncă, ci și una în care Halep se poate impune în fața unei potențiale rivale din viitor.
Mladenovic s-a calificat în sferturi, după ce a eliminat o favorită a turneului, Barabora Strycova, cap de serie 10, cu scorul de 7-6 (4), 6-2. Franțuzoaica are un record al victoriilor în acest an, până la meciul cu Halep, de 25-17, în timp ce românca a ajuns la 32 victorii și 7 înfrângeri.
Simona Halep a acces în sferturi după eliminarea cehoaicei Klara Koukalova, 92 WTA, scor 6-1, 6-3.
La fel ca și Koukalova, Mladenovic este o specialistă a tenisului la dublu, cu toate că jucătoarea din Franța, cu zece ani mai tânără, se află în continuă ascensiune și în circuitul de simplu.
Citește și Birmingham 2015: Simona Halep, în sferturi, după un meci FULGER cu Klara Koukalova