15 C
București
joi, 30 ianuarie 2025
AcasăSpecialBaschet: Adversare din campionate puternice pentru Asesoft Ploiești, în optimile Eurocup

Baschet: Adversare din campionate puternice pentru Asesoft Ploiești, în optimile Eurocup

CSU Asesoft Ploieşti va întâlni adversare din cele mai puternice campioante europene în optimile Eurocup la baschet, în urma tragerilor la sorți.

CSU Asesoft Ploieşti, care s-a calificat în 16-imi de pe locul 4 al grupei preliminare E, va întâlni în grupa N formaţiile Lokomotiv Kuban Krasnodar (Rusia, liderul grupei preliminare F), SLUC Nancy (Franţa, locul 2 în grupa C), respectiv ultima clasată din grupa D a Euroligii, Valencia Basket (Spania) sau Galatasaray Istanbul (Turcia), în funcţie de rezultatele pe care aceste echipe le vor obţine în ultima etapă, programată joi seară, conform Mediafax.

Conform regulamentului, cele 36 de echipe participante în stagiunea 2014-2015 a Eurocup au fost împărţite în două conferinţe, fiecare cu câte trei grupe a câte şase echipe. Primele patru clasate din fiecare grupă au obţinut calificarea în 16-ile competiţiei (Last 32), în care vor ajunge şi opt echipe eliminate din Euroligă, meciurile fiind programate între 6 ianuarie şi 11 februarie 2015.

Din această fază, care include 32 de echipe împărţite în opt grupe, primele două clasate se vor califica în optimile de finală, care programează meciuri eliminatorii, în 3 şi 11 martie 2015, sferturile urmând a se desfăşura în 17 şi 25 martie, semifinalele în 31 martie şi 8 aprilie 2015, iar finala pentru trofeu în 24 şi 29 aprilie.

Eurocup este a doua competiţie valorică a continentului, după Euroligă. Deţinătoarea Eurocup este Valencia Basket, posibila adversară a formaţiei ploieştene în grupa N.

Cele mai citite

Expulzarea migranților de către administrația Trump va afecta și românii. Câți vor ajunge acasă

Românii care se află ilegal în Statele Unite ar putea fi în curând deportaţi, după ce Donald Trump a anunțat că urmează să expulzeze...

La bordul avionului prăbușit în SUA se aflau doi patinatori artistici ruși, campioni mondiali, relatează TASS

Shishkova și Naumov, care erau căsătoriți, au câștigat campionatele mondiale la patinaj artistic, la perechi, în 1994 La bordul avionului American Airlines se aflau antrenori ruși de...

România – Bulgaria în Cupa Davis | Cezar Crețu deschide confruntarea de la Craiova

România și Bulgaria se întâlnesc în primul tur al play-off-ului Grupei Mondiale I din Cupa Davis, iar primul meci de simplu îl va aduce...
Ultima oră
Pe aceeași temă