Viorel Moldovan a fost amendat de către Comisia de Disciplină a FRF cu 4.500 de lei și cu suspendarea la următoarele două meciuri. Decizia vine ca urmare a meciului cu Unirea Slobozia, din play-off-ul Ligii a II-a, când Moldovan a protestat după eliminarea unui jucător.
În minutul 18 al partidei a fost eliminat portarul rapidist, Virgil Drăghia, pentru o intervenţie în careu asupra lui Jianu. Tehnicianul Viorel Moldovan a fost și el trimis în tribună cu aproximativ 15 minute înainte de finalul partidei, pentru proteste repetate. La finalul jocului, Moldovan a declarat că echipa sa a fost dezavantajată de centralul Teodor Crăciunescu, precizând că acesta este un arbitru slab care a venit "chitit" să facă jocurile adversarului direct în lupta pentru promovare, FC Clinceni.
Moldovan a fost sancţionat în temeiul articolului 52.1.a) din Regulamentul Disciplinar, care prevede următoarele: "Fapta unei persoane care prin orice mijloace, cum ar fi gesturi sau cuvinte jignitoare, aduce atingere onoarei, reputaţiei, demnităţii sau imaginii publice a unei persoane, se sancţionează astfel: a) dacă autorul este un jucător sau antrenor, cu măsura suspendării de la 2 la 6 jocuri", potrivit Mediafax.
De asemenea, portarul Virgil Drăghia, eliminat la partida cu Unirea Slobozia, a fost suspendat un joc şi penalizat cu 530 de lei.
"În dosarul 18/CD/2014, având ca obiect sesizarea Comisiei Centrale a Arbitrilor cu privire la declaraþiile jignitoare din mass-media după jocul Rapid Bucureºti – Unirea Slobozia din data de 10 mai 2014, domnului Viorel Moldovan, antrenor la SC FC Rapid, i s-a aplicat sancţiunea avertisment", se mai arată pe site-ul FRF.
Formaţia Rapid a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-2, cu echipa Unirea Slobozia, într-un meci din etapa a V-a a play-off-ului Ligii a II-a.