Cu doar câțiva ani în urmă, tot spaniolii veneau la București pentru a disputa o finală 100% iberică, în care se impunea Atletico. La doar trei ani distanță, Sevilla a scris istorie, de această dată la Varșovia.
FC Sevilla a devenit cel mai de succes club din istoria Ligii Europa/Cupa Uefa, după ce a cucerit al patrulea titlu din această competiție. De două ori a câștigat Sevilla titlul consecutiv, o altă performanță unică.
Meciul din capitala Poloniei a fost unul cu mult peste așteptări. Probabil că nici dacă Napoli ar fi luat locul lui Dnepr în ultimul act tot nu s-ar fi jucat la acest nivel. După o întoarcere de scor, dar și o egalare târzie, în prima repriză, spaniolii au dat lovitura în partea a doua a meciului, evitând astfel prelungirea inutilă a unui meci în care cele 90 de minute au fost suficiente pentru ca cele două cluburi să spună pe teren tot ce aveau de spus.
Citește și FC Sevilla, campioana Ligii Europa, după 3-2 cu Dnepr. Spaniolii au scris istorie!
După finala de la Varșovia spaniolii au confiscat de tot Liga Europa. Cea de a doua competiție fotbalistică intercluburi europeană a fost câștigată în ultimele 11 ediții de 7 ori de echipe spaniole, respectiv de 4 ori la ultimele 6 turnee. Dintre echipele spaniole Sevilla și-a trecut în cont 4 titluri în Liga Europa, Atletico Madrid, 2, iar Valencia, unul. În plus finalele din 2012 și 2007 au fost 100% spaniole, finaliste fiind Atletic Bilbao, respectiv Espanyol. Înaintea Valenciei, a mai cucerit această competiție doar Real Madrid, în sezoanele 1984-1986.
Nici în Liga Campionilor nu stau rău spaniolii, cu 8 titluri în ultimele 22 ediții și cu o finalistă cu șanse mari, anul acesta, în meciul Barcelona – Juventus. Totuși Europa League este dominată cu mai multă autoritate de iberici.
Pentru Sevilla titlul la Varșovia nu a fost doar unul al recordurilor, ci și unul care le-a adus o calificare în Liga Campionilor în sezonul următor, potrivit noului regulament UEFA.