Selecţionerul Finlandei, Markku Kanerva, a spus că este mândru de jocul elevilor său însă că l-a întristat golul primit. Tehnicianul a lăudat atmosfera de pe Arena Națională și a spus că și el visa la astfel de suporteri când era jucător.
„Mă aşteptam ca jocul să fie foarte greu, ceea ce s-a şi întâmplat. România a început foarte tare meciul, dar în a doua repriză am jucat un pic mai bine şi ne-am creat faze bune, apoi am marcat acel gol superb. Sunt însă trist de golul primit, dar sunt foarte mândru de jocul echipei mele. E greu de spus dacă România merita să se califice, Irlanda de Nord şi Ungaria au echipe bune, dar aşa cum am mai spus-o România este cea mai bună echipă din grupă. Am avut cele mai grele meciuri împotriva lor. E foarte greu de spus dacă se va califica România, dar cu astfel de jucători are şanse. Suporterii români au creat o atmosferă fantastică. Şi eu când eram jucător aşteptam să joc în faţa unor astfel de suporteri”, a spus Kanerva, potrivit Mediafax.
Tehnicianul este de părere că Finlanda ar fi trebuit să beneficieze de un penalti în repriza a doua, când scorul era 0-1. „Am văzut de pe bancă că a fost penalti, dar şi un cartonaş roşu, nu am văzut ulterior faza la televizor, dar cred că a fost penalti clar”, a precizat el. „Jucătorii sunt foarte dezamăgiţi că au pierdut trei puncte în ultimele minute, dar sunt la fel de mândri ca şi mine de jocul prestat în această seară. La pauză le-am spus că trebuie să fim mai buni decât în prima repriză şi trebuie să avem răbdare pentru că România va încerca să înscrie, se va deschide şi vom avea ocazia să marcăm, aşa cum s-a şi întâmplat”, a adăugat Markku Kanerva.
Citește și Iordănescu: „Ne cerem scuze pentru ce s-a întâmplat. Cred că putem câștiga în Feroe”
Reprezentativa României a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), partida disputată joi seară, pe Arena Naţională, în compania selecţionatei Finlandei, în penultima etapă a grupelor de calificare la Campionatul European din 2016, meci la care golul „tricolorilor” a fost marcat în minutul 90+1. Golurile au fost marcate de Hoban ’90+1 pentru România şi Pohjanpalo ’67 pentru Finlanda.
Citește și România – Finlanda: 1-1. Remiză DRAMATICĂ pe Arena Națională!