2.8 C
București
duminică, 5 ianuarie 2025
AcasăLifestyleUPDATE Marian Rada este antrenor al FC Rapid până în 2015

UPDATE Marian Rada este antrenor al FC Rapid până în 2015

UPDATE Marian Rada a fost numit antrenor al grupării FC Rapid, el urmând să ocupe în continuare și funcția de director tehnic în cadrul clubului din Giulești.

Rada, până în prezent director tehnic al Rapid, a preluat banca tehnică după ce Ionel Ganea și oficialii clubului au renunțat, pe cale amiabilă, la colaborare. Rada a declarat că vrea să rămână director tehnic, dar că va avea la contract o anexă care îi va permite ca până în 2015 să ocupe și funcția de antrenor.

Obiectivul principal al noului antrenor este ocuparea unui loc între primele 8 echipe la finalul sezonului. După 9 etape, echipa ocupă doar locul 14, al doilea care intră la retrogradare, cu 8 puncte.

Inițial Marian Rada declarase că nu a acceptat să preia banca tehnică.

––

Ionel Ganea nu mai este antrenorul lui Rapid. Contractul său a fost reziliat,de comun acord cu clubul giuleştean azi.  Locul său a fost luat de Marian Rada, care este şi director tehnic în cadrul clubului.

"Ionel Ganea nu mai este antrenorul Rapidului, am reziliat de comun acord contractul. În locul dânsului a fost numit Marian Rada", Dragoş Frăţilă, potrivit Mediafax.

Ionel Ganea a avut în această  după-amiază o întâlnire la baza Pro Rapid cu acţionarul majoritar Valerii Moraru la care au participat şi administratorul special Dragoş Frăţilă şi directorul executiv Nicolae Stanciu. Moraru i-a reproşat lui Ganea înfrângerea cu scorul de 3-0 din meciul cu Dinamo precum şi faptul că echipa se află după nouă etape pe un loc retrogradabil.

La 24 iulie, Ionel Ganea (41 de ani) a fost ales de conducerea clubului Rapid în urma unui concurs de CV-uri să preia funcţia de antrenor principal. Numirea sa a fost făcută cu o zi înainte de preluarea clubului de către Valerii Moraru, de o comisie din care au făcut parte administratorul judicar Cristina Andronache, preşedintele Nicoale Manea şi team-managerul Dănuţ Perjă.

Contractul lui Ionel Ganea expira la 30 iunie 2015. Tehnicianul a rezistat la Rapid timp de două luni şi cinci zile. După nouă etape de campionat disputate până acum, Rapid ocupă locul 13, cu opt puncte (două victorii şi două rezultate de egalitate), şase goluri marcate şi 14 primite.

La conducerea tehnică a giuleştenilor, Ganea a reuşit calificarea echipei în optimile de finală ale Cupei României – Timişoreana.

Rezilierea contractului lui Ganea survine la doar două zile după ce Rapid a pierdut, pe teren propriu, partida cu Dinamo, scor 0-3, deşi a evoluat timp de 84 minute în superioritate numerică.

 

Cele mai citite

Creșterea salariului minim brut aduce majorări ale deducerii personale din ianuarie 2025

De la 1 ianuarie 2025, creșterea salariului minim brut pe economie de la 3.700 de lei la 4.050 de lei va aduce modificări importante...

Creștere alarmantă a datoriilor neplătite pe cardurile de credit în SUA: Cel mai mare nivel din 2008

La finalul anului 2024, datoriile neachitate de pe cardurile de credit ale americanilor au atins un nivel alarmant, cel mai ridicat din 2008, cu...

Salvamont: 150 de persoane salvate în doar 24 de ore; cele mai multe intervenții la Predeal

Sâmbătă a fost o zi aglomerată pentru echipele Salvamont din întreaga țară, care au intervenit la 146 de apeluri de urgență primite prin Dispeceratul...
Ultima oră
Pe aceeași temă