Steaua a ratat calificarea în primăvara Ligii Europa după ce a pierdut, pe teren propriu, cu 0-2, meciul cu Dinamo Kiev, ultimul din Grupa J.
Dacă prinde locul doi în grupă, Steaua ca juca în primăvara europeană. Va avea însă viaţă grea pentru că va întâlni echipe ca AS Roma, sau Ajax Amsterdam.
Dacă rămâne pe dinafară, Steaua nu va aveea viaţă uşoară oricum. Şi asta pentru că ar pierde printre degete două milioane de euro, bani care ar ajunge în vistieria clubului în cazul unei eventuale calificări. Nu e singura veste proastă. Din penitenciar, şeful Becali a anunţat că dacă Steaua nu merge mai departe în Liga Europa, s-a zis cu transferurile, nu mai dă niciun ban pentru aducerea de jucători şi Costel Gâlcă va trebui să se descurce de acum înainte cu ce are.
“Steaua e foarte puternică. Este o echipă care joacă foarte bine şi care este foarte puternică în atac. Ne aşteptăm să-l vedem şi pe Rusescu pe teren, pentru că sînt obligaţi să atace. Probabil vor fi ceva surprize. În meciul tur, Steaua s-a apărat foarte bine. Acest meci este important pentru ambele echipe. Dar pe noi ne interesează rezultatul. Ne-am pregătit bine şi aşteptăm un rezultat bun”, a spus Serghei Rebrov, antrenorul lui Dinamo Kiev.