Constantin Gâlcă este aproape de o despărțire de clubul Steaua și a discutat deja cu alte cluburi. Tehnicianul a spus, după discuțiile cu finanțatorul Gigi Becali, că știe și cine îl va înlocui pe banca Stelei.
„Există posibilitatea de a câştiga trei trofee, mai sunt două finale, dar dacă patronul îl va alege pe Mirel Rădoi, eu îl voi sprijini pentru că e un stelist şi sper ca suporterii să vină alături de el, pentru că are nevoie de asta. Eu îmi doresc să rămân, dar rămâne de văzut dacă patronul va dori să vorbească cu mine. Am vorbit cu dânsul astăzi şi mi-a zis că a vorbit cu Rădoi şi Olăroriu”, a spus Gâlcă după meciul câștigat de Steaua, scor 2-0, cu FC Botoșani, în cadrul etapei a 33-a a Ligii I, potrivit Mediafax.
„Eu nu sunt persoana care să mă supăr, viaţa merge mai departe. Am vorbit cu dânsul, am atins subiectul, dar nu e important pentru mine, vom vedea. Am vorbit în mai multe părţi, dar sunt discuţii, nu am ce să spun mai mult. Îmi doresc ca Steaua să meargă cât mai sus în Liga Campionilor. De ce să nu mă întorc vreodată la Steaua? Dar deocamdată nu sunt plecat”, a mai spus Gâlcă.
Tehnicianul a mai spus că echipa mai are o „finală” de jucat pentru a-şi asigura titlul: „Suntem iar pe primul loc, suntem foarte bucuroşi, dar această bucurie va dura până la miezul nopţii, apoi ne vom gândi la meciul de la Iaşi. Ne lipsesc jucători importanţi, dar mergem motivaţi să câştigăm, ştim că nu va fi uşor, e o finală pentru noi. Şumudică a spus că-şi doreşte să câştige şi s-a văzut”.
Echipa Steaua a învins, duminică, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-0 (2-0), formaţia FC Botoşani, într-un meci din runda a XXXIII-a, în care a evoluat cu doi jucători mai puţin din minutul 63, şi revine pe locul 1 în Liga I, cu o etapă înainte de finalul campionatului.
Golurile au fost marcate de Varela ’23 şi Stanciu ’43.