2.6 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăLifestyleFRF a semnat cu un nou sponsor. Ce vor avea inscripționat pe...

FRF a semnat cu un nou sponsor. Ce vor avea inscripționat pe piept tricolorii

Echipa națională de fotbal a României are un nou sponsor principal, după ce operatorul din telecomunicații Telekom a semnat un contract valabil pe doi ani de zile cu forul fotbalistic românesc.

Compania Telekom a devenit sponsorul principal al echipei naţionale de fotbal, în urma unui parteneriat care îi va aduce FRF un milion de euro pe an, potrivit Mediafax.

Contractul este valabil până la finalul anului 2016, cu posibilitate de prelungire până în 2018 şi prevede acordarea unor bonusuri de performanţă de către Telekom, pentru calificarea la Campionatul European din Franţa. Sigla sponsorului va fi inscripţionat pe piept, pe echipamentul de antrenament al jucătorilor echipei naţionale.

Parteneriatul a fost prezentat, luni, într-o conferinţă de presă şi nici reprezentanţii FRF, nici cei ai Telekom nu au dorit să dezvăluie valoarea contractului. Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat că valoarea contractului este una foarte importantă şi îşi doreşte ca acest parteneriat să fie pe cel puţin patru ani.

„Durata contractului se poate prelungi în funcţie de performanţa sportivă, dar ţine cont şi de reputaţie. Acest parteneriat face referire şi la bonusuri financiare de performanţă. Ne dorim să avem acest parteneriat pe patru ani cel puţin, să prindem şi calificarea la Campionatul European şi calificarea la Cupa Mondială. Nu aş putea să spun cu exactitate sumele. Acestea sunt nişte prevederi contractuale confidenţiale. Pot să spun că suma este una foarte importantă. Este prima implicare în piaţa sportivă a noului grup de companii Telekom România sub noul brand”, a declarat preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.

Brand-ul Telekom Romania este prezent pe piața românească din 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom și COSMOTE România. Telekom Romania este un brand care aparține Deutsche Telekom, una dintre companiile de top la nivel mondial, cu peste 151 milioane de clienți pentru servicii mobile, 30 milioane de linii fixe și peste 17 milioane linii broadband (la 31 decembrie 2014).

Reprezentativa României ocupă primul loc în Grupa F, cu 14 puncte, după disputarea a şase etape din zece, în preliminariile Campionatului European din 2016. Locul doi este ocupat de Irlanda de Nord, cu 13 puncte, iar pe trei se află Ungaria, cu 11 puncte. Insulele Feroe este pe locul patru, cu şase puncte, iar Finlanda ocupă locul cinci, cu 4 puncte. Grecia a acumulat două puncte şi este ultima în grupă.

Etapa a şaptea programează, la 4 septembrie, meciurile Grecia – Finlanda, Insulele Feroe – Irlanda de Nord şi Ungaria – România. Primele două echipe din fiecare grupă preliminară se califică direct la turneul final.

Cele mai citite

Nicușor Dan anunță noi lucrări în București. Traficul rutier va fi dat peste cap

Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, anunţă că în mod cert pasajele subterane de la Obor şi Lujerului şi podul de la Băneasa,...

Darius Olaru, aproape de un transfer la Genoa! Clauza de reziliere de 5 milioane de euro poate fi achitată

Darius Olaru, căpitanul FCSB, ar putea părăsi campioana României în această iarnă, după ce Genoa, clubul din Serie A preluat recent de Dan Șucu,...

Guvernul a hotărât ce va face cu voucherele de vacanță. Salariații vor suporta jumătate din valoarea lor

Guvernul va subvenționa jumătate din voucherele de vacanță, au anunțat sindicatele, după discuțiile cu premierul Marcel Ciolacu la Palatul Victoria. Așadar, cine își dorește...
Ultima oră
Pe aceeași temă