FC Rapid a devenit dintr-o victimă a turului campionatului, o favorită la salvarea de la retrogradare, o luptă în care are cel puțin trei rivale directe.
Noul proiect al finanțatorului Valerii Moraru beneficiază de susținerea suporterilor, iar după probleme din tur, care păreau să nu se mai sfârșească, s-a așezat liniștea în Giulești. Pustai are un lot combativ în lupta pentru salvarea de la retrogradare, iar stabilitatea este un atu în plus în fața rivalelor. Rapidul ar putea ieși din insolvență în vară, astfel că va avea nevoie să rămână în Liga I pentru ca în sezonul următor să atace chiar locuri de cupe europene.
Totuși până la finalul campionatului actual mai sunt multe bătălii de câștigat, iar Rapid are o concurență serioasă din partea unor cluburi precum CSMS Iași, Gaz Metan sau U Cluj. Iar dacă mai punem și Ceahlăul, care se află, în clasament, sub clubul din Giulești, atunci lupta din coada clasamentului devine una infernală, de zeci de ori mai intensă față de cea de la vârf.
Etapa a XXI-a a Ligii I a adus un egal important pentru giuleșteni, un 1-1, pe teren propriu, cu Petrolul. Rapid a scos 8 puncte din primele 4 meciuri ale returului (1-0 cu Steaua, 0-0 cu Viitorul, 1-0 cu Gazul și 1-1 cu Petrolul).
Totuși este de remarcat faptul că Pustai are o problemă care ține de forța ofensivă a echipei sale. Trei goluri a marcat Rapid în primele 4 meciuri ale returului, niciunul de către un atacant. Aruncat în careul advers, vârful rapidist Benson încă nu a spart gheața, în timp ce Daniel Niculae este deocamdată retras pe flanc. În schimb Gecov, închizătorul care a marcat și contra Stelei, dar și Săpunaru, autorul golului împotriva Petrolului, de altfel fundaș, sunt două dintre principalele câștiguri ale echipei. Rapidul are în sfârșit liniște atunci când vine vorba de defensivă, însă problemele continuă în fața porții adverse, iar dacă Pustai nu va găsi o soluție atunci ar putea fi pusă în pericol salvarea de la retrogradare.
Urmărește aici Rezultatele etapei a XXI-a: Stoican ia trei puncte la revenirea la Dinamo UPDATE
Contracandidatele Rapidului au avut și ele meciuri dificile în această etapă. Gaz Metan a obținut un important egal, scor 1-1, cu CSU Craiova, în deplasare, în timp ce U Cluj a fost învins, la Brașov, cu scorul de 1-0. Iașiul joacă, duminică, de la ora 15.30, contra Astrei.
Prima echipă de sub linia roșie a retrogradării, respectiv locul 13, este Gaz Metan (20 puncte, -8 golaveraj), urmată de U Cluj (19 pct., -7) și Rapid (19 pct., -15). Primul loc salvat, 12, este ocupat de CSMS Iași, cu 21 de puncte. Deocamdată echipele Ceahlăul, Oțelul și CFR Cluj, ultimele trei din clasament, se află în plan secund, cu slabe șanse de salvare.
Următoarele trei etape ar putea fi decisive pentru unele echipe aflate în această bătălie. FC Rapid va întâlni, în ordine: Astra (deplasare), Oțelul (acasă), U Cluj (deplasare).
Gaz Metan va întâlni: CFR Cluj (acasă), Pandurii (deplasare), Steaua (acasă)
CSMS Iași va întâlni: Oțelul (deplasare), U Cluj (deplasare), ASA (deplasare)
U Cluj va întâlni FC Botoșani (acasă), după care urmează duelurile cu rivalele directe, CSMS Iași și apoi FC Rapid.