Mixu Paatelainen, antrenorul Finlandei, speră ca echipa sa joace agresiv în meciul de mâine, cu România, petru a pune mâna pe toate cele trei puncte puse în joc.
"Plecăm de la ideea de a juca cât mai ofensiv, nu intrăm pe teren cu gândul să ne apărăm. Sigur, cât de bine reuşim acest lucru depinde şi de evoluţia adversarului, însă vrem să ne facem jocul nostru, să jucăm cât mai bine atât în atac cât şi în apărare. România este o echipă foarte bună. România s-a apărat foarte bine în Grecia, controlat, jocul în apărare a fost foarte bun. Atacanţii României sunt foarte rapizi. Cu Ungaria, nivelul jocului României a scăzut în repriza a doua şi a fost egalată. La fel ca şi Grecia, România este o echipă periculoasă, cu un antrenor foarte bun şi trebuie să fim pregătiţi pentru o apărare bună şi contraatacuri ale oaspeţilor. Sper să învingem, vrem să facem un joc măcar la fel de bun precum cel din repriza a doua cu Grecia", a declarat Paatelainen, într-o conferinţă de presă.
Selecţionerul Finlandei consideră că Victor Piţurcă nu ar trebui să fie sub presiune, deoarece România a acumulat patru puncte după două meciuri în grupa F. "Nu înţeleg de ce Victor Piţurcă este atacat tot timpul în România, din ce am aflat eu, naţionala României are patru puncte obţinute în faţa unor adversari tari, selecţionerul nu ar trebui să fie sub presiune. Tatăl meu a fost pe teren la acel meci din 14 octombrie 1973, când România a învins Finlanda cu 9-0, sperăm că nu se va mai repeta niciodată aşa ceva. România este în acest moment mai bine cotată, dar cred că putem învinge pe oricine, am pus mari probleme Greciei, de ce să nu o facem şi contra României? Vom da totul pentru a obţine cele trei puncte", a adăugat tehnicianul, potrivit Mediafax.
Reprezentativa României a încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-0), meciul susţinut, sâmbătă, pe Arena Naţională, în compania selecţionatei similare a Ungariei, în etapa a doua Grupei F din preliminariile Euro-2016. Următorul meci din preliminarii al echipei naţionale este programat, mâine, de la ora 21.45, în deplasare, cu Finlanda.