3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăLifestyleFC Rapid revine în instanţă pe 7 noiembrie

FC Rapid revine în instanţă pe 7 noiembrie

Cristina Andronache află pe 7 noiembrie dacă va fi înlocuită din funcţia de administrator al FC Rapid, după ce Valerii Moraru a depus o cerere în acest sens. Verdictul va fi dat de Tribunalul Bucureşti.

Andronache a declarat, la finalul termenului de azi, de la Tribunalul Bucureşti, că activitatea ei este apreciată de fotbaliştii rapidişti şi de alte persoane din cadrul clubului, în ciuda faptului că nu mai este "dorită" de cei de la "birouri'.

"Procedura merge mai departe, cel puţin până în 7 noiembrie, când se va judeca cererea de înlocuire a mea din funcţia de administrator judiciar. Dinspre birouri e adevărat că nu mai dorită, însă semnalele pe care le am din partea multor oameni, inclusiv din partea jucătorilor, şi a altor persoane aflate în cadrul societăţii, mă motivează să merg mai departe. Încerc să duc totul până la capăt. Dacă instanţa va decide că nu mi-am făcut treaba e simplu, se va întâmpla lucrul acesta, dar de plecat eu voi pleca doar când va spune judecătorul, chiar dacă vor fi opinii şi ale unei părţi dezinformate că ar trebui să plec din alte motive. Aici nu există demisie, va fi o hotărâre a judecătorului în sensul acesta", a afirmat Andronache, potrivit Mediafax.

Valerii Moraru se află în conflict cu administratorul judiciar Cristina Andronache de aproximativ o lună, după ce aceasta a dezvăluit faptul că omul de afaceri nu a investit niciun ban în club de la preluarea pachetului majoritar de acţiuni.

Clubul giuleştean se află în procedura de insolvenţă din 7 decembrie 2012. Tribunalul Bucureşti a admis cererea SC FC Rapid SA şi a deschis procedura de insolvenţă a clubului condus atunci de George Copos, numind-o ca administrator judiciar pe Cristina Andronache.

Cele mai citite

România atinge cel mai mare preț al energiei din 2024, pe fondul producției scăzute de energie regenerabilă

Scăderea producției de energie solară, cauzată de lipsa luminii solare, a dus la un deficit de producție, ceea ce a crescut semnificativ prețul energiei România...

Ucrainenii nu sunt dispuși la concesii teritoriale în schimbul păcii cu Rusia

Ucrainenii se opun în continuare unor concesii teritoriale către Rusia pentru a obţine pacea, în pofida avansării trupelor ruse, pierderilor de vieţi omeneşti şi...

România la „dietă” economică: top model sau moare de inaniție

Guvernatorul Mugur Isărescu a vorbit recent despre „dieta” economică, completată cu sintagma „să strângem cureaua”. Mesajul este clar: România trebuie să-și ajusteze politicile financiare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă