Jucătorul român Bogdan Stancu, care a marcat din penalty în meciul de deschidere a EURO 2016, Franţa – România (2-1), este văzut de France Football ca fiind cel mai bun jucător al „tricolorilor” în această partidă, notează Agerpres.
Bogdan Stancu „a fost principalul pericol ofensiv”, apreciază France Football, care-l evidenţiază şi pe Nicolae Stanciu, ce „a încercat să găsească soluţii la mijlocul terenului”.
Citește și: EURO 2016. Bogdan Stancu: Rămân cu un gust amar chiar dacă am dat gol
„Perechea de fundaşi centrali Chiricheş-Grigore a fost autoritară în prima repriză, înainte de a scădea ritmul”, scrie France Football. Revista remarcă intervenţia lui Ciprian Tătăruşanu la voleul lui Pogba, dar şi greşeala comisă de portarul român la golul lui Giroud.
France Football a dat note surprinzător de mici jucătorilor români (au fost notaţi doar titularii): Tătăruşanu 4 – Săpunaru 5, Chiricheş 4, Grigore 5, Raţ 5 – Hoban 4, Pintilii 4 – Popa 5, Stanciu 5, Stancu 6 – Andone 5.