0.4 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăLifestyleDiferența dintre Steaua și Astra a fost făcută de experiența în cupele...

Diferența dintre Steaua și Astra a fost făcută de experiența în cupele europene

Gică Hagi consideră că, aseară, diferența dintre Steaua și Astra a fost dată de experiența în cupele europene. Și asta în condițiile în care Steaua a făcut un meci "bunicel" cu Rio Ave şi a reuşit să se impună, în timp ce Astra Giurgiu a evoluat foarte bine cu Celtic Glasgow şi a pierdut.

"Steaua a făcut un meci bunicel pe care l-a câştigat, iar Astra care a jucat bine sau foarte bine, a pierdut, că aşa e făcut fotbalul câteodată, e făcut din anumite situaţii de joc care girează pentru tine. Astra a făcut un meci bun, dar rămân la ideea mea că e lipsă de experienţă, primul an competiţional în cupele europene, e logic şi se vede. Astra a arătat că are valoare, că are o echipă bună. Steaua are multă experienţă, ştie să gestioneze momentele, chiar dacă nu face un fotbal foarte bun, exploatează şi ajunge să câştige, e o echipă cu experienţă mare", a spus Hagi.

Steaua a dispus, ieri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 de formaţia portugheză Rio Ave, în timp ce Astra Giurgiu a pierdut cu acelaşi scor întâlnirea din deplasare cu Celtic Glasgow.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă