Olimpia Cluj-Napoca şi ASA Târgu Mureş s-au calificat în finala Cupei României la fotbal feminin, după ce s-au impus clar în meciurile din semifinale, informează Agerpres.
Semifinalele s-au disputat marţi la Odorheiu Secuiesc.
Olimpia a trecut de Real Craiova cu scorul de 6-0 (4-0), prin golurile marcate de Mihaela Ciolacu (18, 67), Alexandra Lunca (23, 38), Lidia Havriştiuc (26) şi Ştefania Vătafu (89).
ASA a reuşit un scor astronomic cu Fair Play Bucureşti, 26-0 (13-0), golurile fiind înscrise de Dorottya Denes (2, 6, 35, 82), Bianca Sandu (12, 34, 30), Csilla Sarosi (16, 27, 29, 35, 47, 52, 71, 72), Ana Maria Gorea (31, 79), Kinga Barabasi (33), Lucia Meleacă (39, 77), Alina Boroş (60, 69), Brigita Goder (74), Crina Tămaş (76), Orsolya Rus (85) şi Andreea Părăluţă (88).
Cele două echipe se vor întâlni în campionat pe 8 mai (Stadionul Trans-Sil din Târgu Mureş, 11,00), în etapa a 4-a a Play-Off-ului Superligii, finala Cupei României fiind programată marţi 24 mai, la Hunedoara.