6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăLifestyleAstra Giurgiu câștigă, în premieră, titlul de campioană în Liga 1

Astra Giurgiu câștigă, în premieră, titlul de campioană în Liga 1

Astra Giurgiu este campioana României, după ce Steaua a terminat la egalitate, 1-1, în Bucureşti, cu Pandurii. Echipa lui Şumudică are cinci puncte în plus şi va sărbători titlul după meciul cu Dinamo. Astra devine astfel cea de-a 24- a echipă din fotbalul românesc care reușește să câștige cel mai important trofeu.

Steaua – Pandurii s-a terminat 1-1 pe Arena Națională, chiar în prima zi de Paște. Acesta a fost scorul care a desemnat noua campioană a României. Astra Giurgiu a câştigat în premieră titlul în Liga 1, într-un sezon pe care l-a dominat în mare parteCu o etapă înaintea finalului campionatului, trupa lui Marius Şumudică are un avantaj de cinci puncte în faţa Stelei şi, evident, nu mai poate pierde prima poziţie, una pe care a deţinut-o încă din etapa a şaptea din sezonul regulat.

Celelalte echipe care au condus Liga 1 în debutul sezonului au fost Pandurii Târgu Jiu, ASA Târgu Mureş, CSMS Iaşi şi Dinamo. Astfel, Astra a devenit a 24-a campioană a României şi a cincea echipă din afara Capitalei care câştigă titlul, după 1990, după Universitatea Craiova, CFR Cluj, Unirea Urziceni şi Oţelul Galaţi.

Giurgiu este al 13-lea oraş care dă campioana în România, după Bucureşti, Timişoara, Ploieşti, Arad, Craiova, Cluj-Napoca, Piteşti, Oradea, Braşov, Reşiţa, Urziceni şi Galaţi.

Acesta este primul trofeu din cariera de antrenor a lui Marius Şumudică, cel care a câştigat ca jucător titlul (1999) şi două Cupe ale României (1998, 2002), toate trei în tricoul Rapidului.

Titlul este o premieră pentru majoritatea jucătorilor din lotul giurgiuvenilor: Daniel Niculae, Florin Lovin, Iulian Roşu şi Adrian Scarlatache sunt singurii fotbalişti care au mai câştigat campionatul în România.

Luni, în 2 mai, Astra va juca pe teren propriu contra Lui Dinamo o dispută care acum este extrem de importantă pentru locul doi în clasament. Pentru poziția secundă se luptă atât Dinamo, Steaua, cât și Pandurii Tg Jiu.

Cele mai citite

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei Române: Societatea civilă românească a dovedit forță și curaj

Anul 2024 ne-a adus multe motive de îngrijorare, la noi și în întreaga lume. Dar am încredere în națiunea noastră și în puterea ei...

Creștere de 28%: Fondurile de pensii private au depășit pragul de 155 miliarde de lei

Politica investițională a fondurilor de pensii private rămâne concentrată pe piața financiară locală Fondurile de pensii private din România au înregistrat o creștere semnificativă a...

Parlamentul din Peru anchetează înființarea unei rețele de prostituție chiar de unul din foștii săi responsabili

Parlamentul peruan îl va convoca joi pe unul dintre foştii săi responsabili, suspectat că ar fi înfiinţat o reţea de prostituţie în interiorul adunării...
Ultima oră
Pe aceeași temă