Nu poți spune că te îngropi în sărăcie, atâta timp cât te îneci în fructe. Tot ce trebuie să faci e să-ți valorifici potențialul. Asta au înțeles oamenii din satul ieșean Hilița, cu aproape 400 de hectare de livezi. E drept că au primit sprijin de la mari organizații neguvernamentale, dar esențial a fost efortul lor, concretizat în Asociația Pomiviticolă. Numai în acest an au obținut 20.000 de borcane cu dulcețuri în propriul centru de colectare și valorificare a cireșelor, prunelor, perelor, gutuilor sau nucilor.
Le-a venit la un moment dat o comandă din Spania. Să trimită dulceață. Dar cu o condiție, să nu pună bunătățile în borcane, ci să le expedieze fără ambalaje, în vrac. Și mai ales să nu aibă eticheta de Hilița. “Asta, în nici un caz”, au răspuns tranșant sătenii din Asociația Pomiviticolă. “Nu am vrut să ne pierdem brandul. Am muncit mult pentru tot ce-am realizat până acum și ținem la identitatea noastră”, spune Dănuț Herea, vicepreședintele asociației, totodată director de vânzări.
Satul livezilor
Am reținut cu precădere această întâmplare, convins că așa merită să încep a scrie despre povestea unor oameni dintr-un sat din județul Iași. Cine ajunge în colțul acesta de țară, înainte să se coacă cireșele, nucile, perele, gutuile sau prunele, are ocazia să vadă o mare de flori care “plutesc” deasupra pământului. Gândiți-vă numai că aici sunt aproape 400 de hectare de pomi fructiferi. Așa a fost dintotdeauna. Dar mai ales cireși. Dealuri line, ca niște valuri, înmiresmate. Ce te faci cu bogăția asta? Dacă o vinzi ca atare, la kilogram, nu obții nimic. Atunci hai să facem o mică fabrică în care să prelucrăm fructele. Să punem gemurile și compoturile în borcane. Apoi să le vindem în toată țara, ba chiar și la străini. Zis și făcut.
Sărăcia combătută cu plus-valoarea
Dar ca să ajungi la tot ce este acum trebuie să treci și pe la cei care i-au sprijinit, World Vision România, care dezvoltase de mai mult timp în comuna Costuleni, de care ține și satul Hilița, diverse programe sociale. Să tot vorbești la infinit de sărăcie și să pansezi răni care nu se mai închid, nu e o soluție. Am cunoscut-o, la Iași, pe Rozica Tiță, coordonatorul proiectului de dezvoltare economică din partea organizației. Colegii ei spun că, din 2007, a fost sufletul proiectului prin care plus-valoarea obținută din fructe se dovedește cea mai bună modalitate de-a scăpa de neajunsurile materiale. “Hilița este un model de bună practică, deja cunoscut în toată țara”, spune interlocutoarea. Motiv pentru care World Vision România a primit premiul I la Gala Societății Civile, anul trecut, la secțiunea Dezvoltare Economică și Socială. Tot ce contează, mi se spune, când pornești la o asemenea întreprindere, e să găsești în comunitate oameni cu viziune, curaj și putere de muncă, adevărate locomotive pentru consătenii lor.
Prima ședință
Altfel, un sat în care bătrânii, majoritari, între cele vreo 600 de suflete, stau ziua pe băncuța din fața porții, măsurând parcă încremenitul timp. Lumea trăiește din puținul pe care-l are în propria ogradă. Doar pomii fructiferi fac notă discordantă cu bogăția rodului lor din fiecare an. S-a dat prima oară sfoară-n sat. Hai la discuții! Au venit oamenii. Li s-a vorbit de asociere, de valorificarea potențialului agricol, de fonduri europene. “Unii au spus că sunt prea necăjiți, ca să pornească la așa ceva”, își amintește Rozica. Ce să mai spui de fondurile europene! Unii se temeau. “Aoleo, dar dacă iau banii și apoi rămân fără casă?!”, se întrebau, speriați de un sumbru viitor. “Le-am explicat că nici nu se pune problema să existe un asemenea risc”, continuă femeia.
Bani europeni pentru întinerirea plantațiilor
A mai trecut ceva timp și, din 2009, lucrurile au început să se miște. Cu atât mai mult cu cât fusese demarat Programul Național de Dezvoltare Rurală, iar specialiștii de la World Vision i-au ajutat pe săteni să facă proiecte și să obțină fonduri. Fiecare familie în parte, dintre cei care au vrut așa ceva. Au primit, timp de cinci ani, bani pentru dezvoltarea gospodăriilor de subzistență. Prima lor grijă a fost să-și întinerească plantațiile de pomi fructiferi și să asigure cele mai bune condiții pentru sănătatea pomilor. Primul pas fusese făcut.
Cu mic, cu mare, la muncă!
Ai fructe, trebuie să le aduci la un centru de colectare. Casa începe de la fundație. Biserica din sat le oferă oamenilor o bucată de teren pe care se va construi clădirea, World Vision contribuind cu fondurile necesare, în timp ce sătenii pun osul la treabă. Și uite așa este consemnat, în 2010, evenimentul. Lucrurile evoluează. Dacă dovedești că te-ai apucat de treabă, sar și alții să te ajute. De data asta e vorba de Fundația Româno-Americană, care sprijină nou-creata asociație din Hilița cu echipamente dintre cele mai moderne, sterilizator, aparat de capsat borcanele, instalație pentru dozarea cantității din fiecare borcan, alte ustensile necesare pentru prepararea bunătăților. Plus de asta, aveai nevoie de informații despre cum poți să-ți vinzi marfa. Promovarea produsului în funcție de publicul-țintă. La care s-au adăugat normele de igienă, absolut respectate, mai ales ideea analizelor la zi pe care trebuie să le aibă cei care transformă fructele în produs finit.
Ajutorul american pentru Hilița
Ce să mai spui că până și ambasadorul SUA la București a venit, în 2011, când toată treaba era gata de-a începe, să vadă rodul sprijinului american. “Probabil că aș fi plecat și eu în străinătate, la muncă, dacă nu era asociația”, spune Dănuț Herea. Dar uite că el, ca și alți tineri din sat, 17 familii, constituind baza asocierii, la care s-au adăugat alți 50 de membri, au vrut să-și încerce puterile. Nu-i de colea ca în fiecare sezon se strângi peste 80 de tone de fructe. Doar de la membrii asociației. Munca are propriile anotimpuri, de la cules și preparat, când soarele dogorește deasupra capului, până la vânzarea mărfii, atunci când pomii și-au lepădat haina lor verde.
La gura sobei
Rețetele au ieșit la lumina zilei, aducând gustul de odinioară. Nu-și găsește locul industrializarea în oalele mari, poposite pe vetrele încinse cu trosnetul lemnelor. Pulpele zemoaselor fructe, scăpate mai întâi de de sâmburi, clocotesc agale, răspândind parfumul care va fi apoi ferecat, cu tot fiertura aromată, în fiecare borcan. Doar zahărul e adăugat, în porții bine stabilite, acolo unde e necesar. Mai puțin la gemul de prune, tocmai bun, în acest caz, și pentru diabetici.
Povestea din spatele dulcețurilor
Din străbunici vine o poveste frumoasă, la Hilița. Se spune că doi soți, fără copii, care aveau o plantație de pomi fructiferi pe un deal din apropiere, purtând numele satului, le ofereau tuturor micuților dulceață, doar pentru a le însenina ziua. Nici azi nu e altfel, trecătorul fiind omenit cu miresmele purtate de fiecare linguriță în parte. Mai nou, zice vicepreședintele asociației, Camera Agricolă din Iași acordă sprijin pentru înființarea unei plantații de trandafiri. Peste doi ani, la primul rod, se va face și dulceață de acest fel.
Cum nu funcționează sistemul de atestare a produselor tradiționale
Dar să nu uităm că trăim totuși în România, așa că te trezești brusc la realitatea deloc mirifică. Mi se povestește lungul drum al birocrației, când e vorba să obții atestarea de produs tradițional. Până la urmă au dobândit acest statut pentru gemul, dulceața și compotul de cireșe. Numai că, înainte de atestat, trebuie să se facă analiza fizico-chimică pentru fiecare produs în parte. Ei, aici e aici, unde faci analiza? Au întrebat la diverse instituții din Iași, care au ca scop siguranța alimentară. Toți ridicau din umeri. Ba la un moment dat fuseseră trimiși chiar la Bruxelles. Altă idee răsărise în privința unui laborator din Bulgaria. Până la urmă au găsit o instituție românească, privată, care a rezolvat problema.
Să-i fi văzut pe reprezentanții asociației din Hilița cum umblau cu borcanele în mașină, din loc în loc, prin țară, în căutarea laboratorului. Ce să mai spui că, dacă ai de plătit tot felul de taxe sau de primit aprobări ori ștampile, ești trimis la mai multe ghișee. Fenomenul micii fabrici de dulcețuri prinsese însă aripi și nimeni nu ar mai fi dat înapoi, oricâte piedici răsăreau în calea acestor oameni.
Au ajuns până la Bruxelles
Am gustat din dulceața de cireșe și vreau să vă spun că nu mai dai borcanul din mână, după prima înghițitură. Problema e unde găsești asemenea bunătăți. Vânzarea este încă o problemă. Multă bază pui pe târgurile de produse tradiționale. Au ajuns cu rețetele lor, în 2011, sprijiniți de World Vision, până la Timișoara sau în București, chiar și la Palatul Parlamentului. Și-au fidelizat o parte din clienți. Acum au stand propriu la târgul de Crăciun din centrul Iașiului. Dulcețurile lor au poposit astă-vară în capitala Belgiei, reprezentând județul Iași la o întrunire dedicată diverselor regiuni ale Europei, fiecare cu tradițiile ei. La anul e posibil să livreze compoturi și gemuri Spitalului de Copii din Iași. Mai sunt magazine specializate în mâncarea “ca la mama acasă”. Au trimis mostre și la un centru comercial din incinta aeroportului din Iași. Varianta pensiunilor nu e ocolită.
Producție de 20.000 de borcane în 2014
La început, borcanele aveau etichete scrise de mână. Mai nou, sunt tipărite în română și engleză. Borcanele se achiziționează de la centre speciale din Iași și Cluj. Producția acestui an încape în 20.000 de recipiente. Anul trecut au reușit să vândă 10.000, dintre cele 15.000 de borcane. Cele mai căutate sunt dulceața de cireșe amare, de nuci verzi și de gutui. Nu sunt de lepădat nici dulceața de pere, nuci, căpșuni, cireșe sau gemul de prune și de caise ori compotul de cireșe și de prune. Directorul de vânzări se uită și spre supermarketurile din România. Dar până acolo mai e cale lungă, prin alt hățiș birocratic.
Pe propriile lor picioare
Tot ce-au câștigat până în prezent a fost reinvestit. Va veni, speră vicepreședintele, și vremea când vor trage linie, constatând că au ajuns la stadiul profitului. Până atunci, roata producției se învârte și are mereu nevoie de întreținere. Membrii asociației știu că acum sunt pe propriile lor picioare. Sprijinul organizațiilor neguvernamentale s-a încheiat, cel puțin oficial. “Ei se află azi în stadiul în care echipa se consolidează. Este important să fie atenți la tot ceea ce înseamnă comunicare și marketing, buna gestionare a întregului lanț, de la recoltarea fructelor și obținerea produsului finit, până la găsirea piețelor de desfacere. De câte ori au nevoie de informații, noi suntem deschiși și îi sprijinim cu tot ce putem”, conchide Magda Cămănaru, manager zonal World Vision pentru județele Vaslui și Iași.
„Livada din cămara ta“
Planuri de viitor? Alte dulcețuri și gemuri ori compoturi, atestate tradițional. Dar parcă numai atât? Poate vreți să auziți și de viile care, de la un an la altul, aleargă, tot mai extinse, pe dealurile care dau ocol satului. Cât despre rodul parfumat, își găsește locul în compoturile sau licorile care întregesc oferta localnicilor. “Nu ne lăsăm cu una, cu două. Mergem înainte, orice ar fi!”, mă anunță Dănuț Herea. Semn mai bun în privința asta nu e decât acela că Asociația Pomiviticolă din Hilița se prezintă cu un nou slogan în fața clienților săi – “livada din cămara ta”.
