O armată de 400 de oameni înarmaţi cu 90 tone de dinamită a înconjurat din toate părţile prăfuitul orăşel Băicoi. Intruşii au pătruns chiar în inima oraşului. „Armează puşca 1! Atenţie! Foc!”, se anunţă în staţie. În curţile oamenilor se aud pe rând explozii, pământul tresaltă, iar ferestrele caselor încep să tremure.
Speriat de armata care a invadat Băicoiul, un localnic a început să strige: „Să nu detonaţi lângă conducta de gaze!”. „Fiţi fără grijă, o ocolim”, i-au răspuns „invadatorii”. Ce vedem noi nu este un război convenţional. Este un război al petrolului. Echipele de geologi şi geofizicieni explorează această zonă din judeţul Prahova, în căutarea unor noi „capcane” bogate în aur negru.
Agresorul se numeşte Prospecţiuni SA, a doua firmă de prospecţiuni geologice din Europa şi a opta din lume ca număr de echipe.
La Băicoi, care în ultimii 70 de ani a fost o zonă tradiţională de extracţie a ţiţeiului, compania Petrom, proprietarul exploatării, a tocmit specialiştii în prospecţiuni să scaneze subsolul, în căutare de noi „capcane cu ţiţei”. Este vorba despre o suprafaţă de 40.000 de hectare, aproape cât terenurile agricole deţinute de agricultorii Ioan Niculae şi Adrian Porumboiu la un loc.
Ce are în comun Băicoiul cu războiul din Vietnam
Pentru depistarea zăcămintelor de gaze şi petrol se foloseşte „metoda seismică”, care constă în amplasarea în sol a unor dispozitive generatoare de unde sonore, ce se propagă prin straturile geologice până la adâncimi uriaşe. O reţea de senzori (geofoni), îngropaţi la rândul lor în sol, măsoară modul în care pământul reflectă şi refractă aceste unde sonore. Datele sunt interpretate de geofizicieni care realizează apoi o hartă a modului de dispunere a straturilor geologice până la adâncimi de 5.000 metri.
Nicu Stan, şeful echipei de prospectori care operează la Băicoi explică de unde s-au inspirat geofizicienii în metoda lor: „Senzorii s-au folosit prima oară în războiul din Vietnam, când militarii americanii i-au implantat în jurul bazelor lor. Atunci când senzorii începeau să vibreze, un operator le interpreta. În funcţie de frecvenţa şi intensitatea vibraţiilor transmise de senzori, americanii ştiau dacă se apropie oameni, animale sau vehicule militare. Azi senzorii sunt folosiţi de grănicerii americani la graniţa SUA-Mexic pentru combaterea imigraţiei ilegale”.
În perimetrul Băicoi, pentru a fi siguri că nu lasă nedescoperit nici un potenţial zăcământ de ţiţei, căutătorii de petrol au împânzit zona cu 50.000 de senzori (fiecare având câte 12 geofoni) care măsoară undele sonore generate de 36.000 de surse. Cel mai adesea, undele sonore sunt produse prin detonarea unor încărcături de dinamită îngropate la 10 metri sub pământ, pentru ca energia undei să nu se disipeze în atmosferă, ci să fie absorbită în sol. Zilnic se produc 150 de detonări a câte 3 kilograme de dinamită, iar măsurătorile semnalului captat de reţeaua impresionantă de senzori sunt stocate pe hard-disk-uri şi benzi magnetice. Un alt tip de sursă sunt „vibratoarele”, nişte monştri pe roţi cu greutatea de 35 de tone, care au o talpă vibratoare capabilă să genereze „mici cutremure punctuale”, inofensive pentru construcţii, însă suficient de puternice pentru a se propaga prin straturile geologice şi a fi măsurate de senzori.
Cabluri de 1.200 euro bucata folosite pentru legat vacile
Senzorii sunt legaţi între ei prin 400 kilometri de cabluri de transmisie de date, care împânzesc la propriu toată zona Băicoi: trec prin curţile oamenilor, pe ogoare, prin păduri, traversează şoselele şi pâraiele din zonă. Cablurile de culoare portocalie, seamănă ca aspect cu prelungitoarele folosite de români în gospodăriile lor, doar că sunt mult mai lungi (între 55 şi 220 metri), motiv pentru care sunt extrem de tentante pentru localnici:
„Un singur cablu costă de la 1.200 de euro în sus, pentru că are integrat un dispozitiv de digitizare a semnalului. Deşi sunt cabluri de date profesionale, cu durată îndelungată de exploatare, durata lor de viaţă în România e sub 2 ani. Asta pentru că se fură mult, mult. Se fură şi geofonii dar nu ştim pentru că localnicii nu au ce să facă cu ei. Iar cablurile, fiind foarte lungi, unii localnici le folosesc ca prelungitoare pentru câte-un bec amplasat în fundul grădinii, la depărtare mare de casă. Unii hoţi profită de lungimea firelor şi îşi fac din ele sârme de întins rufe, în timp ce alţii îşi leagă cu ele vaca şi calul sau lemnele de căruţă. Rromii care fac cazane, după ce fură firele fac un foc mare şi le aruncă-n flăcări ca să scoată metalul din ele, dar după 2-3 încercări, când văd că din 100 de metri de cablu iese cupru de 10 lei, se potolesc. Însă, cum noi avansăm în permanenţă, mereu apare altă zonă nouă în care lumea, neştiind ce-s alea, e curioasă. De obicei copiii taie cablurile din curiozitate, dar am avut şi adulţi care au ieşit duminica la picnic şi mi-au tăiat cablurile-n bucăţele, să vadă ce fenomen se-ntâmplă”, descrie tehnicianul electronist Mihai Niţă tentativele de sabotare a prospecţiunilor petroliere.
Nicu Stan, şeful echipei din perimetrul Băicoi, se luptă cu problema: „Am folosit afişe puse în localităţile din jur în care le spuneam: «E zonă de lucrări, nu umblaţi la cablurile noastre, nu aveţi ce lua din ele», dar cine te crede?”. O altă frână majoră în căutarea zăcămintelor apare atunci când trebuie scanat subsolul de sub localităţi: „Săracii ne primesc să ne trecem cablurile prin curţile lor, să ne montăm senzorii în grădini la ei, dar bogaţii ne refuză de multe ori accesul pe proprietăţile lor, aşa că trebuie să găsim soluţii să-i ocolim. În satele de rromi merge mult mai uşor. Înainte de a ajunge cu reţeaua de geofoni în aceste localităţi, mergem, îl căutăm pe bulibaşă şi-i explicăm ce vrem să facem. Eventual, ca să-i câştig bunăvoinţa, angajez 2-3 paznici de la el din sat. De aia în satele de rromi nu avem probleme să ne implantăm senzorii”.
În Iran dinamita e detonată printre proiectile
De doi ani şi jumătate o echipă de 15 de geofizicieni români face prospecţiuni în Iran, motivaţi de diurna de 90 de dolari pe zi, care se adaugă la salariul de 1.500 euro lunar. „Acum lucrăm în zona Dehloran. E o regiune la graniţa cu Irakul, plină de armată datorită relaţiilor încordate. Zona e plină de mine. Vezi câmpurile de mine la orizont. Problema este nu cu minele, ci cu obiectele neexplodate. Vezi tot soiul de proiectile de diverse dimensiuni care zac îngropate în nişte mici movile de pământ. Când vin ploile repezi dezgroapă aceste obiecte neexplodate. Sunt multe. Oamenii noştri sunt extrem de bine instruiţi să circule pe culoare de siguranţă. Inginerii noştri fac prospecţiunile cu dinamită printre proiectilele astea neexplodate. La 6-7 săptămâni îi aducem cu avionul acasă pe cheltuiala noastră, fiindcă altfel ar lua-o razna din cauza izolării şi mediului nefamiliar. Este greu să vezi aceleaşi 15 figuri în fiecare zi, să mănânci acelaşi tip de mâncare – adică mult orez, peşte, miel şi pui – ziua să lucrezi la 50 de grade, iar vizibilitatea la orizont să fie redusă din cauza particulelor de praf antrenate de vânt”, explică vicepreşedintele Prospecţiuni SA, Mihai Mitroi.
Libia, aurul negru pierdut de România în deşertul Sahara
Geologii, geofizicienii şi tehnicienii români au făcut prospecţiuni şi pentru Muammar Gaddafi, repurtând un succes major în 1984. Îşi aminteşte Mihai Niţă (52 ani), unul dintre tehnicienii care au întins senzori printre dunele libiene: „Primul zăcământ care s-a descoperit valoros acolo, o sondă prin erupţie care era la 900 de metri, noi am găsit-o. Acel câmp avea să fie mai târziu cunoscut drept câmpul petrolier Murzuk şi fiindcă-l descoperiseră românii, Ceauşescu primise dreptul de la Gaddafi să-l exploateze. Însă din cauza minţilor înguste din guvernarea României de atunci, Rompetrol l-a vândut în 1993 lui Repsol, care şi-a burduşit buzunarele cu miliarde de dolari din acel câmp petrolier descoperit de noi. Au rămas şi echipamente acolo care n-au mai fost recuperate”.
Moldova, „viitorul Texas al României”
Mihai Mitroi, vicepreşedintele Prospecţiuni SA consideră că Moldova va fi viitorul „Texas al României”: „«Shale gazul» este un gaz neconvenţional, care nu este în capcane, ci are o concentraţie mică în rocă, dar constantă pe volume mari. În SUA probabil 50% din producţia de gaze naturale e din acest tip de zăcământ. Acum 10-15 ani nimeni nu s-ar fi gândit la aşa ceva, însă noile tehnologii îl fac în prezent accesibil. O zonă cu potenţial major în domeniul exploatării «shale-gazului» e zona de şist a platformei moldo¬veneşti, de la Dunăre în sud, până spre nordul Moldovei, în zona Fălticeni. La est, această zonă e delimitată de Prut şi e o bandă o lăţime cam de 50 de kilometri spre vest. În privinţa ţiţeiului zona cu cel mai mare potenţial în descoperirea de noi zăcăminte e graniţa dintre Carpaţii Orientali şi Subcarpaţi, începând de la Întorsura Buzăului şi până după Moineşti, o zonă care până în prezent a fost destul de greu de abordat din cauza reliefului montan, care e accidentat şi împădurit”.
Cine caută petrol în România
În ultimii ani românii au făcut prospecţiuni pentru o pleiadă de companii petroliere străine care au câştigat concesiuni în România. Menţionăm doar giganţii Total şi Chevron. Vicepreşedintele companiei Prospecţiuni SA nu poate divulga, urmare a clauzelor de confidenţialitate din contracte, ce interese au clienţii săi în România, ci poate furniza doar date generale: „Aceste companii mari, de top, nu sunt interesate de câmpuri medii. Sunt interesate doar de câmpuri foarte-foarte mari, de lucrurile de perspectivă, cum e shale-gazul”.
Companiile petroliere care au căutat în ultimii ani pe teritoriul României ţiţei şi gaze naturale:
PETROM-OMV, ROMGAZ, ROMPETROL, AURELIAN OIL &GAS PLC U.K., REGAL PETROLEUM PLC U.K., CHEVRON SUA, STERLING RESOURCES U.K., AMROMCO ENERGY SUA, ZETA PETROLEUM ROMANIA, STRATUM ENERGY USA, MND EXPLORATION CEHIA, AUDAX AUSTRIA, BLAKCSTAIRS ENERGY IRLANDA, MOL UNGARIA.
Prospecţiuni SA Ovidiu Tender
Prospecţiuni SA este fosta Întreprindere de Prospecţiuni Geologice şi Geofizice. Compania a fost cumpărată în 2000 de controversatul om de afaceri Ovidiu Tender, considerat la vremea respectivă un apropiat al lui Ion Iliescu. De numele lui Tender sunt legate mai multe scandaluri printre care acuzaţia că ar fi participat la o amplă acţiune de spălare de bani (200 milioane de dolari) alături de consilierul NATO Willem Matser sau implicarea în fraudarea rafinăriei RAFO alături de Marian Iancu.
