Vaslui, unul dintre cele mai sărace județe din România. Asta poate fi doar o lozincă goală de conținut. Am descoperit exemplul unor oameni care au dovedit că vor să muncească și să-și schimbe destinul, fiind sprijiniți de Word Vision România, în cadrul unui amplu program dedicat meseriei de apicultor. După trei ani de dezvoltare, sătenii din comunele Rafila, Todirești și Dumești s-au transformat din beneficiari ai ajutoarelor sociale în contribuabili.
Mă gândeam la o vorbă veche, anume că Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă, atunci când, la Vaslui fiind, am descoperit proiectul unor oameni care zic așa despre ei, că din beneficiari ai ajutoarelor sociale sau venitului minim garantat s-au transformat în contribuabili. E drept că în ultimii trei ani au avut șansa de-a fi sprijiniți de organizația World Vision România. Dar, mai presus de toate, a fost dorința lor de a munci, de a depăși starea de sărăcie în care se zbate acest județ. Remarca însă cineva dintre localnici – uite ce zic statisticile, că avem 287.307 hectare de teren arabil, 2.721 de hectare cu livezi care pot produce în fiecare an 25.000 de tone de fructe. Și la toate astea se adaugă 12.276 hectare cu viță-de-vie. Păi, se întreabă retoric cel cu cifrele, „cum de județul nostru e printre cele mai sărace din țară dacă avem, iată, atâtea bogății?!”.
Primii trei ani de cursuri despre albinărit
Ce s-a întâmplat cu trei ani în urmă în județul Vaslui? S-a pornit un proiect prin care locuitorii satelor au primit materialele necesare pentru a se apuca de creșterea albinelor. Dar, așa cum ține să remarce Rozica Tiță, coordonatorul proiectului apicol din Vaslui, din partea World Vision, alegerea oamenilor s-a făcut pe baza unui principiu cât se poate de clar, adică cine vrea cu adevărat să muncească. Unii mai aveau pe acasă câte un stup, în timp ce alții nu știau nimic despre albinărit. Dar toți, ca vârstă, în prima jumătate a vieții, cu familii și copii. Familii grele, se poate spune, dacă auzi de cinci copii, de șapte, ba chiar și mai mulți, sub câte un acoperiș. Au fost selectați în cele din urmă 100 de săteni din comunele Rafaila, Todirești și Dumești. Fiecare a primit câte cinci stupi, cu tot cu familiile de albine, dar și restul echipamentelor, de pildă costumul de protecție al apicultorului, dalta apicolă, cleștele pentru extras ramele, afumătorul și ondulatorul pentru sârmă, dar lista continuă. Și nu numai atât. Pentru că au trecut prin cursuri de specialitate. Lună de lună, în toți acești trei ani. Veneau specialiști la ei acasă, învățându-i tot ce trebuie să știe despre albine. Apoi s-a făcut un magazin în orașul Negrești, unde produsele obținute de truditori sunt vândute. Ei găsesc aici și consumabilele sau medicamentele de care au nevoie pentru bunul mers, în continuare, al stupilor. „Bugetul pe acești trei ani al proiectului s-a ridicat la 215.000 de euro”, sună concluzia reprezentantului organizației neguvernamentale.
Solidaritate profesională, dar și umană
Vasluiul are pe stema sa județeană și un stup de albine, remarcă un alt om al locului, dovadă că există o tradiție legată de meseria aceasta. Mi se spune că toți cei 100 de apicultori din proiect s-au unit într-o asociație, pentru că în forma asta pot să atragă mai departe fonduri europene pentru dezvoltare. Una dintre țintele lor este construirea unei mici fabrici, unde să prelucreze mierea la standarde ridicate. Până la fabrică, altă poveste despre unitatea acestor oameni se remarcă. Unul dintre ei avea grabnic nevoie de sprijin pentru copilul său, bolnav. Au strâns repede bani și i-au dat colegului lor, iar copilul lui, care avea nevoie de o proteză, a trecut cu bine peste obstacol. Așa răsuflă acum ușurat Marinel Apostoloaie, tatăl micuțului.
Un exemplu despre cum te poți reinventa
Cunosc și pe alții. Cu tot cu poveștile lor de viață. Precum cea a lui Mihai Cumpătescu. Zice că înainte a lucrat la o fabrică pentru prelucrarea cărnii. „Am trecut printr-o perioadă grea”, nu vrea să spună mai multe. Pe urmă, s-a dat sfoară-n țară cu creșterea albinelor și a zis că vrea și el să învețe. Treaba a mers din plin, iar acum are 30 de familii în stupi. N-a fost anul acesta prea bun pentru apicultori, din cauza intemperiilor, dar a prins deja „microbul” și e decis să meargă mai departe. Cunosc pe cineva care a lucrat în construcții, iar acum se mândrește cu 20 de familii de albine. „Nu e greu să faci meseria asta. Cel mai important e să-ți placă. Și mai ales să te ții de treabă, dacă vrei să ai și rezultate”, își descrie bărbatul propria experiență. Mai e și un învățător. Vrea să ajungă la 40 de familii de albine, de la cele 26 pe care le are acum. Nu poți, zice el, să trăiești doar din salariul de dascăl. Până mai ieri mecanic agricol, azi stupii i-au inundat grădina și zi de zi e în mijlocul lor. Este, pe scurt, viața lui Gheorghe Bazarca.
A început să apară plusvaloarea
Cu certificatul de apicultor în buzunar și borcane cu bunătăți în coșuri, ca să arate rodul muncii lor, așa s-au strâns întreprinzătorii, zilele trecute, în capitala județului lor, marcând astfel cei trei ani de când au intrat în proiect, dar mai ales să spună că, deși nu e deloc ușor, nu vor să se lase de treaba pe care au început-o. Mai ales că au apărut și rezultatele, în 2014, după cum arată cifrele care au fost prezentate cu această ocazie de World Vision România. Asta înseamnă, pe scurt, că cei 100 de apicultori au obținut, în total, 20.000 de kilograme de miere, jumătate din cantitate fiind comercializată la prețul de 15 lei pe kilogram. Sunt și cinci campioni care au reușit să aducă o valoare deosebită muncii lor, pentru că în acest moment au ajuns, împreună, la 1.500 de familii de albine, anunță Sorin Popovici, ales de colegii săi în funcția de președinte al Asociației Apicole Negrești.
Viitoarea fabrică din Negrești
Le-au bătut deja la ușă procesatori ai mierii de albine din Germania și Ungaria. Dar, socotește noua mea cunoștință, „dacă vinzi materia primă obții un preț mic. Alta e socoteala când ieși pe piață cu produsul finit”. Vine vorba de viitoarea fabrică. A fost identificat deja un teren în orașul Negrești. Va trebui depus în cel mai scurt timp proiectul din fonduri europene. Valoarea investiției se ridică, estimativ, la o jumătate de milion de euro. Fonduri există, cu atât mai mult cu cât România și-a stabilit propriul Plan Național Apicol, pentru perioada 2014-2016. „Noi ne întâlnim în fiecare lună și stabilim ce avem de făcut în continuare. Fabrica va fi gata anul viitor. Documentația va fi curând depusă. Ne ținem de acest gând al nostru până la capăt. Vrem să scoatem pe piață produse finite, nu materie primă pentru alți procesatori”, e decis în ce spune Sorin Popovici.
Următoarea generație de apicultori vasluieni
Dacă albinele zumzăie tot mai mult în Vaslui, asta e pentru că proiectul World Vision va continua și în următorii trei ani, de data asta fiind identificați, în comunele Poienești, Laza și Ivănești, încă 120 de oameni care vor să pună osul la treabă. Mai trebuie să adăugați alte 12 familii care au primit stupi, sub formă de donație, de la apicultorii formați în cadrul proiectului din anii 2011-1014. Copiii ar putea, la rândul lor, să prindă gustul acestei meserii, Asociația marcând și momentul donației a zece stupi pentru Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Negrești. „Noi am acordat sprijin acolo unde am văzut că oamenii au dorința de a munci. Unii au fost, la început, sceptici că vor reuși. Dar au avut ambiția de a face treabă și de crește, an după an. Putem spune azi că acești oameni s-au transformat din beneficiari ai ajutoarelor sociale în contribuabili”, face Magda Cămănaru, manager zonal World Vision, o radiografie a felului în care albinele reușesc să schimbe mentalitățile oamenilor.
Alte posibile rețete ale succesului, scoase de la naftalină
Dacă de sărăcie ne-am săturat, atunci hai să facem ceva, să ieșim din starea asta. Astfel s-a pus problema, sub imboldul aceleiași organizații, în comunitatea ieşeană din Hilița, unde e o zonă plină de pomi fructiferi. Oamenii de acolo au fost încurajați să se asocieze și au primit sprijin în echipamente, încât să obțină produse, certificate calitativ și riguros ambalate, din gemul și dulceața de cireșe, pe care să le valorifice la târguri din toată țara. Cele două minunății culinare au primit între timp și certificare ca produse tradiționale. Un pas similar este pe cale de realizare şi la vecinii lor din judeţul Vaslui, în satul Vulturești, aici fiind scoase din zestrea locală două rețete – zacusca și tocana – pentru care există același plan, al dezvoltării. „Noi avem soluțiile, prin munca noastră, dacă vrem să trăim altfel. Că dacă așteptăm să vină alții să ne rezolve problemele, așteptăm degeaba”, sunt vorbele spuse dintr-o suflare de unul dintre apicultorii vasluieni. Și pot să spun că am simțit multă suferință în cuvintele acestui om. Dureri vechi…
