Şoseaua te aduce repede de la Câmpulung Muscel şi te aruncă în mijlocul dealurilor împădurite, pe Valea Bratiei. Am ajuns aici în ziua de vineri, 15 iulie. Remarc acest fapt din motivul că abia cu două zile în urmă comuna Berevoieşti fusese dată peste cap de sute de mascaţi care au răscolit casele din satul Gămăceşti, în căutarea celor acuzaţi că ar fi fost stăpâni de sclavi. Două zile au trecut de la tărăboi şi azi, deci vineri, e târg de cai. Cum în restul comunei nu am cu cine să stau de vorbă, hai la târg!
Pustietatea cu ochi
Din centrul comunal, drumul şerpuieşte alături de râul Bratia. Dealurile, de-o parte şi de alta, se apropie tot mai mult unul de altul, cu cât înaintez. Valea se îngustează. Pustiu. Când, deodată, pe mâna stângă, zăresc o limbă de pământ, lungă şi îngustă, dincolo de apă. Trebuie să treci un podeţ ca să ajungi în satul Gămăceşti. Acolo au venit poliţiştii, miercuri, acolo ar fi fost sclavagismul. Nu trec podul, primesc sfaturi să stau în banca mea. Mă opresc totuşi să fac nişte poze satului. Acoperişuri mici, mai degrabă sărace. Doar câteva mai răsărite de-a lungul acelei fâşii peste care pare să cadă pădurea Braniştei. Toate numele astea le ştiu de la localnici. Satul dormitează, dar numai la prima vedere, pentru că ochi de care nu puteam să ştiu mă văd imediat, şi de niciunde apar mai mulţi copii, dar şi câţiva adulţi, care mă privesc cu atenţie. Nu e decât râul între noi. Eu pe un mal, ei pe celălalt. Mă simt ca într-un film în care cele două tabere se studiază reciproc. Nu vreau să stârnesc vreo furtună şi, în consecinţă, îmi retrag trupele şi merg mai departe.
Prin fum de mititei
Valea se deschide, nu după mult timp de mers. Trec un pod de piatră, unde numai o maşină încape, atât e de îngust, şi uite că am ajuns la târg. Tot plaiul acesta e împărţit în două, cu un gard de sârmă în mijloc. De o parte, caii si stăpânii lor. De cealaltă, două rânduri, lungi, de tarabe şi chişcuri. Doar pentru oameni. Mititeii şi cârnaţii sfârâie, plictisiţi, pe grătare. Mă uit la cai. Aflu că e mare târg aici, dedicat bidiviilor, dintotdeauna. Tradiţie de care lumea nu se desparte nici azi. Crescătorii acestor animale, de pe Valea Bratiei, se adună la mari sărbători de peste an. Să cumpere, să vândă. Un cal de elită ajunge şi la 3.000 de euro. Ciupesc informaţii de unde pot. Mai sunt şi alţi ziarişti prin zonă. Oamenii se lasă filmaţi, fotografiaţi. Dar nu spun nimic. Aproape nimic. Se ascund într-o carapace din care nu vor să iasă sub niciun chip. Suntem, faţă în faţă, localnicii şi ziariştii, două lumi, total opuse. Ca apa cu uleiul. Asta e senzaţia care mă însoţeşte la fiecare pas.
Sfânta izbăvitoare de duhuri rele
Târgul de zilele astea e dedicat Sfintei Marina, izbăvitoarea de duhuri rele, după cum citesc ulterior în calendarul creştin-orthodox, sărbătorită duminică, 17 iulie. Este clar că aici, în Berevoieşti, Sfânta Marina ar avea mult de lucru, judecând cel puţin după ultimele evenimente. Altfel, e mare păcat de locurile astea, că sunt atât de frumoase. Cineva îmi spune că târgul de anul trecut, tot pe vremea asta, a fost mult mai animat. Mai multă lume, mai multă veselie. Mai multă muzică. Azi domină tăcerea. „Acum, după scandalul ăsta, lumea nu mai are chef”, aud o voce. “Era şi o nuntă acolo, în Gămăceşti, sâmbăta asta. Nu se mai ţine”, vine alt detaliu. Din loc în loc, poliţişti patrulează, de-a lungul târgului. Misiuni uzuale, ale uniformelor locale, pentru păstrarea ordinii. Apare la un moment dat şi o maşină a Jandarmeriei. Câţiva tineri îşi umflă muşchii şi lovesc cu putere o minge grea, într-o instalaţie de box. E singurul loc aglomerat, zgomotos, pe tot câmpul acesta care tace.
Argumentul izolării
Nu scot legitimaţia, să nu irit lumea. Din vorbă-n vorbă, spiritele capătă ceva încredere. Toţi spun aceeaşi placă. Nu au ştiut nimic de ce se întâmpla în satul Gămăceşti. Cel mai important motiv e legat de starea de izolare a comunităţii respective. Statistica oficială e că acolo, în satul Gămăceşti, sunt 1.115 suflete, dintre care 950 de rromi. Un sat cu o pondere importantă în populaţia locului, de vreme ce comuna Berevoieşti are, în total, 3.289 de locuitori. Rudari, mi se spune despre rromii din satul peste care acum atârnă o imagine atât de nefastă. „Oameni cu frică de Dumnezeu!”, adaugă interlocutorii mei. Bun, întreb eu, dacă sunt oameni cu frică de Dumnezeu, atunci cum s-a ajuns în situaţia asta deplorabilă, aşa cum au expus-o chiar autorităţile, după ce au intrat în casele unora de acolo şi au găsit copii ţinuţi în condiţii de Ev Mediu. Lumea vorbeşte, în schimb, de aurul găsit într-una din case. Sau de banii ţinuţi în saci, în altă casă. De sclavi, în schimb, se feresc toţi. Se aduce mereu în faţă argumentul izolării satului. De parcă ar fi un stat în stat.
Cum a fost „invazia” din 13 iulie
Cât priveşte acţiunea poliţiştilor, de miercuri, 13 iulie, limbile se dezleagă ceva mai u;or. Mi se creionează imaginea unei armate, bine organizată, a mascaţilor. Trupele au o înconjurat satul, încă de dimineaţă. Unii urcaseră dealul de deasupra caselor şi au coborât la un semnal. Alţii au venit pe şosea, peste podeţ. Un bărbat spune că a văzut o „bâzâitoare” în aer. Mă dumiresc apoi că era vorba de o dronă. Dar nu mai ştie dacă a văzut-o în ziua de miercuri sau mai înainte. Descrierile sunt însă pline de „am auzit”, „mi s-a spus”, „ştiu de la un vecin”. Nimeni nu bagă mâna-n foc pentru ceva anume. Ca şi povestea cu scalvii. Nimeni n-a văzut ceva anume, toţi au auzit, dar abia acum, după ce buboiul s-a spart.
Multe semne de întrebare
Cu edilul localităţii stau mai mult de vorbă pe tema asta. Primele semne că ceva nu e în regulă în satul cu pricina apar în 2015, spune primarul Florin Proca. L-am găsit pe acest om, tânăr, în biroul său. Are în faţă un dosar cu mai multe file. Pe care îl ţine însă bine în mână, ca şi când ar proteja ceva extrem de valoros, zicând că nu vrea să intre, încă, în amănunte. Surâde amar şi zice că e deja vedetă. De-asta e pregătit pentru întrebările de la jurnalişti. Şi nu numai. Fost poliţist, vorbeşte, cu multă precauţie, despre „indiciile” care au apărut anul trecut în legătură cu existenţa unor persoane fără acte de identitate în satul Gămăceşti. Oficialul arată, pe baza filelor pe care le păstrează în dosarul lui, că a depus sesizare la Poliţie în luna octombrie. „Eu ştiu că atunci când există suspiciuni se face un plan de măsuri, se monitorizează zona”, cunoaşte primarul procedurile poliţieneşti. Cu totul alta a fost situaţia, spune el, pentru că, ulterior, i s-au cerut informaţii detaliate. Deci ca şi cum el, ca primar, ar fi trebuit să facă investigaţii. Edilul a încercat să lămurească lucrurile. S-a dus, zice el, în satul Gămăceşti, alături de Asistenţa Socială din localitate. Dar, fără mandat, nu putea să intre în casele oamenilor. Cu toate astea, unii le-au permis accesul în curţile lor. Nu s-a găsit nimic suspect la vremea aceea. Un alt răspuns vine în decembrie, tot anul trecut, la o nouă sesizare către Poliţie, şi atunci i se spune edilului că, dacă nu are dovezi temeinice în supoziţiile sale, atunci dosarul va merge mai degrabă pe calea unui sertar uitat. Se vede însă treaba că n-a fost deloc aşa. Ca dovadă, acţiunea foarte bine organizată a instituţiilor de forţă ale statului, de zilele trecute. Zbuciumată istorie are comuna asta, în ultimii 26 de ani, trag concluzia cu toţi cei cu care am vorbit aici. De la dosarele fostei Securităţi, arse pe aceste meleaguri, în 1990, la sclavii din 2016. Ce urmează?
