Istoricul Georgeta Filitti s-a născut în vremea regalității. Primii săi ani de școală au coincis cu cei ai instalării comunismului.
„Sunt născută în 1938, copil unic la părinți. Am intrat în școală în 1945, învățând după metoda Montessori. Asta pentru că, provenind dintr-o familie pe jumătate catolică, ar fi trebuit să urmez școala Sf. Iosif. N-am fost acceptată acolo deoarece aveam un handicap: eram stângace. Inserțiile educației comuniste (activitate pionierească, participare la adunări uriașe de omagiere a căpeteniilor comuniste, scrisori către „prea iubitul conducător al popoarelor“, I.V. Stalin) mi s-au părut firești. Părinții s-au ferit să-mi inculce „gândirea dublă“, pe de o parte viața de acasă, pe de alta cea de la școală. Totuși învățam acasă franceza cu o măicuță catolică și engleza cu o profesoară de la Consiliul Britanic. În același timp învățam rusește la școală, dar acolo împotrivirea a fost totală. Părinții nu au intervenit ca să îndrepte lucrurile. Învățând în capitalism, aș fi urmat, probabil, o școală confesională și aș fi ajuns profesoară, cu specializări în Croația sau Suedia, unde aveam rude. Aș fi păstrat statutul de alogen pe care familia maternă l-a avut din 1908 – când a venit în România – până în 1948, când mama a fost obligată să ia cetățenia română“, spune istoricul.
Pe o mușama imensă mă jucam cu un purceluș
Ești ceea ce îți amintești despre tine. Din punctul acesta de vedere cineva care a copilărit în anii ’30-’40 este complet diferit de unul care a pășit în viață în anii ’90. Puneți pariu?
„Am 3 ani. E o vară călduroasă. Am făcut pojar și doctorul a cerut să stau în casă. Ca să suport mai ușor recluziunea, mama mi-a adus o menajerie: pe o mușama imensă mă jucam cu un purceluș (căruia, cine știe de ce, îi pusese doi ciucuri roșii la urechi), apoi cu o broscuță care țopăia pe o scăriță și, în sfârșit, cu Liza, pisicuța care a trăit până când am intrat în școala care azi este liceul Gheorghe Lazăr…
E iarnă. Am 4 ani. Mă plimb cu mama pe cheiul Dâmboviței și îmi scapă de sub braț veverița împăiată, trimisă de tata de pe front. Prețioasa jucărie e în zăpadă, înconjurată de un grup curios de soldați germani. Mă strecor printre picioarele lor și o înșfac. Unul din ei a surprins momentul și mai apoi i-a dat mamei fotografia“, rememorează istoricul Georgeta Filitti.
