4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecialJudecatorii Camatarilor

Judecatorii Camatarilor

» Interlopul Nutu Camataru a amenintat-o din puscarie pe magistrata Luiza Moteanu, delegat la Penitenciarul Jilava, care a fost impotriva eliberarii sale conditionate.

» Judecatoria Sectorului 4, prin magistratul Eugen Liviu Faget, a dispus eliberarea conditionata a lui Nutu Camataru, fara sa tina cont de probele depuse la dosar de judecatorul delegat.

» In convorbirile sale din penitenciar, Nutu Camataru sustine ca judecatorul Ionut Matei a fost "bagat cu susta" in completul de judecata. Matei a redus pedeapsa lui Nutu de la 9 ani la 2 ani si 8 luni prin anularea probelor legale.

Temutul interlop Ion Balint, zis Nutu Camataru, aflat in Penitenciarul Jilava, unde executa o pedeapsa de 6 ani pentru fapte de crima organizata, a lansat amenintari la adresa magistratului Luiza Moteanu, presedintele Comisiei de eliberari conditionate de la Penitenciarul Jilava, sustin surse din cadrul Directiei pentru Prevenirea Criminalitatii din Mediul Penitenciar – serviciul secret al Administratiei Nationale a Penitenciarelor. Tanara judecatoare "trebuie aranjata" pentru ca a fost mereu impotriva eliberarii conditionate a lui Nutu Camataru, sustin sursele noastre. Prima data, judecatoarea a impiedicat eliberarea lui Nutu Camataru anul trecut, pe motiv ca in anul 2006 a fost prins cu telefonul mobil. Atunci, judecatoarea a fost singura impotriva celorlalti membri ai comisiei de eliberare de la Penitenciarul Jilava, dar in fata probelor din care rezulta ca Nutu era un pericol social, comisia a amanat eliberarea conditionata.

Anul acesta, eliberarea lui Nutu Camataru a fost pregatita din timp: conducerea penitenciarului, in frunte cu directorul Valentin Sorescu, i-a facut o caracterizare de detinut-model, premiat de mai multe ori pentru participare la diverse programe de educatie. A intervenit insa din nou judecatoarea delegat, cu probe care au demonstrat ca detinutul este un pericol social: ameninta, santajeaza, ordona talharii din puscarie. In unanimitate, comisia a respins eliberarea conditionata, dar nu pentru convorbirile telefonice ale lui Nutu facute din puscarie, ci pentru ca asupra acestuia s-a gasit o bancnota de 1 leu (regulamentul le interzice condamnatilor detinerea de bani). Nutu Camataru a facut plangere la Judecatoria Sectorului 4 impotriva refuzului comisiei de a-l elibera conditionat.

Judecatorul Faget: incalcarea legii este "fapta benigna"
Eliberarea conditionata a fost aprobata, intr-o prima faza, la Judecatoria Sectorului 4 de judecatorul Liviu Eugen Faget, care a scris aproape doua pagini de argumente in favoarea detinutului-model Nutu Camataru. Detinerea de bani de catre condamnat, fapta interzisa de lege, a fost considerata de judecatorul Faget "atat de benigna incat este greu a i se da vreo relevanta din perspectiva eliberarii conditionate". Cat priveste documentul din care rezulta ca Nutu vorbea din puscarie la telefonul mobil, judecatorul Faget a apreciat sec: "Nu poate fi considerat proba" si "nu se poate specula asupra unei simple afirmatii din adresa DIICOT", de parca DIICOT ar fi fost o precupeata audiata ca martor, nu o structura statala de combatere a crimei organizate. Pentru acest judecator nu a contat ca "petentul este recidivist", iar faptul ca Nutu este cercetat penal pentru alte numeroase fapte de crima organizata "nu produce efecte cu privire la prezenta eliberare conditionata". A mai existat un precedent care l-a favorizat pe Nutu Camataru.

Este vorba de decizia data de judecatorul Ionut Matei de la Curtea de Apel Bucuresti, care, intr-un alt dosar al lui Nutu Camataru, a anulat probe de interceptari de convorbiri telefonice cu mandat de la judecator, desi Curtea Constitutionala hotarase ca acestea sunt perfect valabile. De asemenea, Ionut Matei i-a redus lui Nutu pedeapsa de la 9 ani de puscarie (data de Tribunalul Bucuresti) la 2 ani si 8 luni. In loc sa fie pedepsit ca nu a respectat o decizie a Curtii Constitutionale, care functioneaza ca text de lege obligatoriu, Ionut Matei a fost promovat la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Intr-o convorbire telefonica, Nutu Camataru il lauda pe judecatorul Ionut Matei ca fiind "singurul care stie dosarul".

Mita pentru eliberarea conditionata
Parchetul a declarat recurs impotriva eliberarii conditionate hotarate de Judecatoria Sectorului 4 prin magistratul Faget. Pe langa motivele de recurs, procurorii au depus peste 1.000 de pagini de transcrieri ale multor convorbiri telefonice facute din Penitenciarul Jilava de catre Nutu Camataru, precum si mandatele date de judecatori, pentru a se demonstra legalitatea inter-ceptarilor. O parte din aceste convorbiri au aparut deja in "Romania libera", dar exista si convorbiri inedite, in care apare inclusiv numele judecatorului Ionut Matei, cel care a desfiintat, practic, condamnarea la 9 ani a lui Nutu Camataru. Din convorbirile telefonice rezulta ca interlopul si-a platit calificativele de detinut-model si ca si-a aranjat eliberarea conditionata. Notam ca ciudat faptul ca, desi la rubrica "starea de sanatate" de pe caracterizarea sa de detinut-model s-au inscris "afectiuni cronice", Nutu Camataru a participat la diverse competitii sportive, pe care le-a castigat, si chiar a organizat campionate de fotbal si de tenis. Oare, daca avea cu adevarat "afectiuni cronice", putea face atat de mult sport?! Sau "afectiunile cronice" reprezinta "rezerva" eliberarii conditionate?!

Precizam ca din interceptari rezulta clar faptul ca Nutu era anuntat de gardieni cand se fac perchezitiile corporale pentru ca sa nu se gaseasca asupra lui telefonul mobil, ceea ce ar fi atras automat imposibilitatea eliberarii sale conditionate. Pe langa aceste probe, la dosarul de la Tribunalul Bucuresti au fost depuse zeci de pagini cu declaratii ale martorilor care au fost amenintati fie cu moartea, fie cu violarea nevestelor si a copiilor, sau carora li s-a spus ca raman fara case daca nu-si schimba declaratiile in favoarea membrilor clanului Camataru. Recursul procurorilor va fi judecat pe data de 24 iulie la Tribunalul Bucuresti.

 

Judecatorul Ionut Matei, laudat de fratii Camataru
Fragment de convorbire telefonica din data de 29 noiembrie 2007 dintre Nutu Camataru si fratele sau Sile, aflat in alt penitenciar, convorbire in care este invocat numele judecatorului Ionut Matei, cel care a anulat probe si a redus pedeapsa lui Nutu de la 9 ani la 2 ani si 8 luni.

Nutu: … Spune-i lui Ion ca sunt bine, am auzit ca are 50 la brat, sa se antreneze, ca ne bat fraierii… Dom’le, s-a eliberat Cristofor, ca-ti baga tie credit.. (…) Trebuia sa nu mai vorbesti cu asta de prima data. si de la parnaie ai vazut ce declaratii urate a dat fraieru asta… Lu’ fraieru asta i-a parut bine cand ne-a arestat prima data.
Sile: Sa moara ce am mai scump, aici sa mor, daca mi-a bagat asta credit (…).

Nutu: si, dom’le, ca si-a facut Fane Spoitoru restaurant la el acolo. Pai, zice, ce-mi spui mie – l-a luat nevasta-mea la unspe metri. Ca cu Nazare, Nazare n-a vrut sa strice cu aia ca a dat bani acolo ca erai tu, vezi doamne acolo, ai inteles? La Margineni (puscaria unde a fost mutat Sile Camataru si unde i s-a acceptat eliberarea conditionata – n.r.). Bai, lasa-i dracu’, i-a zis nevasta-mea. Dom’le, da l-ai batut, dom’le! Normal ca l-am batut. Zice ca barbatu-mio, cand l-a cunoscut pe Nazare, era bucatarul lui. (….) Fraieru’ asta, care cand l-a arestat atunci i-am dat 3.000 de dolari lui Bucoviceanu si nici in ziua de azi nu mi-a dat banii.
Sile: O sa le vina randul la toti.

Nutu: Pana le vine randul, noi suntem intepati bine de tot. (…) Ce sa-ti fac, mancati-as nasu’, daca fratele nostru (Gulu – n.r.) si-a cumparat masina de 100.000. (…) Ma doare in capul pieptului, de nu mai pot, de la suparari!

Sile: Altceva nimic.

Nutu: Nimic, nu? Bine, ma…
Sile: Oricum, nu cred ca ne judeca pe 4.

Nutu: De ce?
Sile: Pai, cica presedintele completului e Matei Ionut si Matei Ionut nu are cum sa ne judece pe noi (judecatorul care i-a redus pedeapsa lui Nutu de la 9 ani la 2 ani si 8 luni – n.r.).

Nutu: Si daca ne judeca, el se abtine la pronuntare, mai sunt ailalti doi, care-i problema?

Sile: Pai, nu merge.

Nutu: De ce?
Sile: Pai n-are cum, ca in mod normal trebuie prinsi la pronuntare. Daca era voie cu doi, ne judeca doi.

Nutu: Nu stiu, dar e foarte incurcat, el e cu susta bagat acolo. Adica dosarul e foarte incurcat, el e singurul care-l stie, d’aia l-au bagat astia, ai inteles? Iti spun eu, ca pe voi de 4 ani trebuia sa va puna pe liber. Ce dracu’, ai inteles?
Sile: Deci, tot ce am auzit eu s-a adeverit. Cand i-am zis lui Costea (un avocat – n.r.) ca o sa fie Ionut Matei, asa a fost.

Nutu: si asa a fost, a venit Ionut Matei. (…)
"Sa-i bata sa-i innebuneasca"

Fragmente de convorbiri telefonice din care rezulta ca Nutu Camataru, desi este in penitenciar, coordona un grup infractional prin telefonul mobil.

Neghina: M-a sunat unu’ acuma si mi-a zis ca i-a luat p-astia a lu’ Garda de Fier, pe toti.
Nutu: Pai, si eu le-am zis lu’ astia sa-i prinda p-ailalti care faceau figuri si sa-i bata sa-i innebuneasca. (…)

Neghina: Asa ar trebui, batuti acuma.
Nutu: Da. si Pelicanu sa se duca sa-i spuna "Imi dati banii, 40 de mii?".

Neghina: Nu 40 de mii, 70 de mii de euro. Da’ ma, si acuma stiu si eu cum, lasa ca stiu.
Nutu: si pe burta, si pe spate.

Neghina: Lasa ca stiu eu cum.

Intr-o convorbire Nutu isi invata sotia cum sa procedeze pentru recuperarea unor sume mari de bani.

Nutu: E banii mei de atata timp la el, zic, vreau banii! (…) Sa vezi ce tavaleala iti dau eu tie! De nu te duc pe centura…

Martorii, amenintati cu moartea, bataia si violul
La dosarul eliberarii conditionate a lui Nutu Camataru procurorii au atasat declaratii ale unor martori care au fost amenintati si chiar agresati pentru a-si schimba declaratiile in favoarea lui Nutu Camataru si a altor membri ai gruparii acestuia. Majoritatea amenintarilor au fost lansate chiar in salile de judecata. Unul dintre martori a fost amenintat ca "o sa te rastignesc ca pe Isus Cristos" daca nu-si schimba declaratia in favoarea lui Nutu Camataru. O alta amenintare a venit de la mama fratilor Camataru, chiar in sala de judecata. Mimi Camatareasa i-a spus martorului: "Pot sa-ti bag doua cutite in spate si sa-ti tai beregata chiar aici in sala", iar la alta sedinta de judecata i-a spus ca va fi intepat cu un ac infectat cu HIV. Un alt martor a fost amenintat chiar la sedinta de judecata de la Curtea Constitutionala ca i se va lua casa si i se vor omori copii daca nu-si schimba declaratiile.

 

Alti martori au fost amenintati cu bataia si cu violarea nevestelor si a copiilor lor. Aceste probe ar trebui sa-i convinga pe judecatori ca eliberarea conditionata a lui Nutu Camataru ii poate determina pe martori sa-si schimbe declaratiile atat in dosarele aflate pe rolul judecatii, cat si in alte dosare in care procurorii fac anchete penale. Reamintim ca membrii clanului lui Nutu Camataru sunt anchetati in unele dosare, iar in altele sunt judecati pentru numeroase fapte de talharii, santaje, camatarii, inselaciuni, amenintari, vatamari corporale.

 

 

Nutu Camataru ordona, prin mobil, santaje si razbunari
Din transcrierile unor convorbiri telefonice inregistrate cu mandat de la judecator, reiese ca temutul lider interlop Ion Balint, zis Nutu Camataru, isi coordoneaza "afacerile" din Penitenciarul Jilava. Pe langa extorcari de bani, santaje, razbunari, din convorbirile inregistrate mai rezulta faptul ca Nutu Camataru tine legatura cu persoane influente, prin care spera sa se elibereze cat mai repede. Intr-una dintre multele sale convorbiri telefonice realizate in ultima jumatate de an, Nutu Camataru afirma ca a fost anuntat de fratele sau, Sile (detinut in alt penitenciar), de faptul ca va fi eliberat. Aranjamentele ar fi fost facute de "Bosulica" si "Salam", pe care Nutu il defineste ca "praduitor". In convorbirile lui "Neghina" cu Nutu se invart sume cuprinse intre 80.000 si 2,4 milioane de euro, de parca ar fi maruntis. Suma cea mare ar urma sa fie incasata de un anume Ion Bot.

Concluzia lui Nutu in acea convorbire a fost: "Da-i dracu’, ba, Neghina, ca vin acasa, ca-i o gramada de smecherii de facut, manca-ti-as!". In regulamentul penitenciarelor sunt interzise detinerea si folosirea telefoanelor mobile. Cu toate acestea, astazi Nutu Camataru are sanse sa fie eliberat conditionat, deoarece comisia de eliberari conditionate din Penitenciarul Jilava l-a evaluat ca fiind un detinut-model. Pentru merite deosebite l-a si recompensat de opt ori!

Potrivit evaluarilor penitenci-arului Jilava, Nutu Camataru "a avut un comportament corespunzator, in sensul ca a respectat Regulamentul de ordine interioara (sic!), s-a incadrat in programul unitatii, a avut atitudine cuviincioasa fata de cadre, participa la activitatile de interventie psiho-sociala (de tip «Hobby» , «Deprinderi sociale» si «Antidrog»), manifesta interes fata de mesajul informativ, instructiv si educativ al acestuia". Pentru "seriozitatea sa", Nutu Camataru a fost recompensat de conducerea penitenciarului de opt ori cu suplimentarea dreptului la pachet sau vizita; a primit premii in obiecte si a fost desemnat sa organizeze un campionat de fotbal. Pe deasupra, el beneficiaza de regim semideschis, adica i se permite sa paraseasca celula (cand vrea el!) si sa circule liber prin intreaga inchisoare. si in tot acest timp Nutu are telefon mobil si isi coordoneaza afacerile din penitenciar, dupa cum rezulta din interceptarile autorizate, dar ignorate de conducerea Penitenciarului Jilava.

Record de infractiuni
Dincolo de imaginea angelica pe care i-o contureaza conducerea penitenciarului, Nutu Camataru are mai multe dosare penale, in unele fiind inca cercetat penal, iar in altele fiind judecat pentru fapte de crima organizata gen santaj, talharii, proxenetism, spargeri de locuinte etc. Un astfel de dosar penal se afla, in prezent, pe rolul Tribunalului Bucuresti, unde Nutu Camataru este invinuit de proxenetism si trafic de carne vie pe ruta Romania-Elvetia. In anul 2003, Nutu a fost condamnat la sase ani inchisoare pentru talharii savarsite in 1994. Pana in 2004, cand a fost capturat de fortele speciale, Nutu s-a sustras acelei condamnari definitive. In 2005, el a mai fost condamnat la noua ani de inchisoare pentru alte fapte de crima organizata, dar pedeapsa i-a fost redusa de judecatorul Ionut Matei la doi ani si sapte luni, prin ignorarea unei decizii a Curtii Constitutionale. Nutu Camataru a cerut si anul trecut sa fie eliberat conditionat, dar cererea i-a fost respinsa deoarece in anul 2006 a fost prins cu convorbiri telefonice facute din arest.

Nutu, preferatul conducerii Penitenciarului Jilava
Acum, Nutu are mari sanse sa fie eliberat conditionat deoarece membrii comisiei Penitenciarului Jilava par sa nu tina cont de faptul ca Nutu a incalcat – din nou! – regulamentele interioare, dirijandu-si afacerile interlope prin telefonul mobil, sustin surse din cadrul Directiei de Protectie Informativa a Administratiei Nationale a Penitenciarelor. Mai mult, aceeasi comisie i-a aprobat, de curand, lui Nutu Camataru transferul la Penitenciarul Margineni-Dambovita, unde fratele sau Sile a obtinut, in 2006, eliberarea conditionata intr-un dosar in care a fost condamnat pentru talharii comise in 1994, desi acesta mai avea o condamnare la 15 ani de inchisoare intr-un alt dosar penal, tot pentru talharii, santaj, trafic de persoane, proxenetism, spargeri de locuinte etc. Iata, mai jos, cateva fragmente din convorbirile purtate de Nutu Camataru in timp ce se afla in inchisoarea Jilava.

 

 

CAMATARIE TELEFONATA
Desi era in Penitenciarul Jilava, iar posesia telefonului mobil este interzisa, Nutu a fost sunat pe mobilul sau de catre persoana "D.", la data de 21 noiembrie 2007, ora 16:46:31 (fragment).

» D.: (…) Ai ceva bani acasa, ca am o combinatie pentru tine?
Ion Balint (zis Nutu Camataru): Ce combinatie?

» D.: Vrea cineva 30 de mii si intr-o saptamana imi da 3.000 si banii inapoi. E siguranta, e tot, tot. Daca aveai bani.

Nutu: Am bani, da’ cand ii vrea?

» D.: Normal, astazi, pana diseara ii vrea, daca e.
Nutu: Am, trebuie sa-mi aduca finu-meu ala de la Timisoara vreo 50-60 de mii. (…)

» D.: (…) si io, banii care ii am acolo, suntem mai multi, suntem vreo patru-cinci la combinatie, stii? Ne-am bagat…
Nutu: Asa!

» D.: si nu-i dam, nu-i dam pe saptamana (…) pe luna si oricum ii avem toti bagati. Asa am vorbit de la inceput, am zis lasam tot, sa nu pierdem smecheria acolo (…) Ce, nu-s buni, mai ciupesti si tu 3.000!
Nutu: Pai, da!

» D.: Mai tii animalele (Nutu are propria gradina zoologica! – n.red.), mai iei mancare.
Nutu: Pai, da! (…)

"Mi-au luat telemobilu‘"
La aceeasi data, seara la ora 22:04:09, Nutu a fost sunat de N., unul dintre locotenentii sai, care l-a anuntat ca au venit banii, pe care i-a dat mai departe.

» N.: Nutule, sunt aicea, am adus banii la baiat (…) Cu fi-tu sunt. Uite, sunt in curte la tine, i-am dat banii! (…)
Nutu: Ihi! Bravo! Ti-a lasat si tie ce trebuie, acolo?

» N.: Stai, ma, linistit! (…) Ba, nu mai pot de picioare cat am… mama, daca vezi vanat, Nutule! N-ai vazut de cand esti!
Nutu: Pai, n-am vanat eu p-acolo, esti nebun la cap?!

» N.: Aha, ai vanat?
Nutu: Am Vanat pe la Coceat, p-acolo, pe la… ce dracu’! Esti nebun!

» N.: Mama, sa vezi cand vii ce vanatori facem, de-nnebunim! Sa moara familia mea, de nu innebunim! Vanatori! (…) A dat fraierii peste tine si ti-a luat ganterele, ih?!
Nutu: Da, ba, si telemobilu’. De, auzi? Eu ii anunt p-astia: ba, vedeti ca vine! Ce crezi? P-al meu il gaseste! (…) S-a luat unu’ cu ei in gura p-aici si, d-ai dracu’, a facut asa!

» N.: Hai, ma, ca mai ai putin. Da-i in p… mea, face martalugii aia cate 4-5 luni in fuga, asa, da’ tu? Le iei pe p…
Nutu: Da, ma, nu e problema de 4-5 luni, ma!

» N.: (…) Tot haiduc vii?
Nutu: Pai, da!

ARANJAMENTE CU GARDIENII

Nutu Camataru, din penitenciar, l-a sunat pe G. (aflat si el in arest) la data de 22 noiembrie 2007, ora 00:12:36.

Nutu: (…) Sunt sucarit ca a fost Piata peste noi azi…

» G.: si ce ti-a luat?
Nutu: Da, ne-a luat acareturile p-aici.

» G.: Aoleo!
Nutu: Eu am fost pa la cumparaturi!

» G.: … Sa-nnebunesc, daca vrei, io sa mor, daca nu ti-l dau p-al meu.
Nutu: Nu, fratiorul meu, ca maine mi-l aduce. Eu le spun la astia: vedeti ca vine Piata! si tocmai mie mi le ia (neinteligibile)…

» G.: Nu ai si tu o smecherie, undeva, sa il ascunzi, sa ii bagi si tu?
Nutu: Ba da, ma, manca-ti-as, mi l-a tocmai pa, l-a gasit. L-am avut intr-o d-aia de spuma de ras (…)

» G.: sefu’, … am avut si noi Piata aici si l-a gasit la doi baieti in spuma de ras… Nu-ti dau eu tie sfaturi, dar iti spun asa, daca vrei… in tocul la usa!
Nutu: stie fratele tau, lasa ca…! Nu auzi ca m-a scos de la cumparaturi si ii zic la unu na, baga-l repede, bine, vedeti ca la 15.00 intra Piata… si eram cu baietii aia de la Deva, pe la alea si imi spun astia: vezi ca a intrat p-antaia, pe a doua, pe a treia (…) Daca il tineam in bagaje, nici nu m-a deplasat bagajele, nici nu s-a uitat la ele!

» G.: (…) M-am luat de p… ala de Florin, ala cu fotbalul (…) Bai, nea Florine, cand iesim la fotbal nu il scoti si tu, zic, pa Nutu? Ba, G., ai cuvantul meu de onoare daca nu, oricand, ce am eu cu baiatul ala… In momentul in care ne creeaza probleme si are acolo altercatii cu altcineva, atunci poate nu-l mai scot, zice! Uite acum ma duc si il scot! (…) Cand ma uit, nimic! Ce ai facut, ii zic. Dom’le zice, ma da astia afara din serviciu…
Nutu: (rade) Lasa, ca el sta pe langa mine, ai inteles?… Nu se pune problema! El mi-a zis: dom’le, ma cheama asta mereau, se ia de mine, sa cutare! Ai inteles? Lasa-l! si ieri a venit sa ma scoata la ping-pong, dar eram eu prea suparat.

Nutu ordona pedepsirea turnatorilor
Nutu a fost contactat de M. la data de 26 noiembrie 2007, ora 12:19:49.

» M: Ce facem cu Gonzu asta? Uite, l-a bagat pe baiatul asta cu mine aici, care l-a paradit… Pot sa iau legatura, putem sa facem sa ne dea mandat?
Nutu: Pai (…) ala-i un praduitor, ai inteles? (…) ala mai zice ca ameninta Nutu Camatar sau ceva. Circaru trebuie sa-i spuna, bai, vezi-ti dracu’ de treaba ta, ca ne faci de ras, ne asta (…) Trebuie prin invaluire, asa trebuie cu el, ai inteles?

» M.: Am vorbit si cu Bulgaru adineaori, i-am zis sa se duca pe acolo prin spital sa ia legatura si… Ca-i pe Rahova (*…)
Nutu: Ca fraierul e periculos, fraierul, ai inteles?

» M.: Da.
Nutu: stii ce spune? Dom’le, ne ameninta Nutu, ne aia, ne aia, ai inteles? (…) Pe mine, de aia nu ma aducea aici la Jilava, din cauza lui.

» M.: Bai, nasule, o da in mandat, o da in alea, ca…
Nutu: Dar io ti-am spus ca e sifon! (…) Bulgaru zice ca da, da, dar nu face nimic. Lasa, ca vad eu, trimit vorba prin Sile (fratele sau, aflat in alt penitenciar – n.red.) si p’asta, ai inteles?

Recuperari de bani cu amenintari si santaj
Nutu a fost sunat de I. la data de 30.11.2007, ora 21:04:52.

» I.: Fii atent, daca e sa castigi si tu 1.000 de euroi! (…) asta, la care i-am facut o vila pe la Snagov, i-am mai facut un apartament (…) are sa-mi dea bani! (…) si ziceam ca tu sa-l atragi de partea noastra si sa-i spui ba, baiatule, vezi cum faci sa-si recupereze oamenii banii! Sa gasiti o solutie.
Nutu: Pai, cand te duci sa te intalnesti cu ei, ti-l dau sa mearga pa nepotu-miu, ala, Bebe si pe fratele meu, Gulu.

» I.: Da, da! Bravo!
Nutu: … la discutii…

» I.: Cea mai buna treaba!
Nutu: Vede ca e ai mei. Ai inteles?

» I.: Da! Da, da!
Nutu: Ai inteles? si sa-i spuna: " Bai, pai asta e bagat cu unchiu-meu Bebe, ala cu frati-meu, ai inteles?

» I: Da, da, da!
Nutu: Vezi cum se face, sa se faca plata, ca… ai inteles?

» I.: Da, bine, noi oricum vorbim cu el amical. Tot prieteneste vorbim?
Nutu: Putem sa vorbim si altfel, care-i problema? (…) Nu se pleaca de aici pana nu se face plata! (…) Ii bagam buldozerul, ai inteles? (…) si ma sunati cand ajungeti acolo!

Santaj cu casete porno
Santajarea unei persoane, "Gigi" (care vrea sa ajunga "presedinte"), pentru a sprijini deschiderea unui cazinou. Redam cateva fragmente dintr-o convorbire lunga. Nutu sunat de H.

» H: (…) si tot nea Gigi (…) si spuneam ca ma duc sa vorbesc cu el! (…) Eu ziceam ca poate ai tu vreun buton sa vorbesc cu el, si asta-i, ca omu are buton…
Nutu: stiu, da’ omu’ (…) nu mai apare, are consilieri, nu mai vrea sa discute cu nimeni (…) Omu’ aspira ca iese presedinte! (…)

» H.: Da’, ia asculta-ma! stii ca am caseta aia de la DECEBAL, de aici (hotel din Bacau – n.n.)… si m-a sunat si mi-a spus sa n-apara… Ca acolo, stii, is dezbracati Ion cu el, cutare.
Nutu: stiu, ma, nene! Da’ n-am eu o gramada cu el, alea? Da-l in p… da prost!

Cele mai citite

Accident grav pe DN 14 la Slimnic: Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

Duminică, autoritățile din județul Sibiu au activat Planul Roșu de Intervenție în urma unui accident rutier grav produs pe DN 14, în apropierea localității...

Israel intensifică atacurile în Fâșia Gaza: bilanț tragic și evacuări de spitale

Atacurile aeriene ale Israelului asupra Fâșiei Gaza au ucis cel puțin 17 palestinieni, inclusiv opt persoane aflate într-o școală care adăpostea familii strămutate, conform...

5 tipuri de lenjerii de pat care îți vor înfrumuseța dormitorul

Un dormitor confortabil și estetic depinde de alegerea corectă a detaliilor, iar lenjeriile de pat joacă un rol esențial în crearea unei atmosfere plăcute....
Ultima oră
Pe aceeași temă