Se spune că, dacă Odesa e mama traficanților, descurcăreților și contrabandiștilor atunci Rostov este în mod sigur tatăl lor. Spre deosebire de Odesa, însă, unde aerul cosmopolit și sofisticat al oamenilor dă viață orașului, la Rostov-pe-Don plutește un soi de uniformitate. Femeile sunt mai puțin extravagante, cafenelele sunt mai puțin europene și peste tot apar obsedantele afișe tipărite pentru Ziua Victoriei și care au în centru celebra stea roșie, simbol al comunismului. Portretul lui Lenin e și el peste tot, ca semn al continuității unei ideologii, dincolo de orice schimbare istorică, dar și ca rememorare a „Ordinului Lenin” primit de Rostov-pe-Don în anii ’70. Distincția rămâne importantă în Rusia, chiar dacă, ani de zile a fost ironizată în filmele occidentale, în care, de pildă, James Bond devenea primul străin care primea Ordinul Lenin.
Până și cele mai liberale persoane, cum se consideră Ekaterina, care a predat economie la universitatea din oraș, socotește că Lenin e un „lider unificator” și că spre deosebire de Stalin „nu a avut timp să se compromită”. Totuși recunoaște că „oamenilor nu prea le pasă de Lenin”, dar sunt foarte mândri de vitejia înaintașilor, iar la marșul din 9 Mai, „incredibil de mulți s-au aliniat în regimentul nemuritor, venind cu fotografiile bunicilor sau străbunicilor care au luptat pentru eliberarea Rostovului”. În 2008, Vladimir Putin i-a oferit Rostovului statutul de „Oraș al Gloriei Militare” pentru „curajul, rezistența și eroismul” său din perioada luptelor din al Doilea Război Mondial.
Rostov-pe-Don a avut mereu o importanță strategică fiindcă e locul de intrare spre regiunea caucaziană bogată în petrol și resurse minerale și în același timp poarta de ieșire spre mare. Aflat la 32 de kilometri de vărsarea Donului în Marea Azov, orașul a fost o țintă serioasă pentru forțele germane, care l-au ocupat vreme de aproape un an. Militarii români, aliați cu Armata lui Hitler au trecut și ei prin oraș, în drum spre sângerosul Stalingrad.
Citește continuarea textului pe blogul Sabinei Fati, de pe Europa Liberă.
Sabina Fati – În jurul Mării Negre
De la Constanța la Odesa: de ce n-au vrut sovieticii să facă drumuri (1)
Americanii din rata de Odesa și cum ia mită polițistul român (2)
Când trebuie văzută Crimeea și cum am făcut 24 de ore de la Constanța la Cetatea Albă (3)
A cui e Cetatea Albă? Și de ce nu mai funcționează drumul spre Marea Baltică (4)
Cetatea Albă: în cancelarie se vorbește limba rusă (5)
Cum poate fi întors cursul Nistrului (6)
Denumirea feminină a Odesei sau despre (im)posibila decomunizare (7)
Odesa: un oraș „între succes și sinucidere” (8)
La Odesa „nu contează dacă vorbești rusa sau ucraineana, oricum ai accent evreiesc” (10)
Mykolaiv=Nikolaev: orașul unde Barbie și-a cumpărat țigări pe banii mei (12)
Nikolaev: între Bug și Marea Neagră „te simți mai aproape de Rusia decât de Europa” (13)
Nikolaev și Herson: Orașele mireselor: de ce vin americanii după fete până la Marea Neagră? (14)
Un american la Herson: comandant al flotei de la Marea Neagră (15)
Melitopol: poarta de intrare în Ucraina este blocată pe termen lung (16)
Berdiansk: „Vodca este inamicul nostru așa că trebuie să-l terminăm cât mai repede” (17)
Berdiansk: omul sovietic și patriotismul ucrainean (18)
Mariupol. Astrograma unui oraș care depinde de puterea Armatei (19)
Mariupol-Harkov: lucrurile subversive pe care le am în rucsac (20)