5.4 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăLifestyleFoodJihadiștii SI trec în defensivă?

Jihadiștii SI trec în defensivă?

Statul Islamic a lansat cel mai important atac din ultimele cinci luni în nordul Irakului, dar experţii arată că jihadiştii s-au repoziţionat în Siria şi Irak şi au trecut de la atac la apărare defensivă. Ultima pierdere a SI este oraşul Ramadi.

Forţele irakiene continuă victoriile asupra organizaţiei teroriste Statul Islamic. Au intrat în centrul oraşului Ramadi, controlat din mai de jihadişti, şi au început să elibereze cartierele rezidenţiale. Ramadi, situat la 100 km vest de Bagdad şi capitala vastei provincii al-Anbar, a fost cucerit în mai 2015 de SI, reprezentând atunci o înfrângere grea pentru armata irakiană. Sâmbătă, ministrul Apărării, Khaled al-Obaidi, a asigurat că forţele irakiene, susţinute de loviturile aeriene ale coaliţiei internaţionale, vor prelua controlul total al oraşului înainte de sfârşitul anului.

Aflat în ofensivă de la crearea sa, grupul jihadist Statul Islamic adoptă de câteva luni o poziţie defensivă în regiunile pe care le controlează în Siria şi în Irak, după înfrângerile suferite pe mai multe fronturi. Grupul extremist care a proclamat crearea „unui califat” în iunie 2014 a înregistrat mai multe eşecuri în cele două ţări, dar, în schimb, a comis o serie de atacuri spectaculare în lume, soldate cu sute de morţi.

Potrivit cercetătorului irakian Hicham al-Hachimi, specialist în activităţile grupurilor jihadiste, mai multe motive explică această schimbare strategică. „Grupul a pierdut parţial capacitatea de mişcare din cauza raidurilor care îl vizează, din cauza distrugerii  depozitelor sale logistice şi din cauza pierderii unor rute de aprovizionare”. Regiunile aflate sub controlul jihadiştilor sunt intensiv bombardate de aviaţia coaliţiei internaţionale condusă de SUA şi de cea a Rusiei, mai ales după atentatele din Paris (130 morţi) şi după atentatul comis asupra unui avion civil rus în Egipt (224 morţi), revendicate de Statul Islamic.

Retrageri în teren

În Siria, grupul s-a retras din vastele teritorii din provincia Hassake (nord-est) şi din mai multe localităţi, între care Alep (nord). În Irak, SI a pierdut controlul oraşelor Baiji şi rafinăria în provincia Salaheddine, în octombrie şi Sinjar, la vest de Mossul, luna trecută. Aceste înfrângeri l-au privat de o rută de aprovizionare foarte strategică între Irak şi Siria şi alte regiuni, Diala şi Kirkuk. „Daech (denumirea grupului în arabă) este atacat la Sinjar pe mai multe fronturi şi de diferiţi actori, ca Partidul Uniunii democrate kurde (PYD), Partidul democratic din Kurdistan (PDK) şi Partidul muncitorilor din Kurdistan (PKK), arată Fabrice Balanche, cercetător şi geograf, care subliniază că „armata siriană, susţinută de loviturile aeriene ruse, combate SI la est de Alep şi în localităţile al-Qarayantain şi Palmira”, în provincia Homs, iar Franţa şi Rusia bombardează Raqqa. Balanche susţine ipoteza unui reviriment defensiv al grupului cu o repliere spre regiunile arabo-sunnite unde se bucură de o susţinere populară, ca Valea Eufratului în Siria şi în nord-vestul Irakului. 

Capabil să lovească

Cercetătorul subliniază că SI are capacitatea de a „lansa ofensive”. Săptămâna trecută, un batalion de jihadişti a lansat o ofensivă contra kurzilor în provincia Ninive din nordul Irakului, respinsă în final de peshmergas şi de bombardamentele coaliţiei internaţionale. Peste 200 de jihadişti au fost ucişi.

În pofida acestor replieri, SI rămâne puternic şi „capabil să lovească oriunde şi să recruteze numeroşi străini”, afirmă Karim Bitar de la Institutul francez pentru relaţii internaţionale. Soufan Group, institut american specializat în informaţii, estima recent că numărul combatanţilor străini în Irak şi în Siria s-a dublat într-un an şi jumătate, atingând 27.000. Bitar adaugă că SI a fost silit să efectueze retrageri tactice şi limitate, dar după ce a preluat controlul Mossulului nu a suferit nici o pierdere militară majoră, capabilă să  afecteze în mod real moralul trupelor sale. Şi-a extins acţiunile în Libia şi dispune de o susţinere a grupurilor armate din mai multe ţări, în special africane.

Atac major în Irak

Sute de jihadişti ai Statului Islamic au lansat o vastă ofensivă, cea mai importantă din ultimele cinci luni, în apropiere de Mossul, în nordul Irakului. Agresorii, care au lansat atacuri coordonate, erau puternic înarmaţi, fiind susţinuţi de vehicule blindate, de tiruri de mortiere şi de maşini pline cu explozibili. SUA au contribuit la respingerea atacului cu bombardamente masive, susţinând forţele de securitate kurde, peshmergas, singurele trupe la sol care se opun jihadiştilor în regiune. Potrivit generalului american Mark Odom, acest atac avea ca scop contracararea ofensivei armatei irakiene pentru preluarea oraşului Mossul, aflat în mâinile teroriştilor din iunie 2014.   

Cele mai citite

China va emite titluri speciale de trezorerie în valoare de 411 miliarde de dolari pentru stimularea economiei

Autoritățile chineze au anunțat că vor emite, anul viitor, titluri speciale de trezorerie în valoare de 3.000 de miliarde de yuani (411 miliarde de...

S.O.S. a sesizat CCR în privința expirării mandatului lui Klaus Iohannis

Partidul S.O.S. România a sesizat Curtea Constituţională în privinţa expirării mandatului preşedintelui Klaus Iohannis. „În temeiul art. 146 litera lit. g) din Constituţie, vă solicităm...

Parlamentul din Peru anchetează înființarea unei rețele de prostituție chiar de unul din foștii săi responsabili

Parlamentul peruan îl va convoca joi pe unul dintre foştii săi responsabili, suspectat că ar fi înfiinţat o reţea de prostituţie în interiorul adunării...
Ultima oră
Pe aceeași temă