» Timp de doi ani si patru luni, focul izbucnit pe un camp petrolifer din Moreni a ars fara incetare. Autoritatile de azi sunt incapabile sa speculeze turistic cel mai mare incendiu petrolier din istorie.
» Zona, numita si Valea Plangerii din cauza numarului mare de muncitori care au pierit in lupta cu flacarile, devenise un loc de pelerinaj.
» Desi focul s-a stins de la sine
in 1931, americanii sustin ca inginerul Myron Kinley a invins incendiul dupa o lupta demna de scenariile hollywoodiene de astazi.
Orasul Moreni a cunoscut doi ani si jumatate de glorie internationala. Din Capitala, de peste munti, dar si din strainatate, jurnalisti, scriitori, fotografi, scenaristi de la Hollywood au luat drumul micutului oras pentru a vedea miracolul prin care sonda petroliera 160 a ars fara incetare timp de 850 de zile.
Multe visuri de marire s-au inaltat o data cu flacarile celui mai mare incendiu care a cuprins vreodata un camp petrolier. Ingineri si specialisti de pretutindeni au cautat gloria la Moreni, cu gandul la recompensa consistenta pusa in joc de guvernul roman.
In versiunea americana a catastrofei, inginerul Myron Kinley – descris in presa occidentala ca un veritabil Bruce Willis al anilor ‘20 – pune capat Focului cel Mare dupa o batalie inegala si plina de tensiune. Ziarele autohtone, insa, sunt clare. Focul a izbucnit in dimineata zilei de 28 mai 1929 si s-a stins de la sine in septembrie 1931. A mai palpait pana la 4 noiembrie 1931.
La inceputul crizei economice, de pe proprietatile din Moreni se extrageau anual 520 de mii de tone de petrol. In 1930 productia s-a dublat. Intre razboaie, dezvoltarea orasului a fost proportionala cu cea a industriei de petrol. Exploatarile se faceau de pe proprietati particulare concesionate unor firme americane si germane. Unii locuitori ajunsesera atat de bogati incat isi permiteau sa inchirieze o birja ca sa ia masa intr-o dupa-amiaza la Sinaia. Astazi, orasul incearca sa-si recapete prosperitatea de altadata.
Din pacate, trimitandu-si tinerii la munca in Occident, si nu exploatand celebritatea trecuta.
"Zeci de morti in interventii"
Pe o terasa din Moreni, Vasile Moldoveanu, etnolog, s-a aratat surprins si bucuros sa afle ca cineva se intereseaza de evenimentele petrecute cu aproape un secol in urma.
"Bunicul a muncit ca maistru in perioada Focului cel Mare. A murit cu numele de Marica Gheorghe, desi s-a nascut si el tot Moldoveanu. Intre razboaie, familiei i-a mers rau si un vraci l-a sfatuit sa-si schimbe numele pentru a scapa de nenoroc. Numai tatal meu – care in acea vreme era plecat din oras – a ramas cu vechiul nume", ma lamureste artistul.
Norocul insa nu si-a intors fata catre Marica Gheorghe. "Bunicul credea ca pamantul este blestemat. Obisnuia sa spuna: din aurul asta negru traim, dar ne face viata neagra ca si el. Imi povestea bunicul ca eruptiile erau atat de puternice incat limbile de foc se inaltau la 150 de metri si se vedeau de la o departare de 30 de kilometri. Focul a fost un poligon de incercari pentru noile tehnologii de stingere a incendiilor, dar nici una nu i-a putut veni de hac. Imi amintesc ca, atunci cand eram copii, daca scormoneam cu piciorul, dadeam de pamantul ars de incediu."
Flacarile se vedeau din Chitila
Focul a izbucnit cu putere si in ziarele vremii. Poze mari si relatari ample de la reporteri trimisi la fata locului au ocupat paginile ziarelor in primele zile ale incendiului.
Publicatia Universul anunta, la 28 mai 1929, cu litere mari: "Dezastrul de la Moreni" – "In regiunea Moreni s-a produs un nou mare dezastru. Pe un platou al comunei Moreni numit Tuicani se afla instalata sonda nr. 160, proprietara societatii Romano-Americane. Lucrarile de sapa ale acestei sonde ajunsesera la o adancime de 1.460 metri. Forta de expansiune a gazelor a atins azi de dimineata un maxim de presiune. Atunci, burghiul a atins stratul de titei, iar turla sondei a fost aruncata in aer la o inaltime de 300-400 de metri. Producandu-se scantei, sonda a luat foc. Intensitatea flacarilor a crescut, atingand inaltimea de 100 de metri. Cu ajutorul pompelor, a inceput imediat un puternic baraj de apa si saci de nisip. Dogoarea flacarilor fiind prea mare, echipele nu se puteau apropia de zona mai aproape de 300 de metri. Printr-o intamplare fericita, acest mare dezastru nu a facut nici o victima omeneasca. Dupa parerea specialistilor, pagubele depasesc 100 de milioane de lei." A doua zi, acelasi cotidian isi continua relatarea: "Coloana de foc are o inaltime de 60-70 de metri si lumineaza intreaga regiune Moreni. Se vede foarte bine din Ploiesti si chiar din Chitila".
Pe 30 mai, Adevarul anunta ca "din gura putului ies 1 milion si 200 de mii de metri cubi, iar focul ajunge la 1.600 de metri".
Focul s-a stins de la sine
Dupa ce evenimentul "s-a banalizat", relatarile au devenit tot mai rare. Focul ardea necontenit si, curand, el a disparut de pe agenda presei. A revenit in forta cand flacarile s-au stins.
Pe 18 septembrie 1931, Universul scria: "Uriasa candela care timp de doi ani si patru luni a ars necontenit, ingrozind lumea si rapunand zeci de vieti omenesti, s-a stins azi de dimineata. Focul de la Moreni s-a stins si o data cu el si multe sperante. Caci erau multi care-si munceau zi si noapte creierul sa descopere modalitatea prin care aceasta gura a iadului sa fie astupata si in caz de reusita, aveau de castigat gloria si milioanele promise drept premiu." In aceeasi zi, Adevarul relata ca "la ora 4.30, s-a produs prabusirea unui mal care se slabise din cauza bombardamentelor si a apei, astupand craterul si inabusind complet flacara".
"Omul care a invins iadul"
Sub acest titlu, o publicatie engleza descria modul eroic in care un inginer american a pus capat incendiului de la Moreni:
"Myron Kinley trebuia sa opreasca cel mai mare foc petrolier din istorie.
Omul din Oklahoma a strabatut 7.000 de mile, iar in fata incendiului buzele sale au murmurat: Doamne Atotputernic. Miron Kinley s-a luptat cu flacari de-a lungul statului Texas si in California si niciodata nu a dat gres. Dar monstrul din fata sa era diferit. El este mai impresionant decat tot ceea ce s-a vazut pe pamant. Timp de 26 de luni, oameni instruiti s-au luptat cu el. Guvernul a esuat. A mai ramas o singura speranta – Myron Kinley din Tulsa, Oklahoma.
La sfarsitul anului 1931, Kinley a acceptat sa isi puna in aplicare planul cu doua conditii: sa fie platit cash si sa fie ajutat de doua persoane: Graddy Chupp si Costica Lupa. Acestia purtau costume din azbest, in timp ce Kinley a optat pentru haine obisnuite inmuiate in apa. Se intelegeau prin gesturi. Zgomotul facut de sonda 160 putea fi comparat cu cel facut de 100 de locomotive. Ministerul a cerut o zi de ragaz inainte de dinamitare pentru evacuarea zonei. Sute de familii si-au incarcat avutul in carute si s-au mutat pe dealuri.
Recompensa trece Atlanticul
A doua zi in zori, Kinley a coborat 30 de picioare in interiorul craterului. In spatele sau un jet colosal de gaz ardea albastru. A dat drumul dinamitei intr-un loc in care apa baltea, formand o mica mlastina. Iesind la suprafata, Kinley apasa detonatorul.
Pamantul se cutremura cu un zgomot coplesitor. O furtuna de pamant si marna cazu din cer. Apoi, liniste. Incendiul care a ars incontinuu timp de doi ani si jumatate a fost stins. Kinley si Jackson rasera multumiti.
Dar scurgerea de gaz nu a putut fi oprita complet, iar flacara se reaprinse. 160 parea invincibil…
Dimineata de 4 noiembrie era rece si luminoasa. Pe coline, locuitorii se rugau in cor pentru succesul misiunii.
Kinley a ramas in fata detonatorului pentru o secunda. Un zgomot infernal se stingea incet, incet. O aversa slaba de pamant si marna cazu peste Kinley. Apoi, se asternu din nou linistea. 160 s-a stins. De data asta, pe veci.
Kinley s-a intors la Tulsa plin de arsuri pe fata si cu recompensa de 50.000 de dolari in buzunar."
TURISM EXTREM
» "CAt banet ar fi putut aduce Focul cel Mare!"
Evenimentul a aprins imaginatia localnicilor, dupa cum scriu Ion Stoica si Vasile Dragomir in lucrarea "Moreni – un secol de petrol": "Acum nimeni nu se mai sperie. Focul s-a incrustat in obisnuintele noastre si a devenit ca o datina strabuna… La drept vorbind, Focul aduce si un oarecare castig… In toamna, o data cu racirea vremii, somerii fara casa au inceput sa-si incropeasca colibe. S-a format o adevarata colonie, care si-a atras o denumire proprie – Flacara. Acesti nevoiasi puteau sa se hraneasca gratuit. Ratele si gastele salbatice, atrase de lumina puternica, se apropiau prea mult de focul nimicitor si ajungeau la pamant gata fripte…
Dar asta e prea putin. Ganditi-va ce chilipir ar fi pentru elvetieni sa aiba la ei acasa Focul nostru de la Moreni! Ce hoteluri somptuoase ar fi rasarit in preajma lui ca din pamant, ce ascensoare, ce funiculare, ce trenuri electrice. Incaput pe mana unui consortiu strain, focul nostru ar fi ajuns sa nu il mai recunosti, sa crezi ca ai de-a face de un foc de vita nobila, de pe vremea cruciatilor, care in viata lui nu a cunoscut culoare de mamaliga si n-a urlat la stele ca un caine ciobanesc care cobeste a paguba… Ce banet ar curge pe Valea Prahovei. Dar englezoaicele? Cand ar face cunostinta cu ciobanii nostri, nici nu ar vrea sa mai auda de elvetieni, napoletani si de alte focuri tocite la contactul cu civilizatia… si fiecare englezoaica s-ar intoarce acasa cu miros tare de jintita in nari si o fotografie de cioban in poseta – Cioban of Romania….
Of, ah, oh.
