În mediu urban dar în special în cel rural există în ţara noastră numeroase clădiri tradiţionale cu deosebită valoare arhitecturală, dar care necesită reparaţii şi chiar posibile modernizări. Astfel de exemple sunt case precum şi clădiri istorice ce se regăsesc pe zone întinse în sudul şi centrul Transilvaniei, Banat-Crişana-Satu Mare, Maramureş, Bucovina, vestul Moldovei, etc
Diversitatea este extrem de mare, remarcându-se stiluri de la o regiune la alta, aşa cum o arată şi Muzeul Satului din Bucureşti şau ASTRA de la Sibiu, foarte vizitate şi apreciate, semn al interesului de care se bucură astfel de clădiri, însuşi Prinţul Charles achiziţionând două astfel de proprietăţi. Unele sunt clădiri istorice datând din perioada evului mediu, altele sunt conace, casele de rezidenţă din zonele rurale fiind cele mai numeroase.
Acoperişurile din ţiglă solz, şindrilă sau stuf, ornamentele din fier forjat, structurile din (bârne) lemn, etc., foarte multe dintre ele prezintă particularităţi speciale, valoare istorică şi stilistică extraordinară. Amintim între elementele originale casele din bârne din Maramureş şi Bucovina, ferestrele “Ochii Sibiului”, casele pictate la exterior din zona Sucevei, porţile de lemn sculptate din Maramureş, acoperişurile de stuf din Deltă. Din păcate în mediu rural aproape toate casele tradiţionale au fost reconstruite, amplificate, modernizate în fel şi chip, începând chiar din anii comunismului.
Prin conformaţie, dimensiuni, componente, aceste case pot fi adaptat necesităţilor actuale, însă este necesar a fi respectate recomandările specialiştilor.
Reabilitarea unei case săseşti din 1777
O familie pasionată de valorile naţionale şi-a făcut un scop din a „reînvia” casa săsească din Prejmer, a cărei piatră de temelie a fost pusă în urmă cu mai bine de 230 de ani. Casa a fost construită în mai multe etape, structura iniţială fiind realizată integral din piatră. După 100 de ani de la construcţie, imobilul a fost refăcut şi extins,atunci fiind realizate şi mai multe reamenajări.
Desfăşurarea formată de faţadă spre stradă şi zidăria porţii împreună cu cei trei stâlpi de susţinere, încadrate de clădirile alăturate, formează un ansamblu pitoresc de arhitectură vernaculară. În cadrul porcesului de restaurare a fost dat jos tot acoperişul, au fost înlocuiţi căpriorii vechi, iar acolo unde nu a existat această posibilitate, cei vechi au fost dublaţi de unii noi.
Au fost date jos toate straturile de tencuială adunate în timp, descoperindu-se frumoşii pereţii originali. S-a păstrat podeaua din lemn şi cărămidă precum şi grinzile vechi care au fost tratate doar cu o soluţie din sare de bor adusă din America, extrem de eficientă împotriva gângăniilor şi ciupercilor.
Mobilierul a fost, în cea mai mare parte, recuperat din casele prietenilor şi recondiţionat cu multă migală de proprietari, care au pictat mobila dându-i personalitate. Fostul grajd a fost transformat de proprietari într-un atelier de creaţie, aici fiind realizată şi mobila cu care s-a decorat casa iar mansarda a fost amenajată într-un stil modern, grinzile fiind însă lăsate la vedere.
Această locuinţă este acum inclusă pe lista monumentelor istorice publicată de Ministerul Culturii şi Cultelor- Institutul Naţional al Monumentelor Istorice, dar şi în patrimoniul UNESCO, fapt care încununează munca din ultimii 8 ani a familiei Onuţ care, cu bani puţini, dar cu multă pasiunea a şlefuit o bijuterie arhitecturală.
Restaurare: arh. Elena Fîntînă (tel.: 0268.543.657), decor: artist plastic Stela Onuţ (e-mail: stelamotz@yahoo.com)
Ferma lui Jan De Maere de la Daia
Venit în urmă cu mai mulţi ani în România, Domnul Jan De Maere, istoric de artă şi evaluator recunoscut pe plan mondial al picturii flamande din secolele XVI-XVII, printre multe alte funcţii şi realizări, consilier UNESCO pe probleme de opere de artă şi pasionat de istoria şi civilizaţia saşilor din Transilvania şi legăturile lor cu vechii flamanzi (saşii provin din această regiune), s-a îndrăgostit de locurile şi casele din comuna Roşia (din apropierea Sibiului), şi a “ochit” după un timp un loc cu case lângă un pârâu în satul Daia.
Aici s-a hotărât să realizeze un domeniu, o fermă în stil flamand, dedicată rezidenţei precum şi activităţilor de cercetare şi educaţionale precum şi evenimentelor culturale. Actuala configuraţie a caselor a rezultat în urma comasării a două proprietăţi alăturate, case tradiţionale săseşti. Casa de rezidenţ, actualmente decorată în întregime cu valoroase obiecte autentice stil se distinge prin turnul înalt cu destinaţie iniţială de apărare şi de depozitare a cerealelor şi care era în stare de ruină.
Acesta a fost complet refăcut după nişte fotografii vechi, dândui-se o destinaţie în concordanţă cu cea a întregii ferme, şi anume, de bibliotecă şi activităţi culturale. Cealaltă casă este destinată oaspeţilor şi participanţilor la activităţi în timp ce şurilor, anexe gospodăreşti ale celor două case, li s-a schimbat destinaţia în săli de curs şi de spectacole. Acoperişurile au fost înlocuite complet cu ţiglă solz. Domeniul este întregit de grădina de flori, amenajată cu stil, podul de lemn de peste pârâu şi de casele maramureşene din bârne.
Renovarea unei vile interbelice
Vila situată într-un frumos cartier rezidenţial din Sibiu, deşi se menţinea într-o stare destul de bună ţinând seama de vechimea ei, a fost renovată în timp de doi ani, de către arh. Carlo Zwick (Berlin). A rezultat o superbă clădire care acum are două apartamente precum şi spaţii de birouri, fiind cunoscută sub numele de Vila Geiger, deoarece aici îşi are sediul firma cu acest nume. A fost renovată faţada şi acoperişul (420 mp), care dă nota de personalitate a vilei, amenajându-se în stil modern întregul interior.
Marea majoritate a materialelor moderne s-a dovedit incompatibilă cu sistemele de construcţie tradiţionale
arh. Silvia Demeter-Lowe, Masterat în conservare arhitecturală la Universitatea Oxford, contextarchitecture@gmail.com
Una din problemele actuale o constituie utilizarea materialelor moderne pentru repararea clădirilor tradiţionale sau pentru modernizarea acestora. Marea majoritate a acestor tipuri de materiale s-a dovedit incompatibilă cu sistemele de construcţie tradiţionale, deoarece în timp ce clădirile moderne se bazează pe materiale impermeabile, cele tradiţionale permit transferul de vapori şi evaporarea umidităţii.
Casa în care locuim este o extensie a organismului nostru şi, asemenea epidermei, trebuie în primul rând să ne protejeze de agenţii externi, de vânt, ploaie sau zăpadă, frig sau caniculă. La fel ca pielea noastră, acest înveliş protector are nevoie să respire şi să transpire, astfel încât să asigure un mediu sănătos în interior.
Clădirile tradiţionale sunt construite din materiale permeabile care lasă clădirea să respire. Astfel, prin zidărie, planşee, pardoseli şi chiar tâmplării, are loc un transfer foarte lent al aerului însoţit de vaporii de apă de la interior spre exterior, transfer care contribuie la menţinerea unei atmosfere sănătoase înăuntrul locuinţei.
Utilizarea mortarelor cu ciment (în loc de var), a sistemelor uşoare de construcţii cu izolaţii din polistiren sau din alte fibre artificiale (în loc de zidării solide permeabile cu capacitate de înmagazinare a căldurii – inerţie termică), a tâmplăriilor din PVC cu geam termopan (în locul celor din lemn), a membranelor de plastic şi a acoperişurilor cu plăci metalice, contribuie la formarea unui înveliş impermeabil, care nu mai permite clădirii să respire. În aceste condiţii, ventilarea trebuie făcută exclusiv prin deschiderea ferestrelor sau prin alte mijloace mecanice.
Această necesitate nu poate fi în cele mai multe cazuri satisfăcută în condiţiile vieţii moderne, când din motive de securitate sau din lipsă de timp ferestrele nu sunt ţinute deschise atât cât ar trebui, iar sistemele mecanice nu sunt întreţinute corespunzător.
De asemenea, prin utilizarea finisajelor moderne, ca de exemplu a sistemului de parchet laminat de tip PAL, a vopselurilor sintetice (pe bază de solvenţi), a mochetelor şi adezivilor utilizaţi la producerea şi fixarea acestora, a mobilei de tip PAL şi PFL, s-a observat o creştere periculoasă a nivelului de compuşi organici volatili (VOC) în compoziţia aerului din interiorul locuinţelor care astfel devine mai poluat în comparaţie cu cel din exterior, deşi ne petrecem cea mai mare parte a timpului în interior.
Materialele naturale sunt ecologice şi durabile. De aceea este recomandabil ca, în măsura în care este posibil, să se menţină folosirea materialelor naturale în locuinţele tradiţionale – parchet şi pardoseli din lemn, tâmplării din lemn vopsite cu vopseluri naturale, şape pe bază de mortar de var, zugrăveli pentru pereţi pe bază de var, cretă, etc. şi vopseluri pentru tâmplărie pe bază de in, etc. De asemenea, în condiţiile în care trebuie să ne gândim din ce în ce mai mult la reducerea poluării mediului înconjurător, toate aceste materiale se dovedesc a fi mai ecologice decât cele moderne, fiind totodată şi mai durabile.
Este necesar ca mortarele pentru zidărie să fie mai permeabile, mai „moi” decât materialele utilizate în compoziţia zidăriei (piatra, cărămida, argila nearsă, etc), pentru că prin mortar se înlesneşte eliminarea umidităţii din interiorul locuinţei şi cea care apare datorita fenomenului de capilaritate. Apa aduce cu ea şi săruri care, dacă nu pot fi eliminate (ca în cazul utilizării tencuielilor cu ciment sau placărilor cu gresie), formează o crustă ce contribuie la desprinderea tencuielii şi la deteriorarea blocurilor de piatră sau cărămidă. Aşadar, tipurile de mortar recomandabile sunt în general cele din var sau cele din pământuri argiloase, utilizate în mod tradiţional, de exemplu, în arhitectura de pe teritoriul judeţului Braşov.
De asemenea, este de dorit ca şi suprafeţele din jurul clădirii să fie permeabile (pavaje tradiţionale cu piatră cubică, piatră de râu, pietriş, blocuri din lemn, plăci de ceramică şi argilă arsă pe pat de nisip, suprafeţe verzi, etc.) pentru a permite evaporarea apei din sol. Mai ales în cazul curţilor tradiţionale, atunci când suprafeţele se betonează extensiv, apele din sol încearcă să se elimine prin zidăria clădirilor, fenomen ce duce inevitabil la apariţia igrasiei. Prin folosirea cimentului pentru reparaţia soclurilor nu se face altceva decât să se împingă nivelul igrasiei şi mai în sus în zidărie, până când apa gaseşte un mediu mai permeabil prin care să se elimine.
O altă problemă acută ce se observă în zonele cu locuinţe tradiţionale este înlocuirea tâmplăriei ferestrelor existente din lemn cu cele din PVC cu geam termopan. Chiar si atunci cand au o vechime de mai bine de o sută de ani, în mare parte aceste ferestre nu necesită decât mici reparaţii şi o revopsire, pentru a rezista încă o dată pe atât. În schimb, tâmplăriile din PVC cu geam termopan sunt garantate pentru aproximativ zece ani. Ceea ce iniţial pare o investiţie care permite economisirea resurselor financiare prin reducerea consumului de energie, pe termen lung poate duce la cheltuieli majore datorate lucrărilor de asanare necesare din cauza apariţiei mucegaiului în interiorul locuinţei, şi nu în ultimul rând problemelor de sănătate survenite.
