Ziare și reviste de mare prestigiu au găzduit pagini despre familia care a condus România până în 1989 și despre viața minunată din ţară. Toate aceste concesii, care contribuiau și la cultul personalității fostului dictator se făceau, în presa occidentală, în schimbul unor sume mari de bani.
Rezultatele lui Nicolae Cea-ușescu după primul an la conducerea României au fost relatate cu entuziasm de către revista americană Time. Publicația i-a dedicat, în 1966, celui mai tânăr lider comunist din Europa de Est de la acea vreme coperta ediției din 18 martie. Titlu: „Rumania’s party Boss Ceausescu” (foto dreapta). Cotidianul „The Times“ (foto dreapta) a publicat în 1972 trei pagini de reclamă în care erau glorificate reușitele Partidului Comunist Român, dar și moștenirea dacică. Unul dintre texte era semnat de Adrian Păunescu. Calupul publicitar l-a revoltat pe Ion Rațiu, care a trimis cotidianului o scrisoare de protest.
Mâna de ajutor a emigranţilor
Imaginea lui Ceaușescu în Occident se făcea cu multă migală ne-a precizat istoricul Cristian Vasile. „Mai multe instituţii au participat la confecţionarea imaginii lui Nicolae Ceaușescu în Occident: de la Ministerul de Externe de la București, cu ambasadele și agenţiile sale comerciale, Secţia Relaţii Externe a CC al PCR și până la organele de spionaj, DIE/CIE cu rezidenţele sale. Au mai existat și personalităţi controversate ale exilului, oameni de afaceri deveniţi prieteni personali ai lui Nicolae Ceaușescu. La un moment dat, în contextul intensificării cultului personalităţii, acest tip de preocupare, foarte costisitoare din punct de vedere financiar, ajunsese să domine agenda acestor sus-amintite instituţii“, spune istoricul.
În perioada de început mai ales, Ceaușescu a explorat și o modalitate mai subtilă de a-și face propagandă, de a-și construi o imagine favorabilă: mai precis prin apelul la elementele favorabile din emigraţia românească, pe care statul român le finanţase explică Cristian Vasile, autorul unor cărți despre viața în comunism. „Evident, regimul Ceaușescu se aștepta la gesturi de reciprocitate. Ni s-a păstrat o stenogramă a ședinţei Comitetului Executiv al CC a PCR din 7 martie 1967, care a avut pe agendă discutarea posibilităţii ca autorităţile de la București să subvenţioneze unele activităţi culturale organizate de asociaţii românești din diaspora. Discuţiile au fost foarte interesante pentru că s-a ridicat și problema întocmirii unei evidenţe cât mai fidele cu personalităţile românești din emigraţie, care ar fi putut servi propagandei comuniste. Or, Ceaușescu et comp. au căzut de acord că ambasadele nu au făcut destul în această direcţie. La un moment dat, secretarul general al CC al PCR a remarcat – foarte critic cu reprezentanţele diplomatice ale RSR – că «în SUA am trimis pe Moses [Rosen], care a făcut mai mult decât ambasada». Pe de altă parte, șef-rabinul cultului mozaic a fost intens urmărit de către Securitate, cum o dovedesc documentele de arhivă. Evident, s-a încercat utilizarea intensă în exterior a celor mai influenţi șefi ai cultelor religioase din România, mai ales a patriarhului Bisericii Ortodoxe, în tentativa de a zugrăvi imaginea unui regim care respectă pe deplin libertatea religioasă și a unui lider ce este atent cu tradiţiile spirituale (imagine cu atât mai necesară în anii 1980 în contextul demolării bisericilor ortodoxe din București)“, susține cercetătorul științific.
Carte scrisă la comandă
Există indicii serioase că un personaj precum ziaristul francez Michel-P. Hamelet a fost consistent remunerat pentru biografia lui N. Ceaușescu, publicată în limba franceză și intitulată Nicolae Ceausescu, apărută la Paris, Éditions Seghers în 1971, spune Cristian Vasile, care explică: „pare o carte scrisă la comandă, după dictare. De altfel, imediat după ediţia franceză, volumul a fost tipărit și la Editura Politică. Acest scenariu de atragere a unor scriitori occidentali, tocmiţi să devină biografi autorizaţi, s-a repetat. A funcţionat și influenţarea pozitivă în presa occidentală, în publicaţiile politice și de afaceri (The Times, The Journal of Commerce ș.a.), precum și achitarea unor sume importante pentru ca periodicele sus-menţionate să tipărească editoriale semnate chiar de N. Ceaușescu. Atunci când tânărul Vladimir Tismă- neanu se întreba cu uimire în anii 1970 cum este posibilă aprecierea pozitivă în Franţa (prin recenzii și traduceri) a unui filosof de partid precum Constantin Ionescu-Gulian, profesoara Florica Neagoe i-a răspuns: «Nu te mira, presa franceză este cunoscută pentru venalitate»“.
Folosit de Occident
Din Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond CC al PCR se poate vedea că a mai existat o metodă de construire și de apărare a imaginii liderului: încurajarea unor personalităţi influente, oameni de afaceri să se adreseze publicaţiilor sau posturilor de radio din Occident. „Când imaginea lui Ceaușescu era periclitată de acuzaţii privind persecutarea vocilor critice și încălcarea drepturilor omului, personaje discutabile occidentale sau de origine română erau reactivate și stimulate să îl prezinte pe Ceaușescu drept antisovietic și luptător contra revizionismului maghiar“, a precizat scriitorul.
Campaniile de imagine ale lui Ceaușescu au fost eficiente atât timp cât liderul de la București a avut ce oferi Occidentului, atât timp cât el și-a păstrat imaginea de mediator, de maverick în raport cu URSS, iar natura represivă a regimului său nu apărea în prim-plan. „De la începutul anilor 1980 astfel de campanii nu și-au mai atins ţinta (imaginea lui Ceaușescu a fost compromisă în Franţa de «afacerea Virgil Tănase»), iar venirea la putere a lui Gorbaciov le-a condamnat definitiv la ineficienţă. Dacă anterior presa occidentală publica – contra cost – doar editoriale asumate de N. Ceaușescu, în a doua jumătate a anilor 1980 găzduia – în oglindă, lângă editorialul ceaușist (sau a doua zi) – și un text de opinie, foarte critic cu regimul comunist din România. Așa a procedat, de exemplu, influentul ziar The Journal of Commerce la finele anilor 1980“, își încheie explicația oferită RL istoricul Cristian Vasile.
Ni s-a păstrat o stenogramă a şedinţei Comitetului Executiv al CC a PCR din 7 martie 1967 care a avut pe agendă discutarea posibilităţii ca autorităţile de la Bucureşti să subvenţio- neze unele activităţi culturale organizate de asociaţii româneşti din diaspora. Discuţiile au fost foarte interesante pentru că s-a ridicat şi problema întocmirii unei evidenţe cât mai fidele cu personalităţile româneşti din emigraţie, care ar fi putut servi propagandei comuniste.“ CRISTIAN VASILE, ISTORIC
MOMENT – Campanie de imagine în anii ’70
Regimul condus de Nicolae Ceauşescu, preocupat în permanenţă de imaginea sa, trece după anul 1968, mai ales, la un alt nivel. „Imaginea cu un Nicolae Ceauşescu, opunându-se multdiscutatei invazii ruseşti din Cehoslovacia îi va permite acestuia să joace cartea unui dizident în cadrul lumii comuniste. În consecinţă, preşedintele României devenea dintr-odată un lider comunist frecventabil, iar de aici până la prezenţa lui în Marea Britanie şi celebra plimbare cu regina Elisabeta a II-a, în 1978, sau întâlnirea cu Nixon de la Bucureşti din 1970, nu a mai fost decât un pas. Modul în care avea să fie reflectat din acel moment regimul comunist român în presa internaţională era rezultatul unei reevaluări, dar evident şi a unor campanii mediatice plătite de guvernul român profitând, însă, de uşile deschise. Eficienţa acestor campanii avea să fie una pe termen mediu pentru că, treptat, graţie unor acţiuni pe care exilul românesc începe să le organizeze din 1977, îl amintim aici pe Paul Goma, lumea liberă începe să se edifice în privinţa lui Nicolae Ceauşescu“, susţine pentru RL Liviu Brătescu.
Cum a rămas tovarășul mereu tânăr în ochii românilor
Cercetător-doctor Liviu Brătescu susţine că modul în care Ceaușescu a încercat să se legitimeze din punct de vedere politic este aproape unic în istorie. „Regimul comunist nu a rămas doar la nivelul de încercare a unei puteri politice de a se legitima, ci a adăugat forţa și represiunea specifi c unui regim opresiv. Privit în ansamblul său, regimul patronat de Nicolae Ceaușescu avea avantajul de a se fi instaurat după 20 de ani de la instalarea primului guvern comunist, iar când spunem asta ne gândim la faptul că diferitele forme de opoziţie la adresa liderilor comuniști nu mai existau“, a declarat pentru „România liberă“ Liviu Brătescu.
Inserarea fotografiei tânărului Ceauşescu, alături de ceilalţi comunişti, răspundea încercării aparatului de propagandă de a-i constitui acestuia imaginea unui tânăr revoluţionar care fusese încă din primii ani ai vieţii sale în prima linie a luptelor politice.“ LIVIU BRĂTESCU, CERCETĂTOR
Cuplul Ceaușescu nu a lăsat însă ca imaginea sa să fi e una oarecare, ba dimpotrivă. Utilizarea istoriei a fost realizată din plin în scopuri personale. „Exemplul elocvent în acest sens îl reprezintă plasarea lui Nicolae Ceaușescu în cadrul participanţilor la un miting al comuniștilor din 1939. Inserarea fotografi ei tânărului Ceaușescu, alături de ceilalţi comuniști, răspundea încercării aparatului de propagandă de a-i constitui acestuia imaginea unui tânăr revoluţionar care fusese încă din primii ani ai vieţii sale în prima linie a luptelor politice. Trecutul acesta de luptă îi dădea cumva, în viziunea celor angrenaţi în procesul de construire a imaginii lui Nicolae Ceaușescu, dreptul de a deveni peste timp liderul întregii naţiuni. Trimiterea la perioada interbelică era însoţită de promovarea mai ales în cadrul spectacolelor de tipul «Cântarea României», dar nu doar aici, a unei imagini de data aceasta a cuplului Ceaușescu, în care ambii apăreau nu doar foarte estetizaţi, ci și în permanenţă tineri. Tinereţea cuplului apărea ca o constantă a manifestărilor publice din epocă și ca o urmare a acesteia, nu putea lipsi o altă imagine difuzată la televiziune sau prin ziare a mulţimilor, a copiilor care manifestau o atracţie teribil de bine regizată pentru Nicolae și Elena Ceaușescu. Schimbul de roluri devenea pe parcursul spectacolelor la care asista întreaga naţiune unul bine realizat. Nicolae Ceaușescu devenea din părintele ocrotitor al naţiunii un fi u iubit al întregii naţiuni. Sintagma «cel mai iubit fi u al poporului» a devenit una dintre cele mai utilizate în epocă“, spune istoricul. O altă preocupare a regimului a fost aceea de a asigura cuplului Ceaușescu numeroase contacte în ţară cu oameni obișnuiţi, dar bine selectaţi în cele mai diverse locuri. Imaginile cu Nicolae și Elena Ceaușescu din fabrici și de pe ogoarele ţării arătau tuturor privitorilor cum conducătorii României erau ancoraţi la problemele societăţii românești“, spune Brătescu.
