Noi email-uri confidenţiale desecretizate ale fostului secretar de Stat american Hillary Clinton relevă neîncrederea americanilor faţă de motivaţiile războiului dus de Franţa lui Sarkozy contra Libiei lui Gadhafi.
Perioada războiului în Libia, în 2011, se regăseşte în centrul „emailgate” legat de Hillary Clinton, afacere născută în SUA de utilizarea mesageriei sale personale de către fostul secretar de Stat. O nouă serie de e-mailuri făcute publice la începutul anului de către candidata la investitura democrată pentru preşedinţia americană – disponibile pe site-ul Departamentului de Stat – conţin documente relative la războiul din Libia iniţiat de preşedintele francez de atunci, Nicolas Sarkozy. Concret, este vorba despre faptul că petrolul şi aurul libian constituiau o ameninţare a intereselor franceze în Africa.
E-mailurile în discuţie au fost publicate la 22 iunie de o comisie ad-hoc a Congresului ce ancheta tragedia din Benghazi din 1 septembrie 2012, în care patru americani şi-au găsit moartea într-un atac jihadist.
La 2 aprilie 2011, Sydney Blumenthal („Sid”), fost colaborator al lui Bill Clinton la Casa Albă, amic de multă vreme şi confident al lui Hillary Clinton, adresa secretarului de Stat un memorandum „confidenţial” ce conţinea motivaţiile lui Sarkozy pentru susţinerea rebelilor libieni. Nu a fost vorba despre motive umanitare sau de o populaţie în pericol ci de interese strategice, economice, politice, şi mai ales de un tezaur în aur masiv al dictatorului libian, colonelul Muammar al-Gadhafi. Potrivit lui David Ignatius în Washington Post, Blumenthal deţinea informaţiile asupra Libiei de la un fost agent al CIA, Tyler Drumheller. Alte surse şi-au exprimat îndoiala asupra informaţiilor lui „Sid” dar Hillary Clinton, care a dorit să îl includă în echipa sa de la Departamentul de Stat dar a fost împiedicată de Casa Albă, a continuat să îl asculte. Potrivit Foreign Policy, el era „colectorul său neoficial de informaţii”.
Cinci motive de război
Un memorandum listează cinci factori care au motivat angajamentul lui Nicolas Sarkozy în războiul din Libia – dorinţa de a obţine o mai mare parte din petrolul libian; creşterea influenţei franceze în Africa de Nord; ameliorarea situaţiei politice interne în Franţa; oferirea unei şanse armatei franceze să-şi restabilească poziţia în lume, dar miza esenţială era voinţa de anihilare completă a influenţei lui Gadhafi în Africa francofonă în timp ce acesta prevăzuse un plan panafrican de înlocuire a francului francez în Africa, CFA, cu o monedă din aur fabricată în Libia.
Cel mai uimitor în acest memo este lunga secţiune ce relata enorma ameninţare că aurul şi argintul rezervelor lui Gadhafi, estimate la „143 tone de aur şi o cantitate egală de argint” (potrivit unor persoane bine informate, această cantitate de aur şi argint a fost evaluată la 7 miliarde dolari) ar putea pune în pericol „francul francez” (CFA) în circulaţie ca monedă africană în Africa francofonă. Există o explicaţie „confidenţială” că această temere a fost adevăratul motor al războiului. Serviciile secrete franceze au descoperit planul lui Gadhafi puţin după debutul rebeliunii libiene şi au influenţat decizia preşedintelui Nicolas Sarkozy de a-i susţine.
La acea vreme, circulau numeroase zvonuri privind acest tezaur în aur care scăpase blocării averilor libiene din străinătate ca şi asupra planurilor lui Gadhafi pentru Africa. Şi trebuie amintit că operaţiunile militare au debutat la 19 martie 2011, la iniţiativa francezilor şi britanicilor cu susţinerea americană, care a fost dificil de obţinut. La 19 aprilie, „Sid” cita ofiţeri din Consiliul naţional de tranziţie libian, îngrijoraţi că nici britanicii, nici francezii nu furnizat rebeliunii echipamente care le-ar permite să progreseze. Blumenthal a mai subliniat că DGSE, serviciile secrete franceze, „cultivă „ contacte cu generalul Abdelfattah Younes, fost ofiţer în armata lui Gadhafi trecut de partea rebeliunii, preferându-l generalului Khalifa Haftar, considerat prea apropiat de americani. Younes a sfârşit asasinat în condiţii misterioase în iulie 2011, în timp ce Haftar este unul din personajele-cheie din actuala criză libiană.
Un dosar rămas „fierbinte”
Aceste mailuri au ajuns accidental în domeniul public prin intermediul anchetei asupra erorii lui Hillary Clinton de a continua să folosească e-mailul personal când conducea diplomaţia americană şi se adaugă dosarului acestui război din Libia care va reizbucni în viitoarele luni. Dezbaterea privind legitimitatea şi modalităţile acestui război riscă să reapară în timp ce se precizează riscul de noi acţiuni militare, în special franceze în Libia pentru blocarea avansării grupului Statul Islamic. Şi va reapare de asemenea dacă Nicolas Sarkozy este candidat la preşedinţia Republicii şi va fi inevitabil confruntat cu bilanţul preşedinţiei sale precedente, inclusiv acest război prea puţin ortodox cu consecinţe dezastruoase.
Autenticitatea notelor nu a putut fi verificată dar ele subliniază un context pus deja în evidenţă de presa internaţională. În plină Primăvară arabă, în 2011, Libia colonelului Gadhafi şi petrolul săi devena miza luptelor economice subterane majore. Potrivit unuia din aceste memorandumuri, datat 22 martie 201, ofiţeri ai DGSE, serviciile secrete franceze, au avut reuniuni secrete cu liderul Consiliului naţional de tranziţie libian (CNT), Mustafa Abdul Jalil. Consilierul lui Sarkozy, filosoful Bernard-Henri Levy l-a întâlnit la 4 martie şi i-a telefonat lui Sarkozy, care l-a invitat la Elysee şi la 10 matie a recunoascut CNT ca guvern oficial libian. Notele secrete dezvăluie că „ofiţerii DGSE au furnizat bani şi consilii pentru ajutarea formării CNT. Aceşti ofiţeri îi explicau lui Jalil că vorbesc la ordinele preşedintelui francez şi că acesta le promitea că, atunci când CNT va fi în funcţiune, Franţa îl va recunoaşte ca noul guvern al Libiei”.
Negocierea petrolului
Nota mai dezvăluie că ofiţerii DGSE nu acţiunau din altruism. „Ei se aşteptau ca noul guvern libian să favorizeze întreprinderile şi interesele naţionale franceze, în mod special cele legate de industria petrolieră”. Mustafa Abdul Jalil a acceptat oferta, scrie The Telegraph. Într-o notă din 5 mai 2011 apare că Franţa a organizat zboruri umanitare spre Benghazi începând din 13 aprilie 2011. În avioanele Airbus nu erau decât ajutoare şi personal umanitar, potrivit documentului, dar şi responsabili ai Total, societate petrolieră franceză majoră, ai Vinci şi EADS. Şi, potrivit unei note din septembrie 2011, Nicolas Sarkozy a cerut libienilor să rezerve 35% din industria lor petrolieră întreprinderilor franceze, mai ales Total.
Războiul economic din jurul Libiei nu se limitează la Franţa. Într-un mail al aceluiaşi Blumenthal, o notă lasă de înţeles că ofiţeri ai MI6, serviciile secrete britanice, păstrau canale de comunicaţie cu tabăra Gadhafi, în special ci fiul său Saif, pentru cazul în care eşua rebeliunea contra regimului de la Tripoli. Daily telegraph subliniază că Londra nu era singura care acţiona astfel, cotidianul dezvăluind că şi CIA păstra contacte cu regimul.
