„Am cheltuit deja o avere cu avocaţii şi nu înțeleg cum de nu vrea nici o instituţie a statului să vadă un fals atât de grosolan“, îşi începe povestea Gheorghe Adrian Dinescu. Este vorba despre un imobil din Bucureşti retrocedat unor teleormăneni de către fostul primar Adriean Videanu, în baza unui testament care nu există. Cazul scoate la iveală o încrengătură de relaţii subterane din Primăria Capitalei față de care fostul edil afirmă, surprinzător, că nu a avut cum să refuze să semneze documentele controversate.
Vieţi ruinate. Sute, mii. Acesta este efectul uneia din nenorocirile care a bântuit România postdecembristă, numit, plastic mafia imobiliară. Un balaur care a înghiţit terenuri, păduri, imobile, localităţi. Modul de acţiune al acestei structuri: tu îmi dai două mere, pe acte, iar eu îţi iau livada, cu ajutorul autorităților, prin contrafacerea acelor acte!
Epopeea imobiliară a familiei lui Gheorghe Adrian Dinescu a început în anii ’70, când a fost evacuată din casa în care locuia deoarece imobilul a fost dărâmat pentru sistematizarea ceauşistă a Bucureștiului. Au primit un apartament într-o clădire din strada Dr. Turnescu nr. 12, lângă Palatul Cotroceni. Pe această stradă, există trei imobile construite în perioada interbelică, cu 20 de apartamente, toate la numărul 12.
În 1996, locatarii au început demersurile pentru cumpărarea respectivelor locuinţe, în calitate de chiriaşi la stat. Li s-a confirmat oficial că nu există moştenitori, așa că au putut achiziționa apartamentele. La fel a făcut și familia Dinescu.
Abia în 2008, membrii unei alte familii, din Teleorman, notifică Primăria Capitalei, susținând că sunt moștenitorii imobilelor, şi cer restituirea celor trei clădiri de la adresa Dr. Turnescu nr. 12. Primarul general Adriean Videanu a acceptat restituirea în natură a imobilelor, mai puţin apartamentele care fuseseră deja achiziționate de cumpărătorii de bună credinţă. Pentru aceste apartamente a emis, însă, o dispoziţie de „măsuri reparatorii în echivalent“, adică bani, pentru cei ce revendicaseră clădirile.
Adriean Videanu argumenta deciziile prin faptul că „notificatorii au făcut dovada calităţii îndreptăţite în baza testamentului autentificat sub numărul 4027/1995, certificatul de moştenitor nr. 216/1979 şi certificatul de legatar nr. 47/2004, iar imobilul la data preluării abuzive a fost proprietatea numitei Mihăescu Ella, în baza actelor de vânzare nr. 8410/1923 şi 15796/1927“.
Totuși, în mod straniu, nici unul din documentele menţionate nu are legătură cu imobilele solicitate din strada Dr. Turnescu nr. 12.
În testament, o persoană din Teleorman face legatar universal pe altcineva din același județ, dar nu arată pe ce bunuri. În certificatul de moştenitor, o teleormăneancă lasă moştenire o casă în Roşiorii de Vede şi câteva carnete CEC. Iar în certificatul de legatar, un notar din Videle certifică faptul că nişte persoane moştenesc o casă în Roşiori şi una în Bucureşti, pe strada Mendeleev. Nu se face referire la imobilele din str. Dr. Turnescu nr.12.
„Nimeni nu vrea să vadă că este un caz penal“
Mai mult, în ceea ce priveşte fosta proprietară interbelică Ella Mihăilescu, nu se face nici o legătură între aceasta şi notificatori. Totuși, după ce obţin deciziile date de primarul Adriean Videanu, notificatorii dau în judecată toţi locatarii, inclusiv cumpărătorii de bună credinţă, care fuseseră exceptaţi de la restituirea în natură.
„Nu există nici o dovadă că cei cărora li s-au retrocedat imobile din Turnescu 12 ar avea vreo calitate în acest sens. Este invocat mereu un testament olograf al Ellei Mihăescu, document pe care nu l-a văzut nimeni. Fără acest document, aşa cum spune vicepreşedintele Uniunii Notarilor Publici (Vasile Varga – n.r.), nu există retrocedare legală. Vor să îmi ia locuinţa prin fals şi uz de fals! Şi nu vrea nimeni să vadă că acesta este un caz penal!“, a concluzionat Gheorghe Adrian Dinescu.
Anterior acestui caz controversat, aceiaşi „moştenitori“ au primit în 2001, la scurtă vreme de la apariţia Legii 10, de la primarul general de atunci, Traian Băsescu, un imobil cu subsol, parter şi două etaje în strada Mendeleev nr. 44, lângă Piaţa Amzei, în centrul Bucureștiului. Traian Băsescu a fost mai ferm decât Videanu: a dat blocul fără să se obosească să mai explice motivele pentru care a luat această decizie.
Gheorghe Adrian Dinescu – fost student al Ludmilei Loghinovskaia, soacra poetului Mircea Dinescu – afirmă acum că nedreptatea pe care o trăieşte este doar parte a raptului care a însoţit România postdecembristă.
Despre situația în care se află acum Gheorghe Adrian Dinescu, fostul primar general Adriean Videanu are o poziţie stranie. Pe de o parte, recunoaşte greşeala, dar afirmă, într-un răspuns remis redacției, că a semnat din obligaţie, adică nu a avut încotro.
“Vă rog să luaţi în considerare următoarele elemente cu privire la procedura de decizie în cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti pentru un astfel de caz:
– Pentru Legea 10, Primăria Municipiului Bucureşti a avut o comisie formată din aproximativ 15 persoane (expertiza juridică, cadastru, patrimoniu etc). Aceasta a fost condusă de un viceprimar, în calitate de preşedinte.
– Primarul General NU participă la lucrările acestei comisii. Primarul General, în virtutea atribuțiilor legale, investea cu autoritate prin semnare, o decizie a comisiei.
– În situația în care o lucrare nu avea toate semnăturile, Primarul General cerea explicații suplimentare, neputând invalida o decizie a comisiei.
– Dacă însă Primarul General nu semna, putea fi acuzat de abuz în serviciu.
Strict referitor la subiectul pe care-l menţionati, nu cunosc detaliile. Puteţi însă solicita Primăriei Municipiului Bucureşti, Direcţiei juridice, detalii suplimentare“, s-a apărat Adriean Videanu.
Reprezentantul legal al unora dintre dintre familiile afectate de „afacerile“ imobiliare ale Primăriei Capitalei ne-a explicat cum s-au făcut manevrele ca cele din dosarul lui Gheorghe Adrian Dinescu.
„Aceeaşi gaşcă a primit mai multe locuinţe în Bucureşti în baza unui testament olograf pe care nu l-a văzut nimeni, deoarece nu există. Acesta este menţionat într-o hotărâre judecătorească din 1977 care spune că o anume Ella Mihăescu răsplăteşte trei femei care o îngrijeau cu hainele şi mobila din casă. Nici vorbă despre vreun imobil. Mai mult, nu există dovada că Ellei Mihăescu
i-ar fi luat comuniştii imobilul din Turnescu în mod abuziv. Cazul este foarte grav. Există deja dosare penale pentru aceste afaceri imobiliare“, a explicat avocatul Marian Ureche.
„România liberă“ a solicitat un punct de vedere și din partea familiei care pretinde că este adevărata moștenitoare a imobilelor de pe strada Dr. Turnescu nr.12. Avocatul acesteia, care este și membru al familiei, nu a răspuns încercărilor noastre repetate de a obține o poziție față de cazul relatat.
Hocus-pocus: chitanţă CEC adusă din viitor
Lăcomia imobiliară este fără limite în ţara noastră. Un alt caz, am putea spune ilar, dacă nu ar fi trist, face obiectul unui dosar privind o garsonieră din zona Baicului. Aneta Morar a primit de la o bătrână pe care o îngrijea garsoniera în care locuia octagenara. După decesul acesteia, cineva a spart uşa locuinței şi s-a instalat în casă. Era un proprietar care în anii ’90 cumpărase de la aceeaşi bătrână aceeaşi garsonieră contra sumei de… 500 de dolari, cu amendamentul să o lase în locuinţă până la momentul decesului. Cel puţin aşa rezultă din actele acelei persoane.
În fine, păgubita face plângeri, deschide procese şi începe să cerceteze documentele. „Actul de vânzare al celor care au spart uşa garsonierei este datat 19 septembrie 1995. Actul este taxat prin chitanţa CEC nr. 0348582. Ghiciţi ce: chitanţa a fost emisă de CEC în data de 21 septembrie 1995, adică la două zile după ce s-a făcut referire la ea pe contractul notarial. E ca şi cum cineva s-ar fi dus în viitor, ar fi memorat numărul documentului din chitanţierul CEC şi s-ar fi întors în timp să îl pună pe actul de vânzare. Aşa ceva nu poate exista decât în cazul unui fals“, ne-a precizat Aneta Morar.
