2.3 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăGDPRDieta de detoxifiere a ficatului. Află ce alimente şi ceaiuri trebuie să...

Dieta de detoxifiere a ficatului. Află ce alimente şi ceaiuri trebuie să consumi

Detoxifierea ficatului ajută la eliminarea toxinelor din organism şi la întărirea sistemului imunitar, reducând astfel riscul îmbolnăvirilor şi conferind o stare de sănătate foarte bună.

Imunitatea scăzută, apariţia infecţiilor şi a alergiilor, hipertensiunea, uscarea pielii sau căderea părului sunt semne că ficatul este slăbit din cauza consumului excesiv de alcool, cafeină, medicamente, zahăr sau îndulcitori artificiali.

„Ficatul se luptă în fiecare zi cu metabolizarea lipidelor în exces, cu diverse E-uri alimentare, cu multiplele feluri de chimicale ascunse în semipreparate sau chiar în alimente proaspete, dar supertratate, dar şi cu substanţele toxice din organism, cum ar fi medicamente sau alcool”, a explicat dr. Carmen Nonn, medic specialist în medicină complementară.

Analizele pot fi înşelătoare

Practic, ficatul este o adevărată „uzină vie” care realizează în acelaşi timp sute de procese, având rol fundamental în detoxifierea organismului. Spre deosebire de alte organe, ficatul are o capacitate uimitoare de regenerare.

Cu toate acestea, leziunile repetate sau bolile cronice pot produce modificări ireversibile ce interferează cu funcţiile acestuia. De aceea, măcar o dată pe an ficatul are nevoie de o cură de detoxifiere.

„Chiar dacă analizele ies bine, iar ficatul pare a fi în regulă, nu trebuie să uităm că acesta se află în fiecare zi sub presiunea tuturor substanţelor chimice introduse în organism care afectează funcţiile hepatice. Aici este locul unde se filtrează substanţele ingerate, iau naştere imunoglobulinele cu rol în imunitate, se reglează sensibilitatea faţă de temperatură şi se secretă fierea, sau bila, care permite digestia grăsimilor”, a explicat dr. Carmen Nonn.

O săptămână fără prăjeli

Dieta de detoxifiere a ficatului presupune eliminarea mâncărurilor grase şi a prăjelilor din alimentaţie, creşterea consumului de alimente bogate în proteine şi acizi graşi Omega 3, evitarea alcoolului şi reducerea aportului de zahăr şi sare. Vizualizaţi galeria foto pentru a afla care sunt alimentele bune pentru sănătatea ficatului.

Dintr-o dietă de detoxifiere a ficatului nu trebuie să lipsească sub nici o formă sucul proaspăt de fructe sau legume şi consumul de apă şi ceai. Ceaiurile sau pulberile din plante medicinale protejează funcţiile hepatice de amenin­ţările cotidiene, oferind organismului mai multă energie. Dintre acestea, cele mai bune sunt cele care au în compoziţie armurariu, frunze de măslin sau rădăcina de păpădie.

Plantele pot fi de ajutor

Armurariul are un conţinut bogat în silimarină, aminoacizi, lipide şi acid fumaric, fiind indicat în tratamentul afecţiunilor inflamatorii ale ficatului, hepatitelor acute sau cronice, etilismului, cirozei hepatice şi în diverse intoxicaţii care afectează celula hepatică.

Frunzele de măslin au în compoziţie oleuropeină, unul dintre cei mai puternici antioxidanţi naturali ce împiedică depunerea colesterolului rău pe artere şi îmbătrânirea prematură a celulelor.

De asemenea, proprietăţile frunzelor de măslin au un efect important în împiedicarea procesului de oxidare a organismului, ajută şi stimulează digestia, reglând totodată şi tensiunea arterială.

Rădăcina de păpădie conţine taraxacină şi inulină, substanţe care ajută la eliminarea toxinelor din organism, la intensificarea tranzitului intestinal şi la creşterea tonusului întregului organism. Ceaiul de păpădie are rezultate remarcabile în detoxifierea organismului, mai ales în perioadele de schimbare a anotimpului.

România, pe primul loc în UE la decese din cauza bolilor de ficat

Hepatita cronică şi ciroza hepatică sunt printre cele mai cunoscute boli ale ficatului. Din păcate, România este lider absolut în Uniunea Europeană la numărul persoanelor care mor anual din cauza bolilor cronice de ficat, cu o rată a mortalităţii de 53 de persoane la suta de mii de locuitori. 

Aceste boli pot fi prevenite printr-un stil de viaţă echilibrat, care presupune adoptarea unei alimentaţii sănătoase, respectarea programului de odihnă, diminuarea stresului şi a supărărilor şi evitarea efortului fizic exagerat.

Alexandra Jeles
Alexandra Jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

Energia nucleară, soluția marilor companii pentru inteligența artificială

Alimentarea centrelor de date necesită cantități uriașe de electricitate, investiții pe măsură, dar și riscuri semnificative Creșterea explozivă a inteligenței artificiale (AI) determină giganții tehnologici...

România deschide ușa șoferilor non-UE: străini angajați pe Uber sau Bolt, din 2025

Germania a adoptat un model similar în primăvară, permițând susținerea examenului de calificare în 8 limbi, inclusiv română, ca răspuns la criza forței de...

Avertizare Salvamont: Risc ridicat de avalanșe în Munții Făgăraș și Bucegi

Riscul actual de avalanșă este însemnat și poate crește în următoarele zile, din cauza ninsorilor suplimentare prognozate Salvamont Brașov avertizează că, în această perioadă, riscul...
Ultima oră
Pe aceeași temă