2.1 C
București
duminică, 12 ianuarie 2025
AcasăSpecialUn nou caz de transfuzie greşită de sânge la un spital din...

Un nou caz de transfuzie greşită de sânge la un spital din Bucureşti

Un nou caz de transfuzie greşită de sânge a apărut, de data aceasta, la Spitalul CF2 din Bucureşti. Este vorba de o femeie, care va fi transferată în curând la Spitalul Universitar, susţin surse din Ministerul Sănătăţii, care au precizat că starea femeiii este "destul de gravă".

Inspecţia Sanitară efectuează un control la Spitalul Clinic CF 2 din Bucureşti, au declarat pentru Agerpres surse medicale. Inspectorii s-au deplasat la această unitate medicală pentru a verifica circumstanţele în care a fost făcută o transfuzie greşită de sânge unui pacient. 

Acesta este al doilea caz raportat în sistemul medical în ultimele luni, aminteşte şi Mediafax. O femeie a murit la Spitalul de Arşi după o transfuzie sangvină greşită, iar o anchetă a autorităţilor a descoperit că unitatea de transfuzii a spitalului funcţiona de peste un an de zile fără autorizare de funcţionare.

 

 

Elena Marinescu
Elena Marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Criza energetică din Transnistria: între strategia Kremlinului și oportunitățile geopolitice pentru Ucraina

Centralele termice sunt aproape de colaps, iar penele de curent sunt tot mai frecvente, ajungând până la opt ore pe zi Editorialistul Serghii Sydorenko scrie...

Diana Șoșoacă a fost prezentă la ceremonia de învestire a președintelui venezuelean Nicolás Maduro

Diana Șoșoacă, liderul partidului SOS România, a călătorit în Venezuela, unde a participat la ceremonia de învestire a președintelui Nicolás Maduro, în ciuda controverselor...

România interzice subvențiile pentru centralele de apartament pe gaze

Aceste subvenții includ granturi, împrumuturi pentru eficiență energetică, facilități fiscale și alte scheme de finanțare Autoritățile române au pregătit, cu întârziere, un proiect de ordonanță...
Ultima oră
Pe aceeași temă