Deşi România se situează sub media est-europeană în privinţa obezităţii, incidenţa bolii a crescut cu 14%, comparativ cu perioada anilor ’90. Pe lângă diete personalizate recomandate de nutriţionişti, mulţi români apelează la măsura radicală de a scăpa de grăsimea în exces, fie că este vorba de operaţii de micşorare a stomacului sau de montare a unui inel gastric. Specialiştii spun că, după intervenţia chirurgicală, este nevoie de o remodelare corporală post-bariatrică, un concept explicat pe larg pentru „România liberă“ de preşedintele Societăţii Române de Chirurgie Estetică, dr. Carmen Giuglea, medic primar chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă în cadrul Spitalului „Sf. Ioan“.
Medicul spune că este vorba de o chirurgie relativ nouă, care s-a dezvoltat în corelaţie directă cu creşterea incidenţei obezităţii în lume: „Fără îndoială, există ţări unde obiceiurile alimentare şi sedentarismul predispun la supraponderabilitate şi la obezitate, iar creşterea numărului de persoane care se confruntă cu aceste probleme au impus găsirea unor soluţii. Obezii ajung să-şi dorească să slabească nu neapărat din cauza disconfortului fizic cu care se obişnuiesc treptat, cât mai ales din cauza asocierii cu această boală a unor comorbidităţi care îi sperie, deoarece înţeleg că ajung să le pună viaţa în pericol. Vorbim de boli cardiace, HTA, diabet zaharat, disfuncţii respiratorii etc. Acestea sunt cele care de cele mai multe ori îl motivează pe pacientul obez să ia o atitudine pentru ameliorarea greutăţii.“
Dr. Carmen Giuglea argumentează prin faptul că „dietele restrictive arareori dau rezultate, mai ales din cauză că impun un efort de voinţă uriaş, pe care foarte puţine persoane sunt capabile să-l susţină. De aceea, rezolvarea cu adevărat eficientă rămâne cea chirurgicală, prin diferite tehnici chirurgicale restrictive (micşorarea stomacului), malabsorbtive (scad suprafaţa funcţională a intestinului prin shuntare sau rezecţie) sau mixte. Aceste intervenţii au indicaţii relativ specifice, fiecare are avantaje şi dezavantaje faţă de celelalte şi evident riscuri, putând surveni complicaţii. Totuşi, rata acestora este mică comparativ cu imensul beneficiu pe care-l asigură“.
Corecţie corporală individualizată
Dr. Carmen Giuglea susţine că, după ce pacientul a scăzut în greutate atât cât era necesar, urmează „perioada de stabilizare a greutăţii şi de echilibrare a carenţelor nutriţionale inerente care apar postintervenţie bariatrică și care ar trebui să fie de minim 6 luni. După aceea poate începe corecţia corporală, necesară mai ales la persoanele tinere care au slăbit foarte mult (50–100 kg)“.
Medicul precizează că evaluarea zonelor care au nevoie de ajustări se face de către chirurgul plastician, dar decizia şi planul de tratament presupune un consens cu dorinţele şi nevoile pacientului, care trebuie informat corect despre cicatricile pe care le va avea, despre evoluţia uneori imprevizibilă a acestora, independentă de calitatea actului chirurgical.
Cel mai frecvent, zonele care au nevoie de corecţie sunt zona etajului mijlociu al corpului (abdomen, coapse, fese), apoi sânii şi brațele. Intervenţiile sunt adresate atât bărbaţilor, cât şi femeilor.
Având în vedere modificările multiple ce au loc la nivel corporal ca efect al slăbirii masive în greutate, mai multe zone au nevoie de corecţie în general, iar intervenţiile trebuie grupate în aşa fel încât să se poată obţine un efect maxim cu minimum de etape (1-2) şi cu perioade de recuperare cât mai scurte.
Efectele acestor intervenţii îmbunătăţesc nu numai aspectul fizic şi viaţa sexuală, dar şi psihicul pacienţilor, care devin mult mai încrezători în propria persoană, crescându-le substanţial calitatea vieţii. Mărturiile acestora după vindecare şi reintegrare socială susţin eforturile specialiştilor.
Un astfel de exemplu este cazul unei paciente care mărturiseşte pentru „România liberă“ că, după o serie de diete nereuşite, a slăbit şi s-a îngrăşat în decurs de câţiva ani, ajungând la obezitate de gradul III, cu o greutate de 100 kg la o înălţime de 1,60 cm. Din cauza obezităţii au apărut diverse afecţiuni asociate precum: ateromatoză carotidiană, colesterol mare, hernie de disc cervicală, însă după ce a slăbit a redus cu 80% tratamentul medicamentos. Doiniţa Gheorghiu povesteşte că, după diete personalizate, aqua gym, sală, diverse tratamente de remodelare corporală nu a obţinut rezultatul dorit, aşa că a decis să-şi micşoreze stomacul. După intervenţie, în decurs de opt luni a slăbit aproape 50 de kg, obţinând greutatea dorită. Dar calvarul ei nu a luat sfârşit, fiind complexată din cauza excesului de piele din zona abdomenului, care îi dădea o înfăţişare mai inestetică decât grăsimea în exces. Astfel a apelat la abdominoplastie circulară, fiind acum satisfăcută de noul ei aspect.
Echipă multidisciplinară pentru intervenţie
Într-o lume ideală, pacientul care se hotărăşte să pornească pe calea rezolvării obezităţii de care suferă ar trebui să fie preluat de o echipă complexă formată din chirurg generalist care să-l opereze de stomac, de un nutriţionist care să-l consilieze pe parcursul perioadei de slăbire care urmează (mai ales datorită faptului că postoperator se pot produce dezechilibre malabsorbtive care trebuie compensate cu atenţie de un specialist), de un chirurg plastician care să-i explice care pot fi consecinţele unei slăbiri masive în greutate asupra aspectului corpului şi care sunt soluţiile corectoare, şi de un psiholog care să-l sprijine în toată această perioadă de frustrări, îndoieli şi nesiguranţe. Din păcate, acest lucru nu se întâmplă de cele mai multe ori decât în ţările civilizate şi dezvoltate din punct de vedere economic, unde ori sistemul de sănătate de stat decontează cheltuielile pentru tot acest tratament complex, sau pacienţii îşi permit să şi-l plătească în privat dacă aleg această opţiune.
Dr. Carmen Giuglea spune că „este important ca pacientul să se adreseze unui chirurg plastician cu experienţă, pentru că efectuarea desenului preoperator decide plasarea viitoarelor cicatrici şi aprecierea cât mai exactă a surplusului de piele care trebuie îndepărtat; de asemenea, foarte importantă este echipa operatorie, pentru că numai o echipă bine rodată poate asigura timpul optim al intervenţiei. În general vorbim de intervenţii lungi ca timp de desfăşurare, de 3-5 ore pentru o muncă în echipă. Cu cât se prelungeşte acest timp, cu atât cresc atât riscul operator, cât şi perioada de recuperare“.
Consilierea psihologică nu este un moft
În plus, psihoterapeutul trebuie să fie un pion important pe această tablă de şah, pentru că el trebuie să gestioneze atât problemele emoţionale care au dus, într-o oarecare măsură, la obezitate, cât şi pe acelea care se pot adăuga odată cu nemulţumirea suplimentară care apare din cauza aspectului inestetic al corpului, care a slăbit foarte mult.
Îndrumarea şi susţinerea pe care o poate oferi un psiholog de-a lungul întregului drum pot fi esenţiale pentru un pacient obez care a slăbit mult, care nu mai are boli asociate, deci este mai sănătos, şi care are un corp reconstruit care-i permite o viaţă normală. Împreună cu nutriţionistul, el constituie partea medicală a procesului, cea care echilibrează metabolic şi emoţional pacientul.
Psihologul Cristina Fedorovici declară pentru „România liberă“ că, de regulă, pacientul obez apelează la chirurgia bariatrică atunci când este deja epuizat, fizic şi psihic, de mult prea multele încercări eşuate de a slăbi, în condiţiile în care statisticile sunt alarmante: doar 2% din persoanele obeze reuşesc să slăbească şi să-şi menţină greutatea pentru minimum 3 ani.
„Pacienţii cu obezitate acumulează o serie de traume psihice în viaţa de zi cu zi, traume care-i afectează emoţional în plus. Restricţiile vestimentare, incapacitatea de a practica anumite activităţi, ridicolul, teama de a fi observaţi de aproape sunt doar câteva dintre acestea. Şi de aici până la apariţia depresiei, a anxietăţii şi a fobiilor nu mai este decât un pas“, avertizează specialistul.
Excesul ponderal şi stima de sine nu merg mână în mână. Ele merg în direcţii opuse: cu cât excesul ponderal devine mai mare, cu atât stima de sine scade. „Dar ce facem după ce scăpăm rapid de excesul ponderal, în sfârşit, şi ne trezim cu un alt exces, de data aceasta de piele? Atunci când ai fost o viaţă obez şi slăbeşti 50-100 de kg, excesul de piele poate fi major. Uneori, din cauza acestui exces, nu poţi beneficia de o viaţă activă, aşa cum ai visat. Cunosc un pacient care şi-a scos şorţul abdominal, şorț care cântarea 13 kg şi care-i atârna până la genunchi, împiedicându-l să meargă, să joace tenis, să meargă la schi, să urce pe munte, pacientul fiind fost sportiv de performanţă. Viaţa lui după operaţia bariatrică şi slăbirea majoră ar fi fost aproape la fel de sedentară dacă n-ar fi apelat şi la chirurgia reconstructivă“ – explică psihologul Cristina Fedorovici.
În cazul femeilor, stima de sine şi percepţia că sunt frumoase şi acceptate social ca fiind normale sunt într-o legătură şi mai strânsă, aproape simbiotică. Inclusiv viaţa intimă are de suferit.
În consecinţă, relaţia de cuplu este pusă în pericol. Uneori, în urma operaţiei bariatrice, se ajunge la divorţ. Pentru că transformările la nivel fizic şi psihic sunt majore, viaţa pacientului bariatric este ca într-un malaxor care atrage după sine toate relaţiile acelui pacient.
Proceduri
Ce este chirurgia bariatrică
Tehnicile operatorii care se adresează obezității sunt grupate sub denumirea de operații bariatrice și aparțin chirurgiei generale, fiind realizate sub anestezie generală.
Prin chirurgia bariatrică se urmărește o scădere în greutate de durată, cu ameliorarea stării de sănătate, diminuarea sau dispariția comorbidităților, creșterea calității vieții.
Obezitatea nu este singura afecţiune tratată de chirurgia bariatrică
Pacienţii supraponderali care suferă de sindromul metabolic (au hipertensiune arterială, diabet zaharat de tip 2, dislipidemie, steatoză hepatică, și o circumferinţă a taliei de peste 88 cm la femei, respectiv 102 cm la bărbaţi) pot beneficia de chirurgia bariatrică. Este vorba despre chirurgie metabolică, o clasă de operaţii ce combate mai mult decât kilogramele în exces şi este una dintre modalităţile cele mai frecvente de tratare până la remisie a diabetului zaharat de tip 2.
