Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, a declarat joi că aproximativ 1.400.000 lei s-au cheltuit în acest an din Programul de reconstrucție mamară, pentru care au fost alocați peste 2.500.000 de lei și care vizează 800 de paciente, informează Agerpres.
"A pornit anul acesta Programul de reconstrucție mamară în cadrul Programului de oncologie pentru un număr de aproximativ 800 de paciente, pornind de la un cost mediu undeva peste 3.000 de lei. Sigur că nu este fix prețul, ține foarte mult de condițiile locale și se desfășoară în câteva centre universitare. Până la acest moment, banii s-au consumat cam jumătate. Au fost alocați peste 2.500.000 lei, s-au consumat cam un 1.400.000 lei. Bani sunt. (…) Insist pentru lucrul în echipă, care poate să îi aducă pacientei cea mai bună rezolvare și sigur că pe un cost acceptabil", a declarat Vasile Ciurchea la lansarea unei campanii privind cancerul la sân.
El a subliniat că reconstrucția mamară este extrem de importantă în primul rând pentru psihicul pacientelor.
"Costurile sunt mai mari sau mai mici în funcție de condițiile locale și de momentul alegerii intervenției și sunt foarte mult date de lucrul în echipă — plasticianul cu oncologul — Este foarte important să discute înainte de intervenția chirurgicală ca după operație să se poată face ceea ce este mai bine pentru pacientă", a explicat Ciurchea.
Președintele CNAS a spus că sunt peste 108.000 pacienți în evidența casei pe oncologie.
"De la începutul anului și până acum, la nivelul CNAS au fost aprobate peste 3.000 de dosare iar numărul total de pacienți aflați în evidența casei pe oncologie sunt peste 108.000, ceea ce nu este puțin nici ca număr, nici ca efort bugetar", a precizat Vasile Ciurchea.
Potrivit lui, Programul de oncologie funcționează "normal".
"Nu sunt probleme, în sensul că nu mai există dosare pe lista de așteptare, avem doar dosarele din luna în aceasta, luna aceasta însemnând de la ultima comisie până la viitoarea comisie, ceea ce înseamnă că la momentul actual 200 și puțin peste. În comisia trecută au fost peste 2.500 de dosare, între care aproximativ jumătate erau pentru continuarea tratamentului și jumătate pentru inițiere. Au fost și dosare care nu s-au aprobat, dar nu din vina Casei sau că nu ar fi fost bani, ci pentru că acele dosare nu erau în regulă, nu erau completate după toate normele", a explicat șeful CNAS.
În privința accesului la moleculele noi, Ciurchea a punctat că și această problemă este pe cale "să se rezolve în timp foarte scurt, probabil într-o săptămână sau 10 zile".
"Probabil că toată lumea își dorește să intre toate moleculele care apar și cum apar, dar acest lucru nu este întotdeauna posibil, pentru că ele trebuie evaluate, pentru că trebuie să ne uităm ce se întâmplă în alte țări și, nu în ultimul rând, trebuie să facem o corelație între bugetul pe care îl avem și ceea ce ne dorim", a completat președintele CNAS.
Șeful CNAS a participat joi la lansarea campaniei naționale anuale de informare despre cancerul de sân "Nu am făcut destul", care își propune să convingă femeile cât de importante sunt vizitele regulate la medic, ce permit diagnosticarea precoce a bolii.
O componentă importantă a campaniei din 2014 este o caravană care se va desfășura la sate în lunile octombrie și noiembrie.
În cadrul acestei caravane, femeile din mediul rural pot beneficia de examinarea clinică gratuită a sânilor.
Caravana va fi realizată cu sprijinul unor medici rezidenți și studenți la medicină în ani terminali — voluntari în proiectul "Împreună pentru Sănătatea Rurală".
Caravana va începe în județul Argeș și va avea următorul program: 18-19 octombrie — Argeș (Retevoiești, Davidești, Vulturești, Domnești, Cosești), 25-26 octombrie — Galați (Corod) și Argeș (Micești, Ștefănești), 22-23 noiembrie — Ialomița (Ciulnița, Bucu) și Teleorman (Dobrotești).