-1.6 C
București
miercuri, 15 ianuarie 2025
AcasăSpecialMaşinile de salvare trag pe dreapta. Angajaţii de la Ambulanţă ies în...

Maşinile de salvare trag pe dreapta. Angajaţii de la Ambulanţă ies în stradă

Conducerea Federaţiei Naţionale Sindicale AMBULANŢA din România anunţă organizarea unui amplu miting la nivel national pentru sensibilizarea Guvernului României în legătură cu problemele din sistemul medical.

Acţiunea de protest se va desfăşura pe 28 septembrie a.c., de la ora 11.00 până la ora 12.00, în toate sediile centrale ale serviciilor publice de ambulanţă din România, cu participarea angajaţilor, fără afectarea capacităţii de intervenţie în asistenţa medicală de urgenţă, se menţionează într-un comunicat de presă.

Sindicaliştii reclamă scăderea veniturilor lunare a personalului din sistemul sanitar, respectiv din serviciile de ambulanţă începând cu 1 ianuarie 2018 în urma aplicării Regulamentului de sporuri conform proiectului elaborat de Ministerul Sănătăţii în baza prevederilor Legii 153/2017. Conducerea Federaţiei vrea să fie invitată la discuţii pe această temă şi să primească un răspuns favorabil până în data de 4 octombrie a.c., de la premierul României sau de la ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale la adresele şi propunerilor înaintate de sindicalişti, care speră totuşi că reprezentanţii statului vor găsi soluţii pe cale paşnică de rezolvare favorabilă.

Preşedintele Federaţiei, Gheorghe Chiş, a declarat pentru România Liberă că, în caz contrar, peste 8.000 de angajaţi din sistemul de urgenţă sunt pregătiţi să se solidarizeze cu acţiunile de protest organizate şi de celelalte organizaţii sindicale din sistemul sanitar. “Având în vedere specificul de lucru în condiţii deosebite la urgenţă pentru angajaţii de la ambulanţă, în munca de teren, noi nu putem accepta să se taie acele sporuri pentru care am luptat, ceea ce a dus la o atracţie a personalului către acest sector. În situaţia în care pierdem aceste sporuri, angajaţii vor migra către spitale” – argumentează Chiş, care aminteşte şi de blocajul interministerial legat de achiziţia de ambulanţe, în condiţiile în care de doi ani de zile parcul auto are un grad mare de uzură, punând în pericol vieţile pacienţilor şi ale lucrătorilor de pe maşinile de salvare.

Proteste în tot sistemul sanitar

Şi alte organizaţii sindicale ale angajaţilor din Sănătate anunţă organizarea unor acţiuni de protest, care ar putea culmina cu declanşarea grevei generale. Astfel, Federațiile sindicale Solidaritatea Sanitară, Sanitas şi Hipocrat vor picha instituţiiler publice şi vor face mitinguri dacă nu vor fi soluţionate solicitările privind rezolvarea inechităţilor salariale, precum şi a condiţiilor de lucru pentru angajaţii din sănătate.

Concret, principalele revendicări ale sindicaliștilor vizează eliminarea plafonului de 30% pentru acordarea sporurilor specifice care, dacă va fi aplicat, va duce la scăderea veniturilor actuale ale angajaților; acordarea sporurilor pentru condițiile de muncă întregului personal din sănătate și asistență socială, inclusiv personalului tehnic și administrativ; aplicarea integrală a creșterilor salariale pentru toți angajații din sănătate și asistență socială, începând cu 1 martie 2018; renunțarea la transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, câtă vreme aceasta se traduce, în sectorul public, prin anularea creșterii salariale de 25% prevăzută în lege şi acordarea tichetelor de masă pe tot parcursul anului 2018.

 

Elena Marinescu
Elena Marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Biden a scos Cuba de pe lista neagră a statelor care susțin terorismul

Președintele american în exercițiu Joe Biden a decis să retragă Cuba de pe lista neagră a statelor care susțin terorismul pentru a 'încuraja' discuțiile...

Armenia și SUA au semnat acordul privind parteneriatul strategic

Armenia și Statele Unite au semnat un acord privind parteneriatul strategic, cu prilejul unei întrevederi, la Washington, între secretarul de stat al SUA Antony...

Liderul separatiștilor transnistreni, Vadim Krasnoselski, a ajuns la Moscova pentru a soluționa criza energetică

Liderul separatiştilor transnistreni, Vadim Krasnoselski, se află marţi la Moscova pentru a încerca să soluţioneze criza energetică ce afectează Transnistria după ce Ucraina a...
Ultima oră
Pe aceeași temă