Producătorii şi distribuitorii de medicamente, asociaţiile de pacienţi, sindicatele şi organizaţiile profesionale ale cadrelor medicale critică decizia ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, de a nu retrage proiectul de lege prin care preţurile la medicamente ar putea să scadă cu 35%.
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a dat asigurări că pacienţii vor avea acces la toate medicamentele, inclusiv la cele inovative, iar lista de compensate rămâne deschisă pentru orice produs nou autorizat de Agenţia Naţională a Medicamentului inclusiv după ce acestea vor fi ieftinite prin lege.
De cealaltă parte, producătorii de medicamente îi atrag însă atenţia ministrului că scăderea preţurilor cu 35% va duce la reducerea accesului la peste 150 de produse şi dispariţia de pe piaţă a altor câteva zeci. Totodată, reprezentanții Federației Sindicale Hipocrat și ai Alianței Medicilor pentru Modernizarea Sistemului Medical susţin că politica de preț trebuie stabilită abia după ce vor exista discuții aprofundate cu toate părțile implicate.
Acces restrâns la tratamente
“Fără un impact analizat riguros, riscăm să punem în pericol sănătatea oamenilor, ceea ce nu cred că își dorește cineva. Înainte de a stabili un preț mai mic, trebuie să vedem dacă vom mai avea ce să cumpărăm cu banii respectivi. Există voci care atrag atenția cu privire la riscul dispariției medicamentelor de pe piață și o accentuare a fenomenului de export paralel. Cât sunt ele de justificate și cum pot fi prevenite astfel de situații, acestea sunt răspunsurile pe care le așteptăm de la Ministerul Sănătății”, avertizează președintele Federației Sindicale Hipocrat din România, Ion Cotojman.
La rândul său, președintele Alianței Medicilor pentru Modernizarea Sistemului Medical, dr. Bogdan Tănase, atrage atenţia că ţara noastră trece printr-o criză cronică în ceea ce privește accesul populației la medicamente și vaccinuri. “Deși ca lozincă sună foarte bine, politica «medicamente ieftine pentru români» și-a dovedit în decursul anilor falimentul, ea fiind în aplicare de cel puțin doi ani, iar efectele directe și imediate nefiind altele decât dezvoltarea exportului paralel și înrăutățirea crizei medicamentelor. Considerăm că măsuri cum ar fi negocierea reală a prețului, cuplată cu acte normative clare care să limiteze exportul paralel, ar fi singurele care pot ameliora această criză”, a precizat acesta.
Mai mult, Radu Gănescu, preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afec-ţiuni Cronice din România (COPAC), a susținut că nu este de acord cu scăderea preţului la medicamentele inovative cu 35%. Atât timp cât nu există regulamente clare, orice scădere poate duce la dispariţia de pe piaţă a medicamentelor. Orice produs cu preţ mic va dispărea de pe piaţă. Oricum avem cel mai mic preţ din Europa, iar calcularea noilor preţuri ar trebui să pornească de la preţul mediu”, a declarat Radu Gănescu.
Ce spun producătorii de medicamente
Directorul executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), Dan Zaharescu, a spus că scăderea preţurilor la medicamente cu 35% afectează întregul lanţ, de la producător, distribuitor, farmacii şi mai ales pacienţii, prin scăderea accesului la peste 150 de produse şi dispariţia de pe piaţă a altor câteva zeci de medicamente.
Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) îşi afirmă disponibilitatea de a colabora cu Ministerul Sănătăţii pentru asigurarea de alternative generice la medicamentele ieşite de sub brevet (off-patent) care ar putea dispărea de pe piaţă în urma alinierii preţurilor. “Credem că este important ca pacienţii să nu sufere în momentul în care medicamentele ieşite de sub brevet îşi aliniază preţul în raport cu preţul de referin-ţă al medicamentului generic, conform recomandării Consiliului Concurenţei. Înţelegem că este o situaţie specială pentru circa 100 de medicamente, care ar putea fi retrase de pe piaţă, iar companiile membre APMGR se angajează să colaboreze cu autorităţile pentru a găsi imediat alternative la ce este nevoie”, a declarat Laurenţiu Mihai, directorul APMGR. În acelaşi timp, Asociaţia repetă apelul către autorităţi de a -regândi în totalitate atât politica de preţ a medicamentului, cât mai ales povara fiscală a taxei clawback, care riscă să afecteze grav accesul populaţiei la tratamente cu preţ accesibil.
Tot mai puţine medicamente pe piaţă
Peste 2.000 de medicamente generice au dispărut de pe piaţă în ultimii ani, fiind înlocuite cu alternative mult mai scumpe, conform calculelor APMGR. Asociaţia reaminteşte că singura soluţie care ar putea aduce lucrurile în normalitate este implementarea imediată a unui calcul diferenţiat al taxei clawback pentru medicamentele generice, bazat pe introducerea unei proporţii de maximum 65% în calculul variabilei „p“ din formula clawback, corelând astfel sarcina fiscală cu politica de preţuri în domeniul medicamentelor.
În vara anului trecut, fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a decis amânarea aplicării Ordinului 75/2009 privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman, care obligă producătorii de medicamente să actualizeze anual prețul produselor vândute în România, în funcție de prețurile din alte 12 state ale Uniunii Europene la care se raportează România. În prezent, catalogul de preţuri ale medicamentelor eliberate cu prescripţie medicală în România (CANAMED) cuprinde 5.430 de medicamente. Săptămâna trecută, Guvernul a aprobat o hotărâre prin care 13 noi denumiri comune internaţionale (DCI) intră pe listele medicamentelor compensate şi gratuite de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, în sistemul public de sănătate.