7.7 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSpecialVIDEO Guvernul a aprobat militarizarea Institutului Cantacuzino

VIDEO Guvernul a aprobat militarizarea Institutului Cantacuzino

UPDATE 15,10: Guvernul a aprobat trecerea Institutului Cantacuzino în subordinea Ministerului Apărării, invocând necesitatea de protejare a României în fața amenințărilor "războiului hibrid".


În ședința de joi, Guvernul Tudose ar putea aproba militarizarea Institutului Cantacuzino, prin trecerea lui în subordinea Ministerului Apărării.

Ședința Executivului a început la ora 13.

Documentul referitor la Institutul Cantacuzino, aflat pe ordinea de zi, este un proiect de Ordonanță de Urgență "privind stabilirea unor măsuri în domeniul cercetării-dezvoltării-inovării şi producerii de mijloace imunoprofilactice, terapeutice şi antidoturi, în vederea asigurării protecţiei intereselor esenţiale ale siguranţei stării de sănătate a populaţiei".

După trecerea în subordinea MApN, unitatea transferată între cele două ministere se va numi Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.

Conform proiectului Ordonanței, Institutul va avea atât angajați militari cât și civili, iar aceștia din urmă vor primi și drepturile cuvenite personalului civil din MApN.

Acum o lună, premierul Tudose anunțase pe Facebook intenția de a trece Institutul sub controlul Ministerului Apărării Naționale.

"Institutul Cantacuzino are un rol strategic naţional şi regional în asigurarea independenței României în domeniul producției de vaccinuri. Tocmai de aceea, revitalizarea şi dezvoltarea activităţii institutului este un obiectiv asumat al Guvernului. Institutul Cantacuzino trebuie să redevină funcțional, iar pentru a ne asigura că acest lucru se va întâmpla, am decis ca acesta să fie preluat de către Ministerul Apărării Naționale și transformat în unitate militară cu conducere militară. Am sentimentul și speranța că o mână forte, alături de un proiect bine stabilit, vor îndeplini această misiune de importanță națională, iar eu personal voi urmări îndeaproape întregul proces. Institutul reprezintă un brand românesc, cu o istorie de aproape un secol și cu multe performanțe atinse, motive pentru care trebuie să ducem mai departe această moștenire", susținea premierul Tudose.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Koeman: Olanda trebuie să fie mai calmă cu mingea în amicalul împotriva Germaniei

„ Olanda trebuie să fie mai calmă cu mingea în amicalul împotriva Germaniei, altfel va avea parte de o seară grea la Frankfurt”, și-a...

Rusia susține că le oferă avocați din oficiu celor patru autori ai atacului terorist

Autoritățile Rusiei susțin că le oferă avocați din oficiu, plătiți de stat, celor patru arestați care sunt acuzați că au comis atacul terorist din...

Războiul din Ucraina intră într-o nouă etapă: Operațiunea “Explozia brândușei”

Știrea zilei de ieri: "Rusia bombardează masiv Kievul" nu a luat pe surprindere oamenii cerebrali. Era de așteptat. Putem vorbi despre Crocus, noul Casus...
Ultima oră
Pe aceeași temă