Fostul ministru al Sănătăţii Nicolae Băniciou (PSD) a declarat, vineri, că barocamera de la Spitalul de Urgenţă Floreasca a fost cumpărată cu un an înainte ca el să vină la conducerea Ministerului Sănătății, potrivit News.ro.
Astfel, el susține că respectiva barocameră a fost achiziționată în 2013, în timp ce mandatul său la conducerea Ministerului Sănătății a început în 2014. Mai mult, Nicolae Bănicioiu a explicat că doar a participat la inaugurările la care a fost invitat.
În urmă cu două săptămâni, ministrul Sănătății Vlad Voiculescu a arătat că, din banii Ministerului Sănătății, în mandatul lui Bănicioiu, secția de mari arși de la spitalul Floreasca a achiziționat o cameră barometrică utilizabilă doar pentru tratamente anti-îmbătrânire. Ziariștii care au încercat să-l contacteze pe Bănicioiu au intrat pe un robot unde se auzea piesa Live my Life, cântată de Far Eastern Movement ft. Justin Bieber.
Potrivit news.ro, barocamera pe care a fost cheltuită suma de 3,4 milioane de lei nu poate fi folosită pentru tratarea arsurilor. „Barocamera este în momentul de faţă într-un proces de reamplasare. Aceasta nu va fi folosită doar în tratarea arşilor, ci poate fi utilizată şi pentru o multitudine de alte patologii”, a declarant Adrian Frunză, şeful Secţiei de arşi a Spitalului Floreasca.
CITEȘTE ȘI: #Colectiv 1 AN. Bănicioiu „aniversează” la plajă în Cuba. PSD îi mai dă un mandat de deputat
Vlad Voiculescu a precizat că, de fapt, barocamera de la Secția de Arsuri Grave de la Floreasca a fost concepută pentru tratamente antiageing sau pentru tonifierea pielii și în niciun caz pentru tratarea arsurilor grave, scopul pentru care a fost de fapt cumpărată. Barocamera a fost livrată la sfârșitul lunii decembrie 2013 și achitată după zece zile.
În urma verificărilor efectuate de către Corpul de Control al ministrului Vlad Voiculescu, în luna iunie, s-a descoperit faptul că unitatea medicală Floreasca nu era încă pe deplin funcţională. Astfel, comisia de control a constatat că personalul medical angajat nu era prezent în totalitate în interiorul Unităţii de îngrijire a arşilor gravi, unii dintre aceştia fiind angajaţi în activitatea altor secţii (chirurgie plastică, ATI), scrie Mediafax.
Furnizor este firma Gemedica SRL, despre care presa a relatat că este deţinută de un apropiat al lui Sorin Oprescu, Cătălin Galea, aceştia având împreună Clinica Medicală „Academica”.
Barocamera a fost furnizată în 3 decembrie 2013 şi a fost achitată în 13 decembrie, raportul Corpului de control menţionând că aparent sunt respectate prevederile legale conform cărora plata trebuie făcută în baza unor documente, dar acestea sunt de fapt nereale, „barocamera nefiind pusă în funcţiune de furnizor” şi că, în consecinţă, aceasta nu trebuia achitată. În 24 mai, Guvernul a anunţat sesizarea Parchetului Judecătoriei Sectorului 1 pentru întocmirea nereală a procesului-verbal de punere în funcţiune a barocamerei de la Unitatea de Arşi a Spitalului Floreasca şi pentru plata contravalorii acesteia către furnizorul SC Gemedica SRL, precizând că verificările Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii confirmă că Secţia de Arşi de la Floreasca nu este încă pe deplin funcţională.
În 27 mai, procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 1 au dispus începerea urmăririi penale in rem – faţă de faptă – în cazul Secţiei de Arşi de la Floreasca. În urma informaţiilor contradictorii furnizate de conducerea Spitalului de Urgenţă Florească în şase luni şi la solicitarea Corpului de Control al premierului, Corpul de control al ministrului Sănătăţii a făcut un control în Unitatea de Arşi, în perioada 26-29 aprilie.
„Concluziile acestui control sunt că Unitatea de îngrijire a arşilor gravi de la Spitalul Clinic de Urgenţă (Floreasca) nu este încă funcţională, în ciuda celor declarate de conducerile anterioare ale spitalului şi a inaugurărilor oficiale din ultimele luni”, preciza Guvernul.