În fiecare an, în România, sunt în jur de 150.000 de pacienţi cu boli în faze terminale, adulţi şi copii. În asemenea situaţii, nu doar bolnavii sunt afectaţi, ci şi familiile lor, prietenii şi personalul care îi îngrijeşte, fie în spitale, fie la domiciliu.
Ce se poate face pentru oamenii bolnavi cărora li s-a spus că din punct de vedere al tratării ori al ameliorării simptomelor nu se mai poate face nimic? După șase luni de efort susținut, echipa Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT) oferă un răspuns concret la această întrebare. Patru psihologi ISTT au elaborat și au finalizat prima -curriculă de consiliere psihologică în îngrijiri paliative din România. Acest proiect, concretizat într-un adevărat manual de specialitate, a fost realizat în colaborare cu Fundația „Bucuria ajutorului“ și cu Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie“ din București și se adresează tuturor persoanelor implicate în susținerea pacienților cu boli în faze terminale: rude și apropiați, psihologi, manageri, doctori, asistente medicale, asistenți sociali, preoți, voluntari.
Boala terminală, o traumă psihică severă
Cursul organizat pentru prima dată în România este un ghid pentru o mai bună înțelegere a situației în care se află bolnavii în fază terminală, dar și pentru o clarificare a trăirilor pe care le experimentează persoanele din jurul acestora. „Partea aplicativă a acestui curs pe care îl vom oferi se referă la maniera de relaționare eficientă cu un bolnav aflat în suferință, cu un bolnav care este confuz, care nu mai recunoaște realitatea așa cum noi o știm, și cu care relaționarea evident că este mult diferită. Al doilea lucru pe care cursul nostru și-l propune este să dezvolte această relaționare în interiorul echipei de îngrijire, pentru că fiecare membru depinde de celălalt, or această interdependență trebuie fluidizată. Înțelegerea aspectelor psihologice în relaționare noi o considerăm fundamentală. Și poate că cel mai important aspect pe care ISTT și-l propune este însănătoșirea relațiilor umane, pe care suferința le afectează în mod consistent. Noi, ca psihologi, venim în întâmpinarea nu doar a bolnavilor, ci a tuturor celor aflați în jurul lor: familia și tot personalul dintr-un hospice. Bineînțeles că toți oamenii aceștia din jurul bolnavilor pot suferi în primul rând prin faptul că sunt martori la ceea ce se întâmplă cu persoana respectivă. Acest tip de traumatizare, numit de noi traumatizare vicariantă, este necesar de luat în calcul de către fiecare specialist din domeniul acesta. De aceea noi ne propunem prin aceste cursuri să facilităm înțelegerea aspectelor emoționale, aspectelor relaționale, aspectelor de grup pe care suferința emoțională și suferința fizică le aduc în viața noastră“ – arată conf. univ. dr. Diana Vasile, președintele Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei.
Acest proiect a fost inițiat de Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie“ din București. Centrul a fost construit pe baza unui proiect de finanțare din partea Ambasadei Elveției, cu sprijinul Primăriei Sectorului 2 și al Fundației „Hilfsverein Nymphenburg“ din Germania. Anul acesta, centrul împlinește 10 ani de activitate și a oferit servicii de îngrijiri paliative pentru un număr de 2.500 de pacienți.
Soluții
Asistarea psihologică, consilierea psihologică și psihoterapia traumei au ca scop limitarea suferinței fizice și psihice, limitarea și diminuarea perturbărilor psihice generate de traversarea experiențelor înalt stresante și traumatizante, recuperarea energiei vitale și a echilibrului psiho-social. Pentru ISTT acest proiect reprezintă un nou pas în promovarea cunoștințelor științifice despre abordarea traumelor psihice, după organizarea a trei conferințe profesionale cu participare internațională, inițierea unui master la Universitatea din București în domeniul psihotraumatologiei în anul 2013, derularea proiectului de asistare psihologică dedicat celor aflați în momente de suferință sau în situații de criză și a numeroase proiecte pentru publicul larg, cu scopul informării corecte privind dezvoltarea umană și suferința psihică, toate reunite sub denumirea de „Fii Bine cu Tine!“.
„Îngrijirea paliativă este o abordare menită să amelioreze calitatea vieţii pacienţilor (adulţi şi copii) şi a familiilor acestora, atunci când se confruntă cu probleme asociate bolilor ameninţătoare de viață, prin prevenirea şi înlăturarea suferinţei, prin identificarea precoce, evaluarea şi tratamentul corect al durerii şi al altor probleme fizice, psiho-sociale sau spirituale.“ (OMS)
De la cancer la HIV/SIDA
Îngrijirea paliativă se aplică în următoarele situații: bolile netransmisibile cronice, cum ar fi cancerul, bolile cardiovasculare, bolile pulmonare obstructive cronice, insuficiența renală, bolile hepatice cronice, scleroza multiplă, boala Parkinson, artrita reumatoidă, bolile neurologice, boala Alzheimer și alte demențe, malformațiile congenitale, bolile infecțioase, precum HIV/SIDA și tuberculoza rezistentă la medicamente.
Institutul pentru Studiul şi Tratamentul Traumei a elaborat o curriculă de consiliere psihologică în îngrijiri paliative, pe baza căreia vor fi organizate cursuri pentru toţi cei care doresc să beneficieze de informaţii esenţiale în acest sens.