-0.9 C
București
duminică, 12 ianuarie 2025
AcasăSpecialCe produse biocide vor fi testate în laboratoare acreditate

Ce produse biocide vor fi testate în laboratoare acreditate

Ministerul Sănătăţii a făcut marţi o serie de precizări privind produsele biocide avizate pe piaţa românească. Astfel, instituţia anunţă că, de la data intrării în vigoare a modificărilor la Ordinul 10/2010 al Ministrului Sănătăţii, în termen de 120 de zile, toate produsele biocide cu indicaţie de utilizare în unităţi sanitare din categoriile TP1 (dezinfecţia tegumentelor) şi TP2 (dezinfecţia suprafeţelor) vor fi testate în laboratoare acreditate.

Deţinătorii de avize prezenţi pe piaţa românească (producători şi distribuitori) vor fi obligaţi să efectueze teste de eficacitate pentru fiecare activitate a produsului menţionată în dosarul de avizare. Orice produs pentru care nu va fi prezentat rezultatul testelor realizate de un laborator acreditat în termenul de 120 de zile va pierde avizul de punere pe piaţă. Termenul de 120 de zile a fost agreat de Ministerul Sănătăţii în urma propunerii specialiştilor din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Perioada de transparenţă decizională a modificărilor la Ordinul 10/2010 se încheie pe 23 iunie. În această perioadă, proiectul de Ordin de Ministru poate suferi modificări. Ministerul Sănătăţii are în vedere impunerea unor reguli cât mai stricte pentru produsele biocide asigurând însă și disponibilitatea produselor în spitalele din România.

În paralel cu testarea tuturor produselor biocide în laboratoare acreditate, în cadrul Programului Naţional de Sănătate, la 1 iunie 2016 a demarat o primă acţiune naţională de verificare a documentelor (etichetă, aviz, fişă de securitate, monitorizare de control etc) tuturor produselor biocide TP1 și TP2 – se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii.

La aceasta se adaugă și o testare prin sondaj a produselor biocide destinate dezinfecţiei suprafeţelor (TP2). În cadrul acestei acţiuni vor fi testate 42 de produse în laboratoarele INSP Iaşi, DSP Ialomiţa şi INSP Bucureşti. Din totalul produselor biocide pentru dezinfecţia suprafeţelor (TP2) avizate pe piaţa românească, eşantionul ales reprezintă circa o treime.

Produsele biocide vor fi testate conform standardelor SR EN 1276:2010/AC:2011, SR EN 1650:2000 și SR EN 14348:2005 la INSP Iași (fungicid si micobactericid), INSP București (bactericid) si DSP Ialomița (bactericid). Aceste teste vor fi parte integrantă a procesului de acreditare a celor trei laboratoare. Testarea celor 42 de produse biocide în laboratoarele din România este primul pas al unui plan de control pe termen lung.

Elena Marinescu
Elena Marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Consulatul General al României din Los Angeles și-a reluat activitatea, după incendiile din zonă

Autoritățile locale americane au informat că zona în care se află Consulatul este, în prezent, sigură Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că activitatea Consulatului...

Tanczos Barna ar lua în calcul creșterea TVA-ului de la 19% la 21%

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat sâmbătă că „ia în calcul creșterea TVA-ului de la 19% la 21%”, deși inițial a spus că nu...

Consulatul General al României din Los Angeles și-a reluat activitatea, după incendiile din zonă

Autoritățile locale americane au informat că zona în care se află Consulatul este, în prezent, sigură Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că activitatea Consulatului...
Ultima oră
Pe aceeași temă